Interviu cu Otniela Sandu. Cum s-a schimbat viața fostei concurente din „Supraviețuitorul”?

Anul trecut, o vedeai în cel mai îndrăzneț concurs de supraviețuire produs și difuzat de Pro TV și o admirai pentru frumusețea și curajul ei. Este vorba despre Otniela Sandu, în vârstă de 28 de ani, acea fată aparent firavă, dar cât se poate de ambițioasă, care a ajuns până în finala emisiunii Supraviețuitorul și a fost la un pas de a încasa premiul cel mare, de 100.000 de euro. N-a fost să fie, însă azi, la un an distanță de la experiența din Filipine, Otniela a rămas la fel de populară și de actuală. Noi am vorbit cu fosta concurentă despre cât de frumos s-a așezat viața ei.

Ce se-ntâmplă în viața finalistei de la Supraviețuitorul, la un an după încheierea show-ului?

Viața și-a continuat cursul firesc, așa că s-au întâmplat foarte multe lucruri. În primul rând, am întâlnit oameni minunați care m-au inspirat și m-au ajutat să mă descopăr. Am început să fiu mult mai implicată în diferite proiecte caritabile. Unul dintre proiectele mele de suflet este „Hope and Homes for Children”, rezonez cu ideea lor și anume că fiecare copil merită să trăiască într-un mediu cât mai apropiat de cel al unei familii. Sunt implicată în diferite proiecte artistice, am început să investesc și mai mult în educația mea. În plus, lucrez la niște modele de haine și accesorii, care sper să fie gata cât de curând. Încă de când eram pe insulă mi-a venit această idee. Doar că acolo aveam doar scoici, pietre și hainele colegilor. Am început să alerg, am făcut două semimaratoane, eu care până acum un an și ceva nu reușeam să alerg mai mult de doi km. Ambiția mea și milităria de la Supraviețuitorul și-au spus cuvântul.

Mai lucrezi ca make-up artist sau viața ta a luat o altă întorsătură? Spuneai ceva de teatru.

Am rămas make-up artistul meu personal. Este o pasiune pe care o am încă din copilărie și un mod prin care mi-am câștigat primii bani singură. Dar tot actoria rămâne prima mea dragoste. Îmi amintesc că atunci când eram întrebată, la grădiniță, ce anume mi-ar plăcea să devin când am să fiu mare, spuneam că actriță sau prezentator de știri. În copilărie, aveam o cutie cu o gaură mare în centru, prin care citeam și inventam știri. Iar în „pauzele de publicitate“, organizam diferite scenete în care tot eu jucam personajul principal. Acum, am ajuns pe un drum în care pot face pași spre lucrurile care mă fac cu adevărat fericită.

Alături de Dragoș Bucurenci

Ai legat vreo prietenie, în adevăratul sens al cuvântului, cu vreunul dintre ceilalți concurenți din Supraviețuitorul, prietenie pe care ai păstrat-o și acum?

Cred că o relație de prietenie are mai multe ingrediente. Dar totodată cred că nu toate ingredientele merg bine împreună. Prietenii nu se caută, se aleg reciproc.Am observat că ne alegem prietenii dintre cei cu care facem aceleași lucruri. Am rămas în relații bune cu toți colegii mei din Supraviețuitorul. Cu Robi am mai ținut legătura și ne-am mai întâlnit în diferite ocazii, pentru proiecte legate de „Hope and Homes for Children”. Fostul prezentator al emisiunii, Dragoș Bucurenci, este o persoană specială, este acel prieten căruia îi pasă de oamenii de lângă el, extrem de inteligent, de la care ai mereu ceva de învățat. Un om care știe să trăiască frumos și să își ocupe timpul cu scop. Reușește să sădească mereu ceva frumos în oamenii de lângă el și, mai ales, reușește să facă lucruri pentru ei atunci când se așteaptă mai puțin. Este acel om care schimbă lumea în bine.

Aș putea să întreb lucrul ăsta și altfel: de cine dintre foștii concurenți ți-e dor și pe cine n-ai mai vrea să mai vezi niciodată?

Îmi este dor de toți colegii din Supraviețuitorul, am trecut prin multe situații împreună. Situații din care fiecare sper că a învățat ceva. Eu am ales să văd acel lucru frumos din fiecare dintre ei și mă bucur că am reușit. Prefer să rămân cu acele amintiri care îmi aduc bucurie, iar celelalte consider că nu merită atenția și energia mea. De multe ori, nu cunoaștem problema din spatele acțiunii care ne-a rănit.

 Probabil că mulți dintre fanii tăi bărbați sunt curioși dacă există cineva în viața ta. Ei bine, există?

Care este următoarea întrebare? (râde) M-am concentrat mai mult pe mine, o perioadă. Cred că, înainte de toate, este cel mai important să-ți găsești liniștea, echilibrul. Să fii bine tu cu tine. Iubirea este ceva magic, este sincronul perfect care apare când nici nu îți dai seama, când nu cauți. Doar iubirea ne determină să trăim în această lume, nu?! Iubesc. Îmi iubesc familia, prietenii, iubesc viața în orice formă a ei.

Ești dezamăgită că n-a mai existat un alt sezon de Supraviețuitorul la noi? De ce crezi că n-a mers acest show?

Eu cred că este un format de succes care a revoluționat televiziunea, dar, ca orice concept nou, merge puțin mai greu la început. După aproape un an de zile de la difuzarea acestei emisiuni, lumea încă mă întreabă când o să fie următoarea ediție. Eu m-am bucurat de această experiență captivantă și de echipa de profesioniști cu care am lucrat. Mi-ar fi plăcut ca această experiență să continue. Nu pentru mine, ci pentru miile de doritori care ar fi vrut o șansă pe o insulă din Filipine. A fost o experiență de neuitat, care pe mine m-a schimbat. Zic eu în bine.

 Ai o frumusețe naturală pe care am observat-o din concursul Supraviețuitorul, când filmați nemachiate. Cu ce îți îngrijești tenul și acel păr creț și lung?

Cred că secretul este minunata nucă de cocos, care ne ținea de foame în emisiune.

Folosesc ulei de cocos pentru păr și pentru corp. Iar în fiecare dimineață, îmi place să mă spăl pe față cu apa rece. Este un start bun pentru a-ți începe ziua.

Otniela, la petrecerea OK! Designers on the Red Carpet

Dar așa slabă și fit cum te menții? Cât e dietă și cât sport?

Nu sunt adepta dietelor și nici nu pot spune că mă preocupă atât de tare acest aspect. Încerc mereu să păstrez un echilibru între ce mănânc și sport. Sunt o pofticioasă, nu rezist în fața dulciurilor, aici aș avea nevoie de mai multă voință.  De exemplu, acum două seri am dat iama în borcanul de dulceață cu vișine amare, dulceața mea preferată. Am mâncat destul de multă, aproape jumătate de borcan, dar am avut grijă să nu sar peste ora de sport. În general, consum multe fructe și legume, beau multă apa și fac sport.

Te recunosc oamenii pe stradă, știu că ești Otniela, fata din Survior?

Se întâmplă să mă mai recunoască. Primesc des mesaje pe rețelele de socializare sau sunt oprită pe stradă, ca să le povestesc experiența mea din concurs. Mă bucură să aud că multe fete m-au susținut și și-au dorit ca eu să câștig concursul. Dar cel mai mult mă bucură când pot folosi această expunere pentru acțiuni caritabile.



INAPOI LA PRIMA PAGINA