Inna: ”Nu am nicio extravaganță!”

Celebra artistă a făcut o „escală“ la ProTV, unde alege copii talentaţi în show-ul Vocea României Junior. Dar iată cum e ea dincolo de show. Să o cunoaştem pe Alexandra!

Pari întoarsă în România. Am impresia că eşti din ce în ce mai mult în România.

INNA Da, pentru că sunt multe proiecte la care lucrez împreună cu echipa mea de la Global Records, casa mea de discuri.

Pentru un om care a reuşit în maniera în care ai reuşit tu, e o presiune pe undeva. E o impresie când te întorci că te-ai întors că nu mai merg lucrurile pe afară.

Dacă ne uităm la ultima piesă lansată, Gim­me Gimme şi vedem cum, în trei săptămâni, are 15 milioane de vizualizări, te las pe tine să judeci dacă vorbim despre succes sau nu. Si­gur, trendurile se schimbă, trebuie să ţii pasul cu ele, uneori le faci tu, alteori le fac alţii. Şi cred că în industria asta trebuie să fim cu toţii prieteni.

Care-ţi sunt prietenii importanţi din breaslă? Mă refer la artiştii internaţionali.

Sunt foarte mulţi DJ-i, pentru că muzica aceasta îmi place, dar nu numai. Cu Pitbull, de exemplu, ne felicităm, ne sfătuim şi aşa mai departe. Cu J.Balvin şi Flo Rida la fel.

Să te întreb altfel. E greu de manageriat un succes mare la o vârstă mică. Ai simţit vreodată că ţi-e greu?

Simţi de multe ori că ai o presiune asupra ta şi e omeneşte să mai faci greşeli din cauza asta. E omeneşte uneori să ţi se pară că „Am făcut multe, am reuşit multe“. Dar ideea e să ai o echipă în jur care să te aducă cu picioarele pe pământ.

Eu, dacă aş fi în locul tău, aş fi foarte inaccesibil şi interesant.

Te referi în meseria ta să ajungi aşa sau în a mea? Că în meseria mea, dacă ai fi aşa, n-ai avea succes. Meseria mea e să fac oameni feri­ciţi şi atunci nu funcţionează aroganţa.

J.Balwin şi Pitbull mi se par aroganţi.

Eu nu cunosc niciun artist arogant de suc­ces. Trebuie să arăţi iubire pentru public. Să faci sesiuni de autografe de ore întregi.

A da autografe mi se pare un gest arogant.

Dacă te oferi să dai autografe e aroganţă. Dacă-ţi cer oamenii şi tu le dai, atunci nu e.

Care e cel mai mare număr de oameni în faţa cărora ai cântat?

Cred că 400.000, la un festival în Amster­dam.

Şi nu te-ai intimidat?

Nici măcar n-ai timp să realizezi. Nu-ţi mai dai seama. Ce pot să-ţi spun e că nu vedeai unde se termină. Era ceea ce se numeşte o mare de oameni.

Îţi aduci aminte de tine înainte de succes?

Îmi aduc, da. Eu sunt şi INNA, şi Alexan­dra. Fac diferenţa între cele două. N-am uitat şi asta mă ajută să supravieţuiesc. În spatele omului de succes există această persoană, Alexandra, care a rămas la fel, oricât de mare ajunge INNA.

Când era perioada asta?

Acum nouă ani.

A trecut multă vreme de când nu aveai succes ultima dată.

Să ştii că eu am avut succes tot timpul. Chiar şi atunci când cântam unei clase de 20 de co­pii, la serbări. În viaţă nu spui aşa, de când n-am avut succes. Încerci să faci un succes din orice faci. Tu de când lucrezi la revistă? Şi înainte nu ai avut niciun succes?

Dacă aş avea eu un succes internaţional…

Păi, ştiu că revista pentru care scrii are un succes mare internaţional.

Ea, da. Eu, nu.

Păi, dă-ţi o şansă să ai.

Păi, zi-mi ceva tare de tot în legătură cu tine şi asta ar ajuta.

