Interviu exclusiv pentru OK! Adina Galupa joacă la Hollywood cu Jamie Dornan şi James Franco

Citeste tot despre:

Actriţa s-a mutat de un an în Los Angeles. OK! a stat de vorbă cu ea despre cum a fost această schimbare şi mai ales cum a fost întâlnirea cu Jamie Dornan!

O ştii din telenovelele “Inimă de ţigan”, “Regina”, “Aniela” ori “Iubire şi onoare”, rol pentru care a fost nevoită să slăbească zece kilograme. Cel mai recent eu o ştiu din ultimul film în care a jucat Mircea Albulescu, “Aniversarea” – o peliculă care s-a bucurat de succes la Festivalul de Film Transilvania. Dar de la momentul realizării acestui film şi până acum, viaţa Adinei Galupa a trecut printr-o transformare uluitoare: de un an s-a mutat la Los Angeles, unde îşi continuă cariera de actriţă. O mutare pentru care am putea spune că a făcut un mic antrenament atunci când a jucat în “Ghost Rider: Spirit of  Vengeance”, în 2011, cu Nicolas Cage, şi în “Mercenary: Absolution”, în 2015, cu Steven Seagal. Despre cum a fost această schimbare şi ce a realizat în acest an am vorbit cu Adina în cele ce urmează…

OK! Tocmai ce am fost la TIFF. Aşa că o să încep cu asta. “Aniversarea” a fost un film la care s-a înghesuit lumea acolo, fiind ultimul al lui Mircea Albulescu. Spune-mi cum a fost pentru tine la filmări.

Adina: Am fost onotară pentru ocazia de a juca în ultimul film al d-lui Albulescu. Citisem scenariul şi mi-a plăcut povestea foarte mult. La filmare a fost foarte interesant, îi mulţumesc lui Dan Chişu pentru libertatea pe care mi-a oferit-o în construcţia personajului. Betty e o fată rebelă cu multe probleme, care îşi exercită puterea de influenţă asupra celor tineri şi imaturi.

Filmul a fost făcut anul trecut, dart u acum eşti deja în cu totul alt peisaj. Cum ai luat această decizie de a pleca la Hollywood?

Industria filmului american este foarte diferită de ce am cunoscut eu în România. Actoria e meseria mea de baza şi îmi place al naibii de mult ce fac. Întotdeauna caut să mă perfectionez. Am plecat când mi s-a oferit ocazia să lucrez la un proiect care se filma la Los Angeles şi de acolo am înţeles că încă mai am multe de învăţat.

Şi tehnic care au fost paşii? Te-ai mai înscris la nişte cursuri? Ţi-ai luat agent?

Am participat la câteva showcase-uri, prilejuri cu care am avut ocazia să joc în faţa unor oameni din industrie, agenţi, manageri, directori de casting, unde mi-am făcut cunoştinţe şi mi-am făcut o mică echipa cu care lucrez. Am un agent pentru film, unul pentru comercial şi un manager, apoi am început să merg la castinguri.

Şi nu te-au descurajat în demersul asta nişte nume care au fost acolo şi s-au întors, să zicem, neîmplinite?

Consider că fiecare are drumul lui şi nu mă descurajează faptul că alţi actori au avut alt parcurs în Los Angeles. Dimpotrivă: e o ocazie de a învaţă din experienţa lor.

În doar un an văd titluri noi. Ok, poate sunt roluri mici, dar totuşi vorbim de distribuţii foarte bune. În “Untogether” joci o fată care este fanul lui Jamie Dornan  Trebuie să-mi spui despre asta.

A fost o experienţă interesantă, Jamie Dornan e un actor interesant şi un om cu picioarele pe pământ. Eu am fost cea cu emoţii şi n-am primit decât sfaturi de încurajare. Am mai filmat cu actori americani şi pot să spun că aceasta a fost una din cele mai plăcute filmări la care am luat parte. Atunci când mi s-a prezentat Jamie Dornan şi a spus „Hi, Adina, I’m Jamie, it’s a pleasure to meet you” n-am înţeles nimic. Eu eram obişnuită cu Jamie din filme şi mă aşteptăm să vorbească cu un accent american, dar el e irlandez şi s-a prezentat cu cel mai gros accent irlandez pe care l-am întâlnit. Şi eu tot ce am spus e: „Excuse me??” (râde).

