Prinţesa Diana vorbeşte despre moartea sa?

La 13 ani de la cumplitul accident petrecut la Paris, în urma căruia au murit multiubita Lady Di şi partenerul acesteia, miliardarul Dodi al-Fayed, speculaţiile privind împrejurările în care s-a petrecut tragicul eveniment continuă să se înmulţească.

Vezi aici galeria foto

Deşi nu de fiecare dată sunt fondate, la 31 august al fiecărui an scurs de la decesul Prinţesei Inimilor, aşa cum a fost numită Lady Diana de Wales, apar diverse declaraţii privind cauzele reale ale morţii ei. Ca şi în alţi ani, anumite voci opinează că totul a fost pus la cale de-o mână criminală, care avea ca interes ruperea relaţiei dintre reprezentanta Casei Regale britanice şi miliardarul arab.

Iată că, de această dată, ipoteza este susţinută şi de un aşa-zis medium de la Hollywood, Kenny Kingston, care pretinde că ducesa de Windsor i-a fost clientă în timpul vieţii şi că, prin intermediul ei, ea ar fi intrat în contact cu spiritul Dianei, în cadrul unei şedinţe de spiritism realizată la Studio City, în Los Angeles. „Spiritul ducesei de Windsor s-a întâlnit «dincolo» cu spiritul Dianei. Ducesa era îmbrăcată în alb imaculat, în timp ce Lady Di purta o rochie de un albastru aprins. Diana mi-a spus că ea continuă să-şi protejeze «băieţii», aşa cum în continuare le spune fiilor ei. Ea crede că Prinţul William va fi următorul monarh Angliei, cu sau fără o soţie, şi e foarte mândră de Prinţul Harry, despre care crede că-l aşteaptă un viitor măreţ“. Dar ceea ce l-a uimit pe Kingston a fost, după spusele lui, faptul că Lady Di i-a vorbit despre felul în care a murit: „Diana a ajuns la concluzia că tragedia din Tunelul Alma din Paris n-a fost o greşeală. Mi-a spus: «Poate că a părut un accident, dar a fost unul foarte bine plănuit». Asta contrar celor destăinuite de spiritul ei, acum câţiva ani, în timpul altei şedinţe de spiritism. Probabil că de-abia acum are forţa necesară să poată privi adevărul în faţă“, a concluzionat Kingston.

Mediumul nu se opreşte aici şi spune că el a încercat chiar s-o prevină pe Lady Diana, publicând într-un ziar britanic o predicţie a lui legată de felul în care va sfârşi aceasta, cu câteva săptămâni înainte de accident. „Diana mi-a spus că atunci când i-a povestit valetului ei, Paul Burrell, că-i e teamă pentru siguranţa ei şi că se simte în mare pericol în preajma maşinilor, lucrurile i-au fost confirmate de predicţia mea din Daily Star, care o prevenea să stea departe de maşinile rapide şi de traficul intens în perioada iulie-noiembrie 1997“.

Pentru a da o notă şi mai gravă povestirii lui, Kingston a precizat că şedinţa de spiritism s-a încheiat după ce Lady Diana i-a mai oferit încă o informaţie: faptul că Regina Elisabeta a II-a va muri înainte de finele anului 2011.

În urmă cu câteva luni, şi Michael Mansfield, avocatul prinţesei, a declarat pentru Daily Express faptul că moartea ei nu a fost un simplu accident. El e convins că s-a dorit înlăturarea ei, pentru că prinţesa intenţiona să facă dezvăluiri cu privire la rolul Marii Britanii în comerţul cu arme, în cadrul unui jurnal personal în care erau demascate persoanele implicate în producţia de mine antipersonal.

Cu sau fără fantome, Anglia (care are puternice credinţe spirituale în acest sens) va purta astăzi doliu în cinstea Dianei. La 13 ani de la fatidicul accident, prinţii William şi Harry, fiii prinţesei Diana şi-ai prinţului Charles, vor conduce o ceremonie de comemorare a mamei lor.


 

Foto: site oficial