Interviu exclusiv Mario Mutu: „Mi-aş dori să joc într-un film cu mama“

Este primul interviu pe care fiul Alexandrei Dinu și al fotbalistului Adrian Mutu îl acordă, dar, din ce veţi descoperi, îl așteaptă multe altele dacă va merge pe drumul la care visează.

A împlint recent 15 ani și este deja un ado­lescent din generația millennials. Pasionat de baschet, curtat de case de producție pentru filme sau reclame, Mario locuiește deja de trei ani cu mama lui, Alexandra Dinu, în Los Angeles. Și pentru că visurile se împlinesc mai ușor acolo, iar el se află la vârsta la care acestea nu cunosc limite, am vorbit cu el despre ce își dorește să facă și despre cum e viața lui acum.

Mario Mutu

Cum eşti acum şi nu erai anul trecut?

Mario Cred că sunt mult mai matur, am învăţat bine limba engleză, chiar şi „slang“. Şi sunt mai frumos. (râde)

Care este vârsta la care ai cele mai frumoase amintiri, la ce perioadă te gândeşti cu plăcere?

Mă gândesc cu plăcere la fiecare pe­rioadă din viaţa mea, dar cele mai fru­moase amintiri le am de la 12 ani, când am aflat că voi locui la Los Angeles, cu mama.

Te-ai născut în România, ai copilărit în Italia, şi acum locuieşti în America. Unde este „acasă“ pentru tine?

De fapt, nu m-am născut în România, m-am născut la Milano. America este locul unde, în momentul acesta, mă simt cel mai bine, dar în Italia mă simt „acasă“. Acolo m-am născut, acolo am fost educat şi acolo am avut ex­perienţele cele mai frumoase din viaţa mea.

Am văzut pe reţetele sociale că eşti pasionat de baschet. Cum s-a născut pasiunea asta şi la ce nivel ai ajuns?

Da, baschetul este pasiunea mea de când eram mic. Am învăţat multe, am ajuns la un nivel destul de mare pentru a juca baschet aici şi îmi doresc să devin din ce în ce mai bun.

Intenţionezi să joci la nivel profesionist sau visezi la altă carieră?

Întrebare foarte grea. Sincer, aş vrea să devin jucător profesionist de baschet, dar cum în prezent primesc oferte pentru filme şi campanii publicitare, aş vrea şi să am mai multe experienţe de actor şi model.

Este actoria o opţiune pe care o iei în calcul? Acum, că mama ta este deja celebră în acest domeniu şi în România, şi în Italia, dar şi în America.

Da, actoria este o opţiune şi încă una foarte probabi­lă. Mi-aş dori să joc într-un film cu mama.

Cum arată o zi a ta?

Hmm… Când am şcoală zilnic, nu prea arată bine. Am mult de studiat. Când am, însă, timp să stau cu familia mea şi cu prietenii mei, este altă viaţă.

Ce studiezi acum la liceu şi ce profil ai ales?

Nu este un liceu de profil. Am, în principiu, aceleaşi materii ca până acum, însă după primul an o să-mi aleg câteva discipline pe care le voi aprofunda. Îmi place bi­ologia şi un curs care se numeşte Current Events, în care vorbim despre tot ce e actual în societatea ameri­cană şi în lume, în general. Îmi plac şi clasele de muzică şi de IT, acolo unde învăţ şi sistemele de operare.

Ţi-ai făcut uşor prieteni acolo? Cine este cel mai bun prieten al tău?

Foarte uşor… Numele lui este Jaden, este un prieten extraordinar de „cool“, dar am mai mulţi prieteni buni.

Cum sunt tinerii din America spre deosebire de cei din Italia?

Îmi place că sunt mai independenţi, că nu judecă persoanele după culoarea pielii, pentru alegerile pe care le fac sau după mediul din care provin.

Acum, că ai ajuns la vârsta adolescenţei, probabil şi relaţia cu mama e alta. Despre ce vorbiţi?

O să pară ciudat, dar relaţia nu este alta. Mama m-a tratat tot timpul ca pe un adult, mi-a spus tot timpul ce este bine şi ce este rău. Acum poate că are mai multă încredere, pentru că sunt mai matur.

Dar ce nu te lasă să faci sub nicio formă?

Nu mă lasă să nu am personalitate. (râde)

Ai o prietenă?

Am două. (râde)

Dar ce te impresionează cel mai mult la o fată?

Ochii şi creierul. O fată nu trebuie să fie doar fru­moasă, ci şi deşteaptă, cu simţul umorului, să aibă ceva special şi unic. Îmi plac fetele cu personalitate.

Vorbeşti cu mama ta despre fetele care îţi plac, despre viaţa ta dincolo de casă?

Vorbesc cu ea despre orice, este foarte protectoare, câteodată prea mult.

Ai parte de o lume diferită prin prisma mamei tale. Care sunt celebrităţile pe care le-ai cunoscut?

Am cunoscut ceva celebrităţi: Gerard Butler, Jason Statham, DeAndre Jordan (jucător NBA), Justin Bieber, Wesley Snipes, Lebron James (jucător NBA) şi pe rap­perul Lil Yachty.

Alexandra Dinu

Ai vizitat recent România şi l-ai cunoscut pe frăţiorul tău, Tiago. Cât de des vorbeşti şi cu surorile tale, Adriana şi Maya?

Am fost foarte fericit să îmi cunosc frăţiorul, sper să ţin legătura cu el când o să fie mai mare. Cu Adriana şi Maya nu prea ţin legătura. Ar trebui să devenim mai apropiaţi, acum că se fac şi ele mai mari.

Ce crezi că ai moştenit de la mama ta şi ce ai de la tatăl tău?

Fizic, semăn cu amândoi, sunt norocos. Însă de la mama am învățat că trebuie să fiu bun cu lumea, să iert şi să am respect. De la tata am învăţat că, în orice fac, trebuie să dau 100% din mine şi, chiar dacă nu reuşesc, să nu mă dau bătut niciodată.

Spune-mi trei calităţi ale tale şi un defect?

Hmmm… Să mă gândesc. Sunt bun, generos şi ambi­ţios. La defecte aş trece faptul că sunt încăpăţânat.

Ce înseamnă succesul pentru tine?

Succes înseamnă să ajungi să faci ceea ce-ţi place. Dacă faci asta şi câştigi şi foarte bine, atunci este ideal. Nu cred că trebuie să faci un anumit lucru doar pentru bani. Succesul înseamnă să-ţi transformi pasiunea în meserie.

În încheiere, spune-mi la ce nu ai renunţa niciodată?

La iubirea pentru mama şi la Dumnezeu.

Foto: Tudor Cucu



INAPOI LA PRIMA PAGINA