EXCLUSIV Lorenzo Quinn: „Sunt la fel de pătimaş ca tatăl meu, Anthony Quinn”

Citeste tot despre:

,

Seamănă cu faimosul lui părinte când vine vorba de implicarea profesională. În privinţa vieţii personale, lucrurile stau, însă, exact invers

Lorenzo a vorbit despre relaţia cu faimosul lui tată, actorul Anthony Quinn.
Lorenzo a vorbit despre relaţia cu faimosul lui tată, actorul Anthony Quinn.

Născut la Roma, sculptorul Lorenzo Quinn este fiul marelui actor Anthony Quinn cu cea de-a doua soţie, Jolanda Addolori, femeia care i-a stat alături între 1966 şi 1997 (şi cu care a mai avut doi fii, pe Francesco şi pe Danny). N-a fost un final de mariaj liniştit… Dar pe cât de tumultuoasă a fost viaţa sentimentală a lui Anthony, pe atât de liniştită e cea a lui Lorenzo, care şi-a dorit cu atât mai mult un cămin stabil. Altele aş spune că au fost zbaterile lui: regăsirea de sine şi alegerea unui drum în umbra unui zeu al cinematografiei. Şi a ales bine: azi este unul dintre cei mai de succes sculptori contemporani, un talent care pentru Anthony Quinn a fost hobby, iar pentru el a devenit destin. Despre toate astea am discutat cu el, într-un interviu exclusiv prilejuit de vizita lui în România pentru a-şi vedea unica sculptură expusă la noi, cea intitulată Finding Love, din showroom-ul Styland din Bucureşti.

Cum a fost vizita în România?
Lorenzo Am fost prima dată şi mi-a plăcut mult… Trebuie să mărturisesc că aveam o altă impresie despre România, având în vedere că am trăit aproape toată viaţa împărţit între Italia şi Spania. Dar ce-am văzut a fost cu totul altceva. Îmi place mult faţa modernă a ţării voastre, abia aştept să revin…
Eşti un sculptor de succes, ai avut lucrări pentru Naţiunile Unite, pentru Vatican… Care este lucrarea de care eşti cel mai mândru până acum?
Ca artist, sunt un perfecţionist, de-asta nu sunt, de fapt, mândru de niciun proiect pe care-l fac. Nu sunt niciodată mulţumit, mereu mă gândesc că l-aş fi putut face mai bine. Am o grămadă de vise pentru care voi munci ca să le-mplinesc. Fireşte că mă bucură să ştiu că am o serie de sculpturi publice. Dar cel mai mândru sunt, la drept vorbind, de poveştile speciale pe care le aud de la clienţii care-mi cumpără operele fiindcă înseamnă ceva pentru ei. Să ştiu că au acele lucrări în fiecare zi cu ei, în faţa ochilor, acest gând pentru mine are o semnificaţie aparte. Acesta a fost cel mai puternic factor de motivare din spatele muncii mele.
Care e amintirea ta cea mai dragă din studioul de sculptură al tatălui tău?
Am avut o casă în Roma, pe care n-o mai avem acum. A fost casa în care am crescut. Şi tata avea acolo un spaţiu generos pentru creaţie… Era o reşedinţă foarte mare, cu 65 de camere, separată în cinci case. Una dintre case, care pe vremuri fusese biserică, a fost transformată în atelierul lui de creaţie. Locul arăta incredibil de frumos şi-mi amintesc că-l vedeam acolo pictând şi sculptând. Iar într-o dimineaţă frumoasă de duminică, m-am întors de la şcoală şi m-am oprit în loc să-l urmăresc cum lucra cu atâta pasiune… Atunci m-am gândit: „Asta vreau să fac când voi fi mare!“.

Lorenzo a abandonat actoria pentru a deveni un sculptor de succes.
Lorenzo a abandonat actoria pentru a deveni un sculptor de succes.

Ai jucat cu tatăl tău în filmul Stradivari. Cum îţi aminteşti acea experienţă?
Tata era tata. Şi orice fiu care lucrează cu tatăl său ştie că asta poate fi o experienţă stresantă. Mai ales că el era marele actor Anthony Quinn… Avea atât de multe să mă înveţe. Iar eu aşa am abordat această experienţă: m-am privit nu ca pe un fiu, ci ca pe un elev. Am ascultat şi am încercat să absorb cât mai multă informaţie. Iar experienţa a fost fantastică. Am făcut trei filme cu tata: Stradivari, Onassis – şi l-am rugat să participe la un film în care eu aveam rol principal aici, în Spania, numit Tierra de Cannones.
Cum ai abandonat cariera de actor? E adevărat că rolul lui Dali te-a făcut să te gândeşti la asta?
Da, îl ador pe Salvador Dali. El mi-a influenţat mult pictura… Iar când am avut ocazia să-l joc a fost ca un vis devenit realitate. Dar am realizat în acelaşi timp că e un om irepetabil. Ce-a făcut el e unic. Şi aşa trebuie să fie fiecare artist în parte. Eu eram un pictor suprarealist şi jucam în paralel, când mi-am dat seama că, de fapt, ceea ce vreau cu adevărat să fac e să sculptez… Fiindcă voiam să aduc ceva nou în lume. Şi acolo era, de fapt, zona în care eu puteam fi cu adevărat original.
Tatăl tău a avut o viaţă zbuciumată sentimental. Spre deosebire de el, tu te-ai însurat la 22 de ani şi ai un mariaj de aproape trei decenii. Cum ai reuşit?
Răbdarea e secretul, de ambele părţi. Eu şi soţia mea am avut amândoi disponibilitatea de a face compromisuri, lucru extrem de important într-un mariaj. Şi ne iubim în continuare. Fiindcă, la urma urmei, fără iubire, nu există disponibilitatea pentru compromis, nu există dorinţa de-a găsi obiectivele comune. Iar obiectivele noastre comune sunt copiii noştri şi cariera mea!

