FOTO Irina de la ASIA s-a căsătorit în secret. Iată ce oaspeți de seamă a avut

irina_rhea_4
Irina Nicolae, aici într-o ţinută Rhea Costa.

Relația ei cu milionarul Marius Vizer nu mai e o noutate. Dar artista a ținut departe de ochii presei oficializarea legăturii lor.

După 13 ani de relației, Irina Nicolae, fostă membră a formației ASIA, s-a căsătorit cu Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo şi fostul preşedinte al Galei SportAccord, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Budapesta.

„Căsătoria este ceva sacru, pur, nu o modă, ci un angajament pe care ţi-l asumi. Nu am făcut încă acest pas, dar nu voi face un secret dacă vom decide să ne căsătorim. Noi trăim ca o familie de foarte mulţi ani, împărţim şi bune, şi rele, chiar şi fără acele hârtii!”, a mărturisit, pentru Click!, Irina Nicolae, în urmă cu un an.

Irina rămăsese ultima "burlăciţă" din ASIA.
Irina rămăsese ultima „burlăciţă” din ASIA.

Petrecerea a fost organizată la Four Seasons Hotel Gresham Palace din Budapesta, cu vedere la celebrul Pod cu Lanţuri, în prezenţa unor oaspeţi precum Al Bano, Nadia Comăneci, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, dar şi prietene de-ale miresei, cum ar fi Valentina Pelinel şi Mihaela Constantinescu.

Four Seasons Hotel Gresham Palace Budapest
Four Seasons Hotel Gresham Palace Budapest

vezi galeria mai jos foto

Irina Nicolae (37) şi Marius Vizer (56) locuiesc la Budapesta de 11 ani, unde au mai multe apartamente, dar călătoresc în toată lumea.

Irina-Nicolae-Marius-Vizer
Irina Nicolae şi Marius Vizer sunt de 13 ani împreună.

Pentru a evita problemele cu legea, soţul Irinei Nicolae a renunţat la cetăţenia română şi a devenit cetăţean austriac, potrivit Click.ro.

Irina Nicolae a făcut parte din ASIA, una dintre cele mai îndrăgite trupe muzicale ale anilor 2000. Numele trupei provine de la cele patru cântărețe din ”formula” inițială: Anca, Sorana, Irina și Anemona. După cinci ani de succes, Irina a ales să se desprindă de colegele ei, pentru a fi alături de Marius Vizer. În anul 2006, formaţia muzicală s-a destrămat.

trupa ASIA
trupa ASIA

În 2012, ea a lansat o carte pentru copii, „În țara lui Dovlecel“, care a avut un success imediat și care a debutat, mai apoi, și pe Ipad, ca aplicație.

646x404
„În ţara lui Dovlecel”

Magnet-Dovlecel
Foto: blogul personal



INAPOI LA PRIMA PAGINA