Interviu Diana Cavallioti: „Mi-am reevaluat viaţa odată cu acest film“

„A fost cel mai solicitant rol al meu de până acum. Din toate punctele de vedere“, mi-a spus Diana Cavallioti despre personajul ei din „Ana, mon amour“, care a dus-o pe covorul roşu de la Berlin, unde a strălucit, alături de întreaga echipă

Diana s-a bucurat de succes la Berlin.
Diana s-a bucurat de succes la Berlin.

La proiecţia de gală de la Berlin, „Ana, mon amour“ a ocupat toate cele 1.400 de locuri ale sălii, regizorul peliculei, Călin Peter Netzer, fiind aplaudat la scenă deschisă alături de Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu, Vlad Ivanov, Adrian Titieni, dar şi co-scenarista Iulia Lumânare, scriitorul Cezar Paul Bădescu (autorul cărţii „Luminiţa, mon amour“, care a inspirat pelicula) şi Dana Bunescu (montaj). Experienţa de la Berlinală a fost, însă, cu adevărat completă după ce „Ana, mon amour“ a primit trofeul Ursul de Argint pentru cel mai bun montaj, prin Dana Bunescu. „Am urcat un munte cu o piatră în spinare. A fost greu, foarte minuţios de pregătit acest rol“, povesteşte Diana despre filmările unei poveşti care surprinde evoluţia unui cuplu în cele mai tensionate şi delicate momente. Despre munca la acest succes şi reanalizarea vieţii personale la care a împins-o filmul am vorbit în acest interviu cu actriţa care, la 30 de ani, a lăsat toate inhibiţiile deoparte pentru a construi cel mai complex personaj al său de până acum.

Cum a fost experienţa de la Berlinală?
Diana Incredibilă. A fost un tur de forţă, pe parcursul căruia m-am bucurat de fiecare secundă, de spectatorii care s-au îndrăgostit de film, de jurnaliştii curioşi să ne afle secretele şi, la final, de un Urs De Argint, meritat pe deplin de Dana Bunescu, monteurul filmului nostru. Am trăit totul intens, rapid, nici nu am avut timp să-mi dau seama ce lucru minunat mi se întâmplă. Voi păstra mereu în suflet o amintire specială şi dragă – aplauzele cu care am fost primiţi după premiera filmului.
Citiseşi cartea lui Cezar Paul Bădescu atunci când ți s-a propus rolul?
N-am vrut s-o citesc ca să nu mă influenţeze. Luminiţa are un oarecare traseu comun cu Ana. Dar pentru mine, Ana trebuia să fie strict cea din scenariu. Am vrut s-o păstrez intactă. M-am apucat de carte acum, după ce am văzut filmul și m-am detaşat.
Şi acum, că le pui faţă în faţă, cum le vezi?
Nu cred că au legătură pentru că nu e o adaptare mot-a-mot a cărţii, este o sursă de inspiraţie. Am citit jumătate de carte… Cezar a privit totul cu ironie, Călin a privit totul cu dramatism. El a fost interesat de psihanaliză, Cezar de cum se loveşte povestea asta de oamenii din jur. Cumva, sunt două feluri de-a merge prin aceeaşi poveste, total diferite…
Cum ai lucrat cu Călin Netzer?
Mult de povestit aici. Călin a repetat cu Mircea Postelnicu un an de zile, eu am intrat în povestea asta cu trei luni înainte să ne apucăm de filmare, a trebuit să mă obișnuiesc cu Călin într-un timp mult mai scurt, ei erau deja o echipă, aveau deja un limbaj comun pe care l-am adoptat rapid. Dar Călin e foarte artist, e un om pe care trebuie să-l ghicești, nu neapărat să-l cunoști, fiindcă asta cred că e imposibil. (râde) Dar am ajuns să avem o comunicare foarte bună și a fost totul foarte bine, a fost o experiență provocatoare.

"Scenele de sex au fost cu adevărat dificile", spune actriţa despre filmările pentru "Ana, mon amour".
„Scenele de sex au fost cu adevărat dificile”, spune actriţa despre filmările pentru „Ana, mon amour”.

