EXCLUSIV pentru OK! Andreea Antonescu & Traian Spak: „America a fost dintotdeauna un vis“

Sunt împreună de aproape 13 ani şi, de cinci ani încoace, fac naveta între Statele Unite şi România, cu tot cu copil. De data aceasta, i-am prins împreună în ţară. Şi nu, nu divorţează!

Nu e uşor să trăieşti mai mult pe drumuri, între două avioane şi mereu cu hainele în bagaj. Mai ales când ai verigheta pe inelar şi un copil frumos ca Sienna (6). Dar pentru Andreea Antonescu (34) acesta este stilul de viaţă care i-a intrat în sânge. O moştenire din timpul erei Andre, care îi dictează programul şi după ce şi-a construit o familie alături de Traian Spak (36) şi pentru care sacrifică mult timp din viaţa de cuplu. Traian spune, însă, că orice sacrificiu merită şi o susţine în toate, în ciuda zvonurilor cum că familia lor s-ar destrăma.

OK!: Sunteţi când în America, când în România. Acum v-am prins!
Andreea: Da. Eu am fost cea care şi-a dorit foarte tare să plecăm în America, el n-a vrut să mergem. Pentru mine, America a fost dintotdeauna un vis şi am avut ocazia să merg acolo la 18 ani, într-un turneu în timpul căruia am văzut mare parte din ea, şi am zis că e ţara în care vreau să trăiesc. Acum cinci ani am mers acolo împreună cu Traian, am avut parte de normalitatea aceea pe care n-am avut-o acasă, pentru că aici lumea mă ştie de când eram mică, mă opreşte pe stradă, interacţionează cu mine… După care mi-am dat seama că nu pot trăi fără muzică şi fără agitaţia cu care eram obişnuită, aşa că am acceptat din nou proiectele care îmi erau oferite în România şi petrec din nou foarte mult timp aici.

Şi, uite cum s-a ajuns că Traian e „americanul“, iar tu „navetistul“.
Traian: Da, se poate spune şi aşa, acum că am câteva business-uri acolo, dintre care unul cu maşini. Plus că mai avem foarte puţin şi vom lua cetăţenia – regula a fost să petrecem cel puţin opt-nouă luni dintr-un an acolo.

Luni de normalitate care „au durut“.
Andreea: Cumva, da. (râde) Stilul meu de viaţă e pe fugă, cu o grămadă de proiecte, cu lipsă de timp în permanenţă. E un stil de viaţă pe care îl am de la 12 ani şi am realizat că numi place şi nici nu vreau să trăiesc altfel. Deobicei, ajung acasă cât să-mi schimb hainele de concert, după care îmi fac bagajul şi plec iar. Merg, mai nou, săptămânal la Galaţi, la mama, unde stă Sienna şi beneficiază de toate cunoştinţele ei de învăţătoare. Eu sunt foarte mândră de cum ne-a crescut mama pe mine şi pe fratele meu, cu nişte principii şi rigori – la noi nu existau note de 9, toate trebuiau să fie de 10, şi pentru -10 eram certaţi! Şi am considerat că ea se poate ocupa cel mai bine de copilul meu, mai ales că, fiind învăţătoare, are şi o metodă potrivită. Sienna ştie deja să socotească, să scrie…

Şi are parte de copilărie.
Andreea: Da, n-am vrut s-o ţin după mine la concerte, am vrut să-i ofer o copilărie, mai ales că sunt pe drumuri de mică – când aveam patru ani deja mergeam la festivaluri şi concursuri de muzică pentru copii. Dar ei îi ofer o copilărie combinată şi cu multe activităţi, cum ar fi înot, dansuri, şah, lecţii de actorie, de pian, de canto, balet, dansuri moderne… În fiecare zi face altceva, pentru că vreau să-i ofer câte un pic din fiecare, ca într-un final să se decidă ce-i place cel mai mult. Acum îi place să deseneze, să construiască, să facă tot
felul de lucruri cu mânuţele ei şi atunci încerc s-o îndrum spre lucrurile pe care ea şi le doreşte să le facă. Pe lângă asta, are liber la joacă, cu ieşit în faţa blocului, cu pus nisip în cap – pentru că eu nu mi-am pus niciodată nisip în cap, nu m-am dat niciodată pe tobogane, n-am avut timp să mă plimb prin parcuri. Şi
atunci profit de timpul petrecut cu ea şi mă bucur de toate la fel ca ea.

Cel puţin o dată pe an, de ziua Siennei, cei trei revin în România.


INAPOI LA PRIMA PAGINA