Cu tot cu accent, rămâne sexy. În “The Vault”, cu James Franco, rolul tău e de mai mare întindere?

Nu a fost un rol de mare întindere, dar a fost unul cu substanţă. A fost unul din primele roluri pe care le-am făcut când am ajuns aici. În perioada aceea lucrăm şi la un scurt-metraj „Anna Cutler” în care am avut rolul principal, regizat de un Adam Villasenor, nouă descoperire a lui Terrence Mailk şi a fost destul de complicat să mă împart între cele două proiecte. Am dormit 3 zile neîntrerupt odată ce s-au încheiat filmările.

Unde filmai pentru “Anna Cutler”? Tot acolo?

Da, amândouă proiectele s-au filmat în Los Angeles.

Urma să te întreb care a fost cea mai dificilă experienţă acolo. Asta sau a fost altceva?

Asta a fost o experienţă dificilă fizic, dar cea mai grea experienţă pentru mine a fost reclama la Panera Bread pe care am făcut-o, procesul de casting a fost copleşitor, numărul de oameni care au participat a fost enorm şi după, la filmare, a fost dificil stând câte patru ore în aceeaşi poziţie pentru a putea obţine un anumit detaliu macro.

Unde putem vedea reclama? E pe Youtube?

Încă n-a apărut, din păcate. Am înţeles că mai durează, aproximativ o luna jumătate

Bun. Dar cum facem cu lecţiile de dicţie şi pierdere a accentului, care înţeleg că sunt obligatorii pentru est-europence? Şi încă ceva: tu nu te ai lovit de problema rolurilor stereotipe pentru est europence? De exemplu, cele de prostituate…

Rolurile pentru est-europence, stereotipurile despre care vorbeşti vin din cauza accentului. Eu am lucrat la accent şi am reuşit să scap de el destul de repede. E un plus că pot să aplic pentru roluri de est-european, dar în majoritatea cazurilor, pentru că am un accent american credibil, mi s-a deschis posibilitatea să mă duc la castinguri pentru roluri fără accent. Fiecare are metoda lui pentru a scăaă de accent, am încercat să învăţ cu un dialect coach dar am renunţat după o sesiune. Am vorbit cât mai mult cu cât mai mulţi oameni pe stradă de aveau impresia că sunt nebună. (râde) Până când, uşor, uşor au încetat să mă întrebe de unde sunt… Şi mai târziu, au început să fie surprinşi de faptul că nu m-am născut aici. Îmi mai iese accentul în anumite momente, mai ales după un pahar bun de vin roşu. (râde)

Care ar fi cea mai importantă lecţie pe care ţi-a dat o până acum industria lor de film de acolo? Acela ceva care te-a făcut să spui că uite, fix asta ne lipseşte în România…

Două lecţii mari am învăţat. Prima este că oamenii aici au o înţelegere fantastică a industriei în care se învârt şi oamenii sunt întotdeauna polivalenţi. Actorul care nu ştie regie şi producţie sau producătorul care nu ştie scenaristică nu lucrează. De aceea lumea are un limbaj comun şi ştie cum să comunice ce vrea. Doi: “knowledge is power” în acest oraş, cu cât mai multe ştii despre persoanele cu care interacţionezi, de la ce-i pasionează până la ce relaţii profesionale au etc, cu atât mai bine.

Apropo de relaţii… Dar nu profesionale. Mutarea asta în L.A. e una care îţi transformă viaţa. Ai lăsat în urmă o relaţie când ai plecat sau ţi-ai făcut una nouă acolo?

Sunt single momentan şi aşa o să şi rămân.

De ce ţi-e dor acum din România?

Îmi e dor de mama, de câinele meu, de prietena mea, Andreea, de mare, de munte şi de slănină cu ceapă şi vişinată.

Mama ta ce o fi zis când ai plecat în America?

Mama m-a întrebat când vin să-mi iau câinele înapoi… (râde)

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA