Carla Bruni şi Nicolas Sarkozy: Parfum de divorţ

Citeste tot despre:

,

Mariajul Carlei Bruni (42) cu preşedintele Nicolas Sarkozy (55) a început să scârţâie, chiar dacă cei doi mimează încă fericirea şi par nedespărţiţi. În realitate, atât Bruni cât şi Sarkozy „au călcat pe bec“.

În urmă cu câteva luni, pentru prima dată de la căsătoria lor din februarie 2008, tabloidele franceze titrau că cei doi soţi şi-au găsit alţi parteneri. Cea care a dat prima de bănuit a fost Carla, care s-a afişat deseori cu muzicianul Benjamin Biolay (37), fostul ginere al actorilor Marcello Mastroianni şi Catherine Deneuve. Iniţial, infidelii s-au dat drept buni amici, de pe vremea când lucrau pentru noul album muzical al Carlei. În realitate, Biolay e un iubit al ei, iar cei doi ar fi locuit împreună în 2008, în aceeaşi perioadă în care colaborau şi pe plan profesional. Acum câteva luni, se zvonea că se vedeau pe ascuns în Paris, într-un apartament închiriat.

Ceea ce a stârnit însă mânia lui Sarko a fost escapada amorezilor în Thailanda. Când a aflat, preşedintele şi-a somat soţia să-şi întrerupă „sejurul“ şi să se întoarcă imediat acasă. Carla s-a conformat şi, din acel moment, a încetat să mai fie îngerul salvator al lui Nicolas Sarkozy. Devenise încă o soţie infidelă. Răpusă de aflarea secretului, Bruni a încercat, la scurt timp, un joc de scăpare din criză: „Sunt tristă, obosită şi confuză“, s-a confesat ea în aprilie, pentru „Le Nouvel Observateur“. Din mărturisirile ei, reieşea c-ar exista două Carla, una pe care o ştie doar Nicolas şi o alta scornită de presa de scandal. În faţa zvonurilor, nu-i mai rămânea decât să se amuze. Dar era oare râsul ei? Căci, deranjată la culme de ultimele „fabulaţii“, doamna Sarkozy a ameninţat: „Miroase de la o poştă a bârfe de cabinet. O să aflu de la cine a pornit totul“.

Carla n-a pregetat să ceară socoteală pentru cele publicate, începând cu soţul ei şi cu fostul ministru de justiţie, Rachida Dati: „Ştiu sigur că tu şi prietena ta, Rachida, sunteţi la originea acestor zvonuri!“, i-a imputat ea soţului ei. Dar, pe lângă scuza publică pe care o căuta, Bruni mai avea de lămurit şi zvonurile cu privire la relaţia lui Nicolas cu Chantal Jouanno (40), secretar de stat pe probleme de ecologie şi performeră în artele marţiale. Preşedintele a negat însă totul şi a cerut ca Rachida Dati să fie „exilată“ la Parlamentul European.

Pentru a ţine situaţia sub control şi a le „închide gura“ tabloidelor, Sarkozy îşi însoţeşte consoarta pretutindeni şi-i urmăreşte fiecare mişcare, iar când nu-i poate fi alături, are grijă ca una dintre gărzile lui de corp s-o facă. Această „monitorizare“ prea puţin abilă a deranjat şi echipa lui Woody Allen, care filmează în capitala franceză pentru „Midnight în Paris“, peliculă în care a fost invitată să apară şi Prima Doamnă. Precaut, Sarko cel gelos şi-a făcut apariţia pe platourile de filmare, sub pretextul că vrea să-şi vadă partenera jucând. De fapt, prezenţa „periculoasă“ a burlacului Owen Wilson (41) l-a pus în gardă. Tot pentru a camufla tensiunile din cuplu, cei doi soţi au plecat pe Coasta de Azur, la Cap Nègre, unde familia Carlei deţine o casă de vacanţă. S-au lăsat pozaţi, s-au prefăcut a fi veseli şi îndrăgostiţi, dar barba neîngrijită a lui Sarko trădează multe griji şi supărări. Oficial, cuplul prezidenţial refuză să confirme problemele cu care se confruntă, deşi Carla a declarat pentru Sky News că nu crede în mariajele care durează „pentru totdeauna“. Dar ce l-ar putea face pe Sarkozy să-şi schimbe năravul? În definitiv, el este la a treia căsătorie şi e recunoscut pentru apetitul lui nestăvilit pentru femei. Cât mai multe femei!

Foto: Northfoto, Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA