Gerard Butler (47) s-a despărțit definitiv de iubita sa. Motivul separării este șocant!

Multe rânduri s-au mai scris despre relația lor. Și nu pentru că ar fi fost una pasională, demnă de admirat, ci pentru că a avut atâtea urcușuri și coborâșuri încât de fiecare dată s-a crezut că este ultima filă a poveștii lor. Ei bine, iată că, de data aceasta, totul pare să se fi sfârșit definitiv.

Gerard Butler și Morgan Brown, în vacanța din Mexic, ultima în doi

Potrivit presei internaționale, Gerard Butler și Morgan Brown și-au spus „adio” după o relație on-off de trei ani. Chipurile, despărțirea ar fi venit la întoarcerea acestora din vacanța din Mexic, unde au mers pentru a-și da seama dacă mai merită să lupte pentru relația lor.

Vestea despărțirii a fost făcută publică de către un apropiat de-al lor, pentru publicația ”The Sun”: ”Au mers în Mexic pentru a vedea dacă își pot salva relația, însă amândoi au considerat că e mai bine să meargă fiecare pe drumul lui în viață”.

Așadar, după trei ani, Gerard (47) e din nou un bărbat singur, hotărând că Morgan nu este femeia care-l va face să-și pună pirostriile. De altfel, tocmai acesta pare să fi fost motivul despărțirii lor, faptul că Gerard nu simțea să facă pasul cel mare alături de Morgan (40), deși aceasta și-ar fi dorit foarte mult să-i fie soție și să-i dăruiască copii. ”Le-a spus prietenilor că pur și simplu nu poate merge mai departe cu această relație. Gerry o iubește pe Morgan, dar lucrurile nu mai funcționau între ei.”, a declarat o sursă pentru publicația amintită anterior.

În 2016, la scurt timp după ce s-au împăcat

Amintim că Gerard a fost văzut în compania lui Morgan, pentru prima oară, în anul 2014, iar de atunci au avut o relație presărată cu despărțiri scurte, aventuri și vacanțe exotice pe post de împăcare.

foto: arhivă OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA