Interviu Exclusiv cu Nico și Cătălin, cei cărora „Insula Iubirii” le-a schimbat viața

Cel mai recent sezon din reality show-ul „Insula Iubirii”, difuzat de Antena 1, s-a încheiat. Lacrimi, despărțiri, dovezi de iubire, dar și multe regrete au rămas în urmă. Însă dacă ar fi să alegem un „cuplu câștigător” din toată această experiență marcantă, acesta ar fi cu siguranță cel format de ardelenii Nicoleta Molnar & Cătălin Meșter, doi clujeni simpatici, cărora „Insula” le-a schimbat viața.

Nico și Cătă, așa cum s-au prezentat la casting.

Deși cei doi au venit cu inima deschisă, susținând, la început, că aceasta este doar o joacă, o vacanță într-un loc exotic, la nici trei zile după instalare, jumătatea masculină a cuplului cade în ispită, simțindu-se atras tot de o Nicoleta. Chiar dacă avea o relație de doi ani la Cluj, acesta alege să își dea o șansă cu noua cucerire și începe o relație cu ispita la întoarcerea în țară. Diferențele de mentalitate, distanța, dar și sentimentele pentru fosta sa iubită îl determină pe Cătălin să ia o decizie care îi va schimba viața. OK! a stat de vorbă cu cei doi imediat după încheierea show-ului și a aflat de ce experiența din această emisiune a fost una decisivă pentru cuplul lor.

Am urmărit emisiunea și sunt plăcut surprinsă de finalul parcursului vostru, nu mă așteptam. Cătă, după toată nebunia creată pe Insulă, te-ai decis să o ceri în căsătorie pe cea cu care venisei să testezi relația. Când ai cerut-o și ce te-a determinat?

Am cerut-o pe 26 iulie, într-o zi de miercuri oarecare, cum îi spuneam și pe parcursul relației să se aștepte să o cer miercuri. După ce ne-am împăcat, am simțit că această împăcare va fi pentru totdeauna!

Momentul în care Nico a spus DA!

Am văzut filmarea cu cererea în căsătorie. Spune-mi, Nico, te așteptai sa te ceară?

Nu mă așteptam, fiindcă mi-a mai spus pe perioada relației, dar totuși știam că pentru el cererea în căsătorie este foarte importantă. Îmi zicea mereu că el va face acest lucru doar o singură dată în viață.

 În ce relații ai fost cu Nico pe perioada scurtei relații cu ispita Nicoleta? Mai vorbeați, vă mai vedeați? Știu că înainte de toate ați fost buni prieteni. 

În toată perioada am vorbit cu ea, dar nu ne-am întâlnit. Abia după trei luni ne-am întâlnit.

Nico, tu ce ai făcut în timpul în care el decisese să își dea o șansă cu femeia cunoscută acolo?

Am plecat la Dublin într-o vacanță prelungită fără să mă implic cu ceva în alegerile lui.

 Cătălin, de ce crezi că nu a durat relația cu ispita Nicoleta, ce a dus la despărțire?

În primul rând distanța și apoi diferențele de mentalitate.

Ispita Nicoleta, cea care, pentru două luni, i-a furat inima lui Cătă.

Cu ispita Nicoleta ai mai vorbit vreodată după ce ați ales să mergeți pe drumuri separate? În ce relații ai rămas cu ea?

După despărțire am decis să rămânem prieteni, am rămas în relații OK, dar în prezent nu mai avem nicio legătură.



INAPOI LA PRIMA PAGINA