Exclusiv pentru OK! Primul pictorial cu Roxana Ciuhulescu și fetița ei

Un mariaj ar trebui să fie pe viaţă, dar uneori e doar un capitol. Din fericire pentru Roxana, ea n-a rămas singură la finalul lui, căci o are lângă ea pe fiica ei, Ana. Şi, cine ştie, poate va veni şi al doilea copil.

A încheiat poate cel mai greu an din viaţa ei. Şi da, şi-a făcut via­ţa pachet şi a plecat dintr-un mariaj care nu mai funcţiona. A făcut-o pentru ea şi pentru Ana (9), pentru o viaţă normală şi pentru acele zâmbete după care tânjea. Acum îşi construieşte un nou cămin şi, altruistă cum o ştim, şi-a făcut timp să construiască case şi pentru cei mai puţin norocoşi.

Ești mereu pe fugă și aud că tot ai treabă cu amenajat case, ba a ta, ba a altora…

Roxana Da. (zâmbeşte) Am fost 30 de oameni de la Atelierele Ilbah şi am construit pentru Habitat for Humanity 36 de case în cinci zile. Recunosc că am fost doar două zile complete şi puţin din a treia, dar cât am stat acolo am muncit pe brânci. Cât despre casa mea, nu e chiar în şantier, dar nu e gata încă. Mai am un maldăr de pantofi şi de cizme sub scară, nu am încă suficiente dulapuri… În schimb, înainte să mă mut, am mobilat complet camera Anei, m-am ocupat să aibă tot confortul. Pe mine m-am lăsat pe ultimul plan.

Ai o viziune, ştii cum o să arate casa în final sau o amenajezi pe parcurs?

Mi-am făcut un plan înainte de-a ne muta, pentru că, să-ţi spun sincer, noi ne-am mutat cu chirie. Aştept să facem partajul ca să ob­ţinem dreptul nostru şi atunci chiar mă gân­desc serios să şi cumpăr căsuţa asta în care stăm.

Este aprope de locul în care stăteaţi înainte.

Înainte stăteam lângă Zoo. N-am schimbat zona, pentru că n-am vrut s-o mut pe Ana de la şcoală, n-am vrut s-o îndepărtez de prie­tenii ei şi, în special, de tatăl ei – dacă vrea să meargă să-l vadă, să fie aproape de el.

Cum e să te apuci să faci din nou un cămin? Ştii că se spune că o casă o faci mai uşor, un cămin mai greu…

N-a fost simplu deloc. A fost o decizie pe care eu am tot amâ­nat-o. Între mine şi soţul meu lucrurile nu mai mergeau de ani buni, iar în ultimul an nu mai dormeam împreună, nu mai aveam niciun fel de comunica­re. Şi mi-am dat seama că, deşi am tot amânat, ăsta este dezno­dământul. Eu l-am iubit foarte mult, dar sentimentul trebuie să fie reciproc.

Ana a simţit lucrurile astea?

A simţit, desigur. Între noi nu au fost violenţe nici fizice, nici verbale, dar au fost tensiuni, pe care le simte orice copil. Aşa că am pregătit-o din timp, am în­trebat-o: „Cum ţi s-ar părea dacă ne-am muta noi două?“. La înce­put a fost mirată: „Cum, numai noi două?“ „Da“. „A, cred că ar fi distractiv“. Deci a luat-o în joacă, la început. Şi am discutat în fie-care seară, după care i-am spus că deja caut o căsuţă. „Ce zici, vrei să vii s-o vezi?“. „Da“. M-a târât, efectiv, de la şcoală, nici n-a mai vrut să mergem acasă, că „hai să ve­dem căsuţa“. Am dus-o să vadă a treia casă pe care am vizionat-o, i-a plăcut şi ei din primul moment. Deja îşi făcuse planul care va fi ca­mera ei şi am început să construim împreună povestea asta. Foarte mult timp mi-a fost fri­că să nu fie doar o joacă pentru ea şi să mă trezesc la un moment dat că vrea înapoi aca­să. Dar n-a fost cazul.

Cumva, şi înainte eraţi doar voi două, din câte am înţeles.

Da. Dacă te uiţi la mine pe Facebook, n-am mai pus o poză cu mine şi cu el de nu ştiu când. Ultima vacanţă pe care am făcut-o a fost în Austria, dar nici atunci n-am comuni­cat, nici n-a vrut să schieze, am schiat singură sau cu nişte prieteni cu care eram acolo.

Ştii că se mai spune că schimbi locul, schimbi norocul.

Da, simt că e un nou început. S-au schimbat foarte multe lucruri în bine. Ştii ce mi-a fost cel mai greu? Efectiv mi-a fost foarte greu fi­zic. M-au durut mâinile, am avut săptămâni întregi în care nu-mi puteam strânge pumnii, din cauza căratului – că el nu m-a lăsat să-mi aduc niciun ajutor acolo şi a trebuit să car singură toate lucrurile! Şi săptămâni întregi mă dădeam seara cu gel inflamator pe mâini şi aşa mă culcam, că nu mai puteam de dureri de degete.

Cred că ai face-o din nou, dacă ar trebui.

Dacă duce spre fericire, da.

Acum văd că duce spre linişte.

A, duce clar spre linişte!

Nu numai că eşti într-o perioadă de remobilare, dar spune-mi cum stai şi cu „designul interior“.

„Designul interior“ este şi el under con­struction! (râde) Probabil mă voi linişti defi­nitiv când o să terminăm partajul. Evident că el conştientizează că şi eu am pus mulţi bani, şi proprietăţi, şi muncă. Nu-s o fată pe care a luat-o de la mama ei de acasă şi pe care a fă­cut-o prinţesă. Sunt o fată care a muncit de la 18 ani, care avea un statut când a cunoscut-o, care e o femeie puternică. Aşa că aștept par­tajul ca să închei de tot acest capitol.

Ştiu că eşti o femeie puternică, dar aş vrea să-mi spui şi când te-ai plăcut cel mai mult.

M-am plăcut cel mai mult atunci când am născut. A fost cel mai frumos moment al vieţii mele. Eu ştiam dinainte să rămân gravidă că o să aduc pe lume o fetiţă şi ştiam că o va che­ma Ana. Şi am mai văzut un lucru, că o să mai fac un băieţel când Ana va avea zece ani. Sunt curioasă dacă se adevereşte. (râde)

Ai fost mereu o femeie curtată, deci şanse sunt. Dar cum eşti acum, ai uşile sufletului închise sau ai început să le laşi măcar descuiate?

Ooo, le las descuiate, desigur! Eu am cu­noscut o groază de femei care, după ce au divorţat, au spus că nu se vor mai căsători ni­ciodată. Eu zic, din contră, că voi da o şansa unei noi relaţii şi chiar unei căsnicii, pentru că întotdeauna am visat că voi avea doi co­pii şi sunt convinsă că, deşi nu am avut noroc prima dată, a doua oară o să am.

Crezi că Ana este pregătită de aşa ceva?

Da, sunt foarte convinsă de asta. Pentru că dacă nu va fi un bărbat care s-o iubească, nu are ce căuta cu mine. Ea este avidă de iubire, poate şi pentru că tatăl ei a fost foarte rece cu ea, n-a știut să-și exteriorizeze sentimentele față de ea.

În afară de Ana, cu ce ai rămas frumos în urma acestei căsnicii?

Cu amintiri frumoase din primii ani. Cu vacanţele, cu eforturile pe care le-a făcut să ţină ritmul cu mine… De exemplu, când eram în vacanţă în Italia şi eu eram toată ziua sub apă, fiind scafandru de nivelul trei, a înţeles că ar trebui să facă şi el ceva similar ca să nu se plictisească lângă mine. Au fost multe mo­mente frumoase pe care le-am petrecut îm­preună, dar s-au dus, au fost de mult…

Pare că toate bucuriile şi nu numai le-ai împărţit cu Ana.

Da.

Ce a luat definitoriu de la tine, în afară de aceste picioare interminabile?

Semănă un pic cu mine, dar nu e bucăţică ruptă din mine. Are orgoliul, ambiţia şi inteli­genţa tatălui ei, plus spiritul lui de a face afaceri. De exemplu, îmi scrisese cineva să îi dau un ari­ci pe care l-am găsit prin curte, iar Ana s-a gân­dit că noi avem suficienţi arici în zonă şi că am putea să-i dăm cu 50 de lei fiecare. (râde)

Care a fost momentul de maximă maturitate pe care ţi l-a demonstrat?

Acum, cu mutarea. Chiar în ziua în care am plecat, a aruncat el nişte vorbe destul de urâte, n-a ştiut că ea e pe hol şi a auzit. Şi asta mică m-a luat de mână şi mi-a zis: „Uite, mama, vezi, de-aia vreau să plecăm azi şi nu mâine!“.

Foto: sorin stana; make-up: laura perian; hairstyle: ilina dumitru/gett’s artistic team; stilist: madena; vestimentaţie: guess, next, meli melo, scotch&soda, magazin collective; mulţumim new home concept, şos. pipera-tunari, nr. 134.



INAPOI LA PRIMA PAGINA