Fiul lui Donald Trump divorțează?

Citeste tot despre:

, ,

Este cel mai recent zvon din presa americană, abordat atât de tabloide, cât și de publicații mai serioase. Ei bine, fiul cel mare al președintelui american, Donald Trump Jr., în vârstă de 40 de ani, are avea probleme serioase în căsnicia cu Vanessa Kay, cea care i-a devenit soție în 2005.

Donald Trump Jr. și Vanessa Trump

Și cea care i-a dăruit acestuia nu mai puțin de cinci copii, cel mai mic fiind o fetiță de trei ani, Chloe Sophia Trump.

Chiar dacă Trump Jr. și Vanessa n-au inițiat încă procedurile oficiale de divorț, apropiați ai celor doi susțin că aceștia trăiesc deja separat. Mai suspect este că purtătorii de cuvânt ai lui Don Jr. și ai Vanessei, precum și cei ai Trump Organization au refuzat să comenteze aceste zvonuri, ceea ce aproape că le confirmă.

Alături de doi dintre cei cinci copii ai lor

“Cei doi au probleme de mult timp, dar au sperat că vor reuși să stea împreună pe timpul mandatului prezindențial al lui Trump senior. Din păcate, le este din ce în ce mai greu. În plus, el este mai mereu plecat sau ocupat”, dezvăluie o sursă.

În vârstă de 40 de ani, Vanessa este o fostă actriță și model, care n-a mai apărut fotografiată de mult timp alături de soțul său.



INAPOI LA PRIMA PAGINA