Elena Gheorghe, mămică din nou

Fetiţa cântăreţei s-a grăbit să vină pe lume, iar astăzi şi-a făcut mămica fericită. Iată şi primele imagini din maternitate.

Zi plină de emoţii pentru Elena Gheorghe, care a ajuns la maternitate în această dimineaţă, mult mai devreme decât îşi programase. Şi asta pentru că fetiţa ei s-a grăbit să se nască cu două săptămâni înainte de termenul estimat de medici.

Aflată sub îngrijirea unor medici de la un spital privat, Elena Gheorghe a născut-o pe fiica sa prin cezariană. Bebeluşul a cântărit la naştere 2.800 gr şi a măsurat 47 de cm şi a primit nota zece din partea medicilor.

De bucurie, cântăreaţa a vrut să împărtăşească momentul şi cu fanii ei, astfel că a publicat pe contul ei de socializare un prim mesaj din maternitate, alături de un instantaneu candid cu bebeluşa ei.

„Fericirea nu poate fi descrisă în cuvinte! Lacrimi de bucurie mi-au mângaiat obrajii, astăzi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o frumuseţe de fată. Un picioruş mic, o bucurie imensă „, a notat plină de emoţie Elena Gheorghe.

Artista şi soţul ei, Cornel Ene, mai au acasă un băieţel, pe Nicolas (5).



INAPOI LA PRIMA PAGINA