Filmul este interzis minorilor sub 18 ani. Au fost dificile scenele de nuditate?
Normal că au fost. Au fost complicate din punct de vedere emoțional…
Cred că nu mai făcuseşi ceva atât de… dezgolit până atunci…
Am început-o treptat, că și în filmul Ancăi Damian, „O vară foarte instabilă“, am avut unele scene…
Ai început să te dezbraci treptat…
Da! (râde) Călin ne-a tot pregătit: „Ştiți că urmează acele scene…“  „Bine, hai să le facem!“ O perioadă am fost în fază de negare, nu mi-am pus problema să negociez scenele sau cum să le facem, dar n-a fost simplu…
Cezar Paul Bădescu a fost prezent pe platou?
A fost prezent, dar ce e amuzant este că prima oară când ne-am întâlnit ştiam amândoi de existenţa celuilalt. Eram în TVR.
Unde eraţi, într-un fel, colegi, tu prezentând emisiuni acolo…
Practic, da… Am zis: „Ah, Bună, Cezar!“ „A, tu eşti Diana…“ (râde)
Tu aşa ai şi început parcursul acesta spre actorie. Întâi ai prezentat nişte spectacole şi ai lucrat în televiziune.
Da, am început de mică, la Galaţi, la Palatul Copiilor. Eu prezentam spectacole cu diverse dansuri. Mă prezentam, aveam şi un cântecel despre mine, „Sunt Diana…“ Şi mai departe nu mai spun că mi-e ruşine. (râde) Apoi am venit în Bucureşti, am fost şi la Tip Top Minitop şi alte concursuri de pe vremea aia. Ala Bala Portocala, Trei pentru o Mască, un concurs de teatru pentru copii, la TVR, pe care l-am câștigat.
Apoi ai intrat cu nota 10 la Teatru. O performanţă!
Performanţa, din punctul meu de vedere, este faptul că eu nu m-am pregătit niciodată, nu am mers la cineva să-şi spună vreo părere despre ce fac eu acolo. Am zis: „Eu simt că asta e.“ Şi m-am dus şi le-am arătat. Dacă le plăcea, bine. Dacă nu… Nu ştiu ce-aş fi făcut, pentru că la asta nu m-am gândit niciodată. Ulterior, la Master, m-am bucurat să-l am ca profesor pe Gelu Colceag, fiindcă de la el am învăţat enorm. Am învăţat, practic, teatru.
Ai spus într-un interviu: „Pe scenă am curaj să fac tot ce n-am curaj să fac în viaţă“. Îmi place şi nu-mi place ce ai spus…
Nu-ţi place? (râde) E un alter ego al meu care se naşte pe scenă. Eu sunt o persoană foarte timidă, de fapt, şi este incredibil, dar dacă m-aş afla pe aceeaşi scenă, eu, Diana Cavallioti, cu un microfon să le vorbesc oamenilor, aș înlemni. Cumva, am impresia că eu sunt un bob de grâu care n-are ce căuta în faţa oamenilor decât prin personaje. E un soi de a te ascunde pe tine şi a dărui ceea ce vrei să dăruieşti, dar ambalat într-un fel.
Totuşi, că vorbeam de curaj în viaţă. Zi-mi care a fost cea mai nebunească chestie pe care ai făcut-o din dragoste…
M-am măritat! (râde) Şi cred că la fel de nebunesc a fost şi divorţul. A durat un an şi jumătate căsnicia.
Şi în urma acestei experienţe, mai crezi în căsnicie, în lumea asta nebună?
Absolut. Cum să nu? Mi se pare gestul suprem de dragoste. Dar cred că trebuie să te cunoşti foarte bine înainte să faci pasul ăsta şi să-ţi dai seama în ce te bagi. Pentru că e un soi de claustrofobie simplul fapt că semnezi o hârtie. Iar divorţul, într-adevăr, este o experienţă extraordinar de traumatizantă. N-am crezut niciodată că poate fi aşa. Nu e doar despărţire, are o cu totul altă însemnătate…
Dacă am ajuns în punctul ăsta, te-a lăsat „Ana, mon amour“ cu niște idei pe care le-ai raportat la viața personală?
Cred că procesul a fost invers. Mi-am readus viața personală și am reevaluat-o și pus-o sub scanner în momentul în care filmam. Cu ajutorul filmului mi-am disecat şi mai profund toate problemele. Am avut nevoie să fac asta tocmai pentru a putea sa îmbin, să încheg cumva personajul Ana.

Iubitul Dianei a susţinut-o cel mai mult pe parcursul filmărilor.
Iubitul Dianei a susţinut-o cel mai mult pe parcursul filmărilor.

Acum ai o nouă relaţie?
Da.
Şi iubitul tău ce-a spus despre scenele de nuditate din „Ana, mon amour“? Lucrează în acelaşi domeniu?
Da.  El montează. A făcut trailerul filmului.
A montat şi scenele cu pricina?
El a făcut doar trailerul filmului, dar da, s-a jucat cu scenele alea… (râde) Însă el a fost sprijinul meu cel mai de preţ pe parcursul filmărilor, când nu mi-a fost uşor.
Ți se pare că e puțin inhibat cinemaul românesc?
Da, este. Am această senzație că suntem puțin inhibați și ca spectatori. Cumva nu ne-am obișnuit că actorii români pot face și ei ceea ce vedem în filme de Hollywood. În momentul în care vezi un actor român făcând ceva mai îndrăzneț, deja arăți cu degetul. Mă întreb și eu de unde vine chestia asta, din educație, cu siguranță.
Mă gândesc că-și are rădăcinile și-n perioada de comunism…
Eu mă gândesc acum la cei din generația mea, cu care am fost în sală la film și am auzit  hăhăieli și comentarii. Iar ei n-au prins perioada comunismului… E o chestie de educație. Și da, există multă inhibare – implicit și pentru tine ca actor, pentru că e inevitabil să nu te gândești: „Aoleo, ce-o să zică mama, ce-o să zică vecina mamei când o să vadă filmul!“
Tu te-ai gândit la asta?
Da, mama l-a văzut la Berlin. Ea e o persoană foarte directă. De aceea nici n-am întrebat-o dacă i-a plăcut sau nu, pentru că n-am vrut s-aud răspunsul ei franc. (râde) Adică mama e o persoană foarte open minded. Dar la fel şi filmul. Aşa că vizionarea a fost un fel de luat coarne-n coarne. Filmul cu mama. (râde)

Foto: Sorin Stana; Stilist: Madena Pasăre; Vestimentaţie: Athena Philip, Cristallini, Liu-Jo, Scotch&Soda (Magazin Collective); Bijuteria Teilor; Make-up: Cătălina Drăgan – Abacademy.ro; Hair: Corina Trifu – Gett’s Artistic Team; Mulţumiri: Grand Cinema & More/Băneasa Shopping City.



INAPOI LA PRIMA PAGINA