Sculptorul, alături de soţia sa.
Sculptorul, alături de soţia sa.

Spre ce domenii se îndreaptă nepoţii lui Anthony Quinn?
Eu am fost norocos că am ştiut destul de devreme care era visul meu. Spre deosebire de mine, copiii mei încă încearcă să-şi descopere pasiunile. Christopher are 21, Nicholas are 19, iar Anthony are 10 ani. Fiecare e unic în felul lui. Aştept să văd ce vor dori să facă şi voi fi fericit cu orice vor alege, atâta vreme cât ei sunt fericiţi. Eu şi soţia mea, Giovanna, suntem foarte norocoşi să avem nişte copii foarte reuşiţi.
Te-ai extins de la sculptură şi la bijuterii, urmând să lansezi o colecţie. Cum a fost trecerea asta?
E o trecere firească, bijuteriile mele vor fi mai degrabă ca nişte sculpturi purtabile. Sunt o continuare coerentă a sculpturilor mele, fiecare bijuterie va avea o anumită semnificaţie, ca să aibă o însemnătate şi pentru cei care le vor purta. Dimensiunile fiecărei creaţii sunt o provocare… Cred că până acum mi-a reuşit, oamenii care au avut parte de preview-uri secrete au fost încântaţi. Dar mai sunt multe lucruri de făcut.
Ce crezi că ai moştenit din personalitatea tatălui tău, dincolo de talentul artistic?
Sunt încăpăţânat şi pătimaş ca tatăl meu. Dar finalmente suntem doi oameni foarte diferiţi care s-au dezvoltat în vremuri diferite. Eu sunt mai degrabă dedicat ideii de-a avea o singură familie şi o singură soţie, pentru mine e esenţial lucrul acesta, el a fost cu totul altfel la acest capitol. Şi cred că el a fost şi mai curajos ca mine.
Cel mai bun sfat primit de la el?
Să cred în mine şi să-mi urmăresc scopul fără să-mi pese dacă fac greşeli. Greşelile sunt parte din viaţă…
Citeam că a fost o perioadă când celebritatea tatălui tău a fost o povară pentru tine, iar tu concurai cu el. Ai avut conflicte cu el?
Am 50 de ani, am fost sculptor timp de 30 de ani, am vândut lucrări celor mai bogaţi cinci oameni din lume şi uite, tu tot despre tatăl meu mă întrebi! Deci da, a fost o problemă. În trecut. Încă e, dar acum sunt mult mai sigur pe mine, aşa că n-am nicio problemă. Însă cu ani în urmă desigur că mă deranja, fiindcă nimeni nu mă întreba despre mine, doar despre tata. În momentul în care am zis „N-o să-mi mai pese despre ce spune lumea, eu sunt Lorenzo, tata e tata şi mă voi concentra să fiu cât de bun pot în ceea ce fac“, atunci lucrurile au devenit mai uşoare. Când nu m-am mai comparat cu el la fiecare pas!

Lorenzo a deprins dragostea pentru sculptură chiar în atelierul tatălui său.
Lorenzo a deprins dragostea pentru sculptură chiar în atelierul tatălui său.

Clanul Quinn e unul foarte mare. Când s-a reunit cel mai recent?
Probabil cea mai mare parte a familiei, dacă te gândeşti şi la fraţii şi surorile mele vitrege din mariajele celelalte şi relaţiile neoficiale ale lui tata, s-a adunat la înmormântarea lui, în 2001. Nu uita că trăim pe continente diferite, nu avem toţi aceiaşi părinţi, aşa încât nu ne adunăm – şi consider că asta e natural. Dar mai văd câte un frate sau soră din când în când, mai ales când mă duc în State. Niciunul nu trăieşte în Europa în afară de fratele Danny, Francesco a murit, din păcate… Deci cel mai des mă văd cu Danny, iar cu ceilalţi, din nefericire, nu m-am văzut de multă vreme. Pe doi dintre ei i-am văzut acum vreo patru ani în California.
Înţeleg că ai o pasiune pentru motociclism şi că asta te-a apropiat de ţara noastră. Chiar vei reveni pentru o competiţie de enduro la Sibiu.  Spune-mi mai multe…
Am această pasiune pentru motociclism, da. Am mers prima oară cu motocicleta pe la trei ani, dar n-a fost o pasiune pe care am întreţinut-o, angrenându-mă în alte proiecte. Deci vin după o pauză de aproape 30 de ani. Am redescoperit motociclismul în urmă cu vreo cinci ani şi îmi place la nebunie fiindcă sunt în mijlocul naturii, elimin stresul vieţii de zi cu zi şi e şi un foarte bun exerciţiu fizic. Pentru mine e un drog natural. Eu nu mă droghez, nu beau, deci asta mă ţine în formă, camaraderia cu ceilalţi motociclişti e fantastică şi aşa am ocazia să vizitez tot felul de locuri frumoase. Şi dacă n-ar fi fost enduro, probabil nici n-aş fi ajuns în România… Aşa am fost în Transilvania, de care m-am îndrăgostit nebuneşte şi unde abia aştept să mă întorc. De fapt, ziua în care m-am întors de la un antrenament acolo a fost o zi foarte tristă pentru întregul grup… Cu toţii spuneam: „Oh, visul s-a terminat!“. Şi slavă Domnului că visul poate continua cu competiţia Red Bull Romaniacs. Cred că va fi o experienţă de neuitat pe care o aştept cu nerăbdare, fiindcă îmi doresc mult să revin în frumoasa Românie!



INAPOI LA PRIMA PAGINA