Anastacia, mulţumită de ea de când face injecţii cu botox

Citeste tot despre:

, ,

Cântăreaţa a recunoscut că a apelat la retuşurile realizate prin injecţii cu botox încă din 2003 deoarece nu era deloc mulţumită de felul în care arăta. Într-un interviu acordat unei reviste americane, ea a spus chiar că o “sperie” liniile ei.

Anastacia (41) e recunoscut că în ultimii şapte ani a mers în mod susţinut la doctor pentru a-şi injecta botox în frunte deoarece urăşte felul în care arată pielea ei. “Fără acest tratament mă sperii de mine când mă uit în oglindă. Semăn mult cu mama pe această parte, avem aceleaşi frunţi şi înainte să apelez la injecţiile cu botox eram două încruntate”, s-a confesat cântăreaţa. “Astfel, chiar dacă am declarat că nu sunt de acord cu retuşurile chirurgicale, prefer să merg la doctor în mod regulat pentru acest tip de tratament, decât să mă sperii de mine când mă privesc în oglindă”, a mai spus ea.

După trei ani de mariaj cu Wayne Newton, care i-a fost alături în lupta împotriva cancerului, cântăreaţa a intentat divorţ anul acesta, în aprilie. “După toate problemele prin care am trecut am învăţat să mă iubesc, chiar dacă mi-a luat foarte mult să ajung la acest stadiu. Aş fi putut să-mi fac mai multe retuşuri chirurgicale, dar mi-am dat seama că pot trăi şi fără ele. Doar cei care au o imagine de sine foarte proastă apelează în mod constant la ele şi mi-am dat seama că eu nu intru în acest tipar. Nu vreau să ajung dependentă de operaţiile chirurgicale”, a încheiat cântăreaţa.



INAPOI LA PRIMA PAGINA