Duelul artistelor sexy! Miley Cyrus și Katy Perry au extaziat mulțimea cu aparițiile lor

Două dintre cele mai îndrăgite artiste din lume au urcat pe scena Festivalului Wango Tango, care a avut loc la StubHub Center, în Carson, California, pe 13 mai. Interpretările, dar și aparițiile lor, au extaziat, pur și simplu, mulțimea!

Katy Perry versus Miley Cyrus

foto: getty / hepta

Alături de artiști precum Maroon 5, Backstreet Boys și Zedd, Miley și Katy au susținut concerte în cadrul Festivalului de muzică Wango Tango, ce a avut loc în acest weekend, în California. Și-n timp ce Maroon 5 a interpretat melodia ”Let`s go crazy”, în memoria lui Price, Miley a cântat, pentru prima dată live, melodia ”Malibu”, iar Katy a onorat dorința fanilor de a cânta unele dintre cele mai cunoscute piese ale ei.

Miley a cântat în premieră, live, piesa ”Malibu”

Însă nu numai interpretările artiștilor au creat valuri în mediul online! Și ținutele purtate de cele două artiste talentale au fost targetate de fanii internauți, mulți dintre ei vorbind despre o revenire mult așteptată a lui Miley în rândul celor mai sexy cântărețe de pretutindeni. Asta pentru că artista a urcat pe scenă purtând o pereche de pantaloni foarte scurți, care i-au pus în evidență picioarele bine tonifiate, și un maiou, care a lăsat la vedere, la un moment dat, mai mult decât, probabil, și-ar fi dorit Miley (24).

O revenire electrică!

Și Katy, cea proaspăt despărțită de Orlando Bloom, a avut o apariție extrem de sexy. Artista în vârstă de 32 de ani s-a prezentat în fața fanilor purtând un outfit de scenă dintre cele mai îndrăznețe, fiind format dintr-un body într-o culoare electrică, o pereche de ghete argintii și dresuri plasă. Și-a completat look-ul cu o pereche de ochelari supradimensionați, mănuși asortate și o centură statement în talie. Cool, nu?

Katy Perry

Pe scenă a mai urcat și sora mai mică a lui Miley Cyrus, artista Noah Cyrus, care de-abia face cunoștință cu industria muzicală. Artista în vârstă de 17 ani a interpretat câteva melodii și a demonstrat tuturor că are tot ce-i trebuie pentru a-i călca pe urme celebrei sale surori.

Și Noah Cyrus a urcat pe scenă

Un alt moment intens al concertului a fost cel în care Noah și Miley și-au invitat pe scenă mama, adică pe Tish Cyrus, pentru a-i cânta ”La mulți ani” și pentru a-i ura toate cele bune în fața a 20.000 de oameni.

Și-au sărbătorit mama pe scenă


INAPOI LA PRIMA PAGINA