Imagini cu Lucian Mîndruţă în Turul Franţei

Şi-a testat limitele în cel mai greu concurs de ciclism. A fost greu, inimaginabil de greu, dar a fost o nebunie frumoasă din care vă oferim câteva fotografii şi filmuleţe de pe cel mai dificil traseu montan.

Lucian Mîndruţă este unul dintre cei 10 temerari plecaţi din România cu gândul să înfrunte traseul Briançon – Izoard, lung de 185 km, pe o diferenţă de nivel de 3.500 m. Adică cea mai mare competiţie de ciclism de şosea din Europa.

Cu 15.000 de sportivi la start, de toate vârstele şi naţionalităţile, echipa de români a pornit în cursa pentru amatori, pe acelaşi traseu de dificultate urmat şi de profesioniştii angajaţi în Turul Franţei.

Cu ce s-au energizat pe drum? Cu sucuri, dulciuri, stafide, banane, alune sau chiar zahăr în stare pură şi, evident, cu foarte multă apă. Aşa a arătat prima oprire după 50 km parcurşi.

 

 

Cum era de aşteptat, urcuşul a fost greu, aşa că următorii kilometri a triat mult din concurenţi.

Din păcate, competiţia s-a încheiat mai devreme pentru Lucian Mîndruţă, care a fost mai lent decât alţi participanţi şi a ieşit mai repede din cursă. El a fost ajutat de o franţuzoaică să parcurgă câţiva kilometri cu maşina.

Mai departe, traseul l-a continuat pe jos, dar cu bucuria faptului că a reuşit să fie parte a unui concurs precum L’Etape de Tour.

 

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA