Încă un bebeluș în familia Hilton!

Fericire mare în clanul Hilton! La aproape un an de la venirea pe lume a micuței Lily Grace, Nicky Hilton (33) și James Rothschild urmează să aibă un al doilea copil! Paris Hilton va avea încă un nepoțel!

Paris și Nicky, moștenitoarele imperiului Hilton

Nu, nu e Paris Hilton (36) cea care va avea un urmaș, ci sora ei mai mică, care e însărcinată la mai puțin de un an de când a venit pe lume primul ei copil, o fetiță pe nume Lily Grace. Vestea e cu adevărat fericită, cei doi soți dorindu-și un frățior sau o surioară pentru primul lor născut. ”Au vrut de la bun început ca Lily-Grace să aibă un frate de vârstă apropiată, așa cum amândoi au”, a menționat un apropiat.

Nicky, James și fetița lor

Momentan, informația nu a fost confirmată de către familia Hilton, însă o sursă a declarat pentru DailyMail că Nicky e însărcinată în mai mult de trei luni și că sarcina deja începe să fie vizibilă, deși bebelușul va veni pe lume la începutul anului 2018.

Petrecerea prințesei Olympia

Chipurile, Nicky a dat de înțeles acest lucru la petrecerea prințesei Olympia a Greciei, din weekendul trecut. ”A fost o petrecere cu tematica Marie Antoinette, așa că purta corset și nimeni nu-și putea da seama daca e însărcinată sau nu. Însă, cei doi au împărtășit vestea fericită cu câțiva prieteni apropiați”, a declarat o sursă.

Nicky și James, în ziua nunții lor

Nicky și James, moștenitori a adevărate imperii, s-au căsătorit în 2015, în cadrul unei ceremonii fastuoase organizate la Palatul Kensington. Imediat după nuntă, însurățeii au plecat într-o lună de miere în Botswana.



INAPOI LA PRIMA PAGINA