Trebuia să mă pui în temă înainte, să-mi zici că facem un business împreună, să construim un succes internaţional. M-aş fi gândit înainte ce să-ţi spun.

Eşti calculată sau eşti artistă?

Calculele mele, la sfârşit de an, sunt investi­ţia din clipurile care urmează. Mă interesează, nu sunt atât de naivă. Dacă se întâmplă ceva cu familia mea sau cu mine, ceva de sănătate şi necesită bani, ar fi cu părere de rău să nu fiu asigurată. Dar nu-mi place să construiesc clă­diri şi să cumpăr maşini. Conduc o maşină pe care o am pe un contract de colaborare. Nici măcar nu ştiu cât costă.

Zi-mi o extravaganţă a ta, nu e bine ca artist să nu ai extravaganţe, INNA.

Depinde ce înţelegi prin extravaganţe. Dacă ne gândim la extravaganţele altor artişti in­ternaţionali pe care-i cunoaştem, nu am nicio extravaganţă. Mie îmi place să merg în vacan­ţe, de exemplu.

Păi, e în fişa postului tău să fii extravagantă.

Pentru mine, extravaganţă înseamnă să am timp să merg în vacanţe. Şi-mi place să merg în sălbăticie.

INNA, mă lupt ca nu cumva oamenii care citesc interviul să creadă că-i păcăleşti. Nu există un om celebru, la nivelul tău, atât de simplu. Sper că nu vrei să pari simplă.

Uite, am ceasul acesta pe care l-am cumpă­rat acum câţiva ani. Îl consider o investiţie. E primul meu ceas. Atâta grijă am, că dacă plec o dată mai repede de la un hotel, îl uit acolo şi o să mă doară sufletul, că-i luat din primii bani pe care i-am făcut.

Revenind la problema mea, ştii care e, nu?

Care e? Vrei să-ţi spun ceva rău despre mine? Ce să-ţi zic?

Vreau să-mi zici ceva de bine, că până acum doar de rău mi-ai spus. Ai zis că faci o meserie care e ca oricare alta.

Păi, nu e mare lucru.

Când te duci în Mexic, unde ai mare succes, nu ţi se întâmplă să nu poţi să mergi prin pieţe din cauza admiratorilor?

Da, şi până la urmă, după puţină socializa­re, trag concluzia că sunt la fel ca ei. Neavând prea multe informaţii despre tine, oamenii pot crede că ai fi într-un fel sau altul. Un lucru pe care mie îmi place să-l fac e chiar să-i ajut pe toţi cei care mă urmăresc să nu mai creadă că oricare om care apare la televizor e mai spe­cial ca ei.

Am ajuns la un consens.

Asta încerc să fac eu. Orice ai face, cu orice te-ai ocupa, important e să fii fericit. Mie asta mi se pare important, când mă duc la somn să mă simt bine cu mine şi când mă trezesc să mă simt iar bine cu mine. Eu sunt un om foarte fericit.

Dar ai avut şi perioade în viaţă în care n-ai fost aşa.

Bineînţeles că am avut. Când am căutat ceea ce acum am început să găsesc. Când căutam să înţeleg cine sunt, ce vreau să fac şi care e mesajul meu. Că în afară să cânţi întruna şi să scoţi piese mai trebuie să faci ceva în via­ţa asta. La începutul carierei mele, am fost uşor luată pe nepregătite. Asta acum zece ani. Stai, ce ziceam, că m-am pierdut….

Uite, mie aşa îmi place. Să mai greşeşti, să nu fie totul perfect.

Dar nu e perfect, stai liniştit.

Vezi că scriu că ai greşit.

Scrie, am pierdut şirul ideilor. Vorbeam despre faptul că trebuie mai mult decât să cânţi, că-ţi trebuie o idee. Ca şi acum, dacă nu ajungem la o concluzie, am făcut inter­viul degeaba şi ne mai întâlnim de vreo trei sau patru ori.

Nu e adevărat. Nu ne mai întâlnim. O să ajungem la o concluzie.

Deci sunt momente. Şi un bancher are aceleaşi probleme în viaţă, doar că ei vor­besc de bani, eu vorbesc de număr de pie­se.

Nu pari genul care să se enerveze uşor.

Să ştii că sunt pasională şi pasionată.

Mă gândeam, de exemplu, la fostul tău prieten, cu care până la urmă te-ai certat.

Dar de unde ştii tu despre fostul meu pri­eten. Ce reviste citeşti?

INNA, eşti celebră. Ai problema asta. Şi de aici mai decurge una, nu poţi avea relaţii publice, că dezamăgeşti fanii.

Zi-mi direct ce te interesează, să nu o luăm pe ocolite. Eu mă cert foarte des cu oamenii şi ei se ceartă cu mine. Dar ce e ideal e că certurile noastre nu sunt cu răutate. Şi cu Maria şi cu Ana Maria şi cu Luci… Aşa îl cheamă, Luci.

Pe fostul…

Da.

E de admirat la tine şi la el cum aţi continuat o relaţie profesională. Mă refer la el.

Mulţumesc.

Şi, în egală măsură, mi-a plăcut alegerea ta actuală.

Ţi-a plăcut?

Mi-a plăcut. La cea cu fotograful, mă refer.

E momentul să le spunem oamenilor lucrurile cum trebu­ie, să le dăm informaţia corec­tă. Că n-am încercat să spun asta până acum, John nu este fotograf. El se ocupă de cine­matografie.

Cred că s-a enervat când i s-a spus fotograf, eu acum îmi dau seama.

Nu, este şi fotograf, dar meseria lui importantă e alta.

Eu m-aş fi enervat să lucrez în cinematografie şi să fiu prezentat fotograf.

 Prietenul meu nu se enervează. Nu-i pla­ce să fie o persoană publică, să ajungă în atenţia tuturor.

Păi, şi atunci a ajuns să aibă o relaţie cu tine? Erai ultimul om la care ar fi trebuit să se gândească atunci.

Are o relaţie cu Alexandra, nu cu INNA.

M-ai zăpăcit.

Acum ai jumătate de interviu cu INNA şi jumătate cu Alexandra.

Mai vreau un pic cu Alexandra şi ne întoarcem la INNA.

Eu, ca Alexandra, aş putea să-ţi spun că INNA este şefa mea.

Mai explică-mi cu cinematografia, ce face John în cinematografie?

El este DOP, director of photography, pentru filme, clipuri şi reclame.

Zi-mi un film la care v-aţi uitat împreună şi care v-a plăcut amândurora. Ca să văd ce gusturi aveţi.

Ne-am uitat la Lion, cel care a câştigat Oscarul pentru cea mai bună imagine, cea mai bună lumină. El e foarte pasionat de detaliile acestea.

Tu în ce film joci în viaţa ta? Spre că nu vreo comedie.

Păi, o să iasă curând şi ai să afli. Avem un film documentar la care lucrăm de opt ani, de când a început succesul. Acum e în montaj.

Când te uiţi la copiii aceştia cu care te întâlneşti la Vocea României Junior, te regăseşti în începutul lor?

Mă regăsesc în toţi. Dar încerc să-i fac şi pe ei să înţeleagă asta, că nu este mare lucru să fii vedetă. Că mulţi mă întreabă cum e şi le spun, că nici nu-şi imaginează ce rău e să fii vedetă. Dar, la fel, nici nu-şi imaginează ce bine e să fii artist. Asta le spun, să-şi dorească să fie artişti, nu vedete.

Am remarcat în emisiune că-ţi plac copiii, probabil la un moment dat îţi propui să ai. Când?

N-aş fi ştiut niciodată să-ţi răs­pund la întrebarea: „Când ţi-ai dori să ai o piesă de primul loc?“. Nu ştiu, când va fi, va fi. Aşa şi cu familia. Cred că toate ne-au fost rezervate.

Sper că nu crezi în absenţa liberului arbitru, că lucrurile ar fi deja aranjate.

Cred că le aranjezi tu, prin felul tău de a fi şi prin dorin­ţele tale. Cred că e important ce-ți dorești și cât de mult.



INAPOI LA PRIMA PAGINA