Frances Bean, fiica lui Kurt Cobain, stoarsă de bani de fostul soț!

Familia regretatului rocker nu pare să intre pe făgașul normal al lucrurilor prea curând. Recent, lucrurile arătau perfect pentru moștenitoarea lui Cobain, care se căsătorise acum nici doi ani cu tânărul muzician Isaiah Silva. Dar Frances Bean a cerut divorțul încă din martie, motivele rămânând clasicele “diferențe ireconciliabile”.

Frances Bean are 24
Frances Bean are 24

Acum, însă, scandalul care o implică arată cât de nesăbuită a fost rockerița care abia a împlinit 24 de ani (deh, și vârsta), căci soțul înstrăinat pretinde o rentă viageră de 25.000 de dolari pe lună, potrivit jurnaliștilor de la TMZ. Isaiah (31) susține în declarațiile sale depuse la tribunal că vrea 25.000 de dolari pe lună pentru că starul ar fi fost de acors să-l ajute financiar pe parcursul căsniciei lor. Asta unu la mână…

Frances Bean și Isaiah
Frances Bean și Isaiah

Doi la mână, Isaiah spune că a trebuit să-și lase jobul când s-a însurat cu Frances, căci aceasta i-ar fi promis bani de buzunar pentru cheltuieli lunare, taxele școlare pentru fiica lui dintr-o altă relație și bani pentru cheltuielile de casă. Tot în documentele depuse la tribunal, se precizează că Frances Bean are o avere de mai mult de 100 de milioane de dolari dobândite grație tatălui ei.

Divorțul este cu atât mai supărător cu cât soțul brunetei cere jumătate din banii pe care ea i-a câștigat în timpul căsniciei lor. Conform petiției de divorț inițială, Frances ar fi urmărit să stabilească că toți banii moșteniți de pe urma tatălui ei îi aparțin doar ei, dar este dispusă să îi plătească lui Isaiah o parte din bani. Cuplul nu a avut contract prenupțial.

FOTO HEPTA, GETTY IMAGES

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA