INTERVIU EXCLUSIV: Simina & What’s Up – „Suntem două suflete dependente unul de celălalt“

Succesul unei relaţii stă în detaliile simple şi nu se împiedică de faima căpătată ulterior. Cel puţin, asta ne spune unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz.

I-am prins între două emisiuni în care Marius Ivancea, zis şi What’s Up (28), îşi promova piesa, „Aşa-mi vine”, un featuring cu Ioana Ignat. Pe soţia lui, Simina (27), e greu să n-o remarci, mai ales că este mai mereu în preajma lui. Ca parteneră de viaţă, dar şi ca impresară, garderobieră, secretară şi toate muncile ce decurg din a împărţi echitabil atât sarcinile profesionale, cât şi pe cele casnice. O formulă în care funcţionează cu succes de opt ani încoace.

Când intri în scenă şi peste tot cu ochelarii ăştia fumurii pari inabordabil.
Marius: Ştiu, pare că nu vreau să vorbesc cu nimeni, dar nu e aşa, sunt foarte prietenos.
Simina: Are nişte ochi foarte frumoşi.

Din păcate, nu-i vedem foarte des.
Marius: Mda. Îmi place mie mai mult aşa, mă simt mai mult în lumea mea când port ochelari de soare. Plus că mă ajută, de multe ori, când am de făcut o emisiune sau un shooting, pentru că am o oarecare fotofobie.

Tot nu l-ai convins să se opereze?
Simina: Am mai discutat despre operaţie, nu este împotriva ei, dar o amână.
Marius: Nu e atât de necesară pe cât se crede. Atâta vreme cât n-am văzut toată viaţa cu ochiul stâng şi cât nu mă deranjează faptul că nu văd cu el, nu înţeleg de ce m-aş duce neapărat să o fac. O să mă ajute în ziua în care, Doamne fereşte, n-o să mai văd cu dreptul. Momentan, însă, mă descurc cu dreptul, am -1 la el, ceea ce mă face să nu citesc foarte bine la distanţă, dar totuşi să recunosc oamenii de la 2-3 metri distanţă. Pentru mine e de-ajuns. Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee. Ba chiar realizez că problema asta m-a făcut, de fapt, să fiu cine sunt astăzi, fiind motivul pentru care am petrecut mai mult timp în casă scriind poezii, nu la fotbal şi baschet, cum mi-aş fi dorit. Probabil, dacă n-aş fi scris atâta poezie, n-aş fi ajuns nici muzician.

Sunt deja trei ani de când ai intrat în viaţa noastră cu „Taxi“-ul.
Marius: Da, au trecut vreo trei ani de la „Taxi“ şi vreo cinci de la „Meteo“. Sunt deja în al şaselea an de industrie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că încă mai dăm muzică care să placă ascultătorilor.

Acum ce sfat i-ar da What’s Up lui Marius Ivancea de la 17, 18, 20 de ani?
Marius: Să se ţină de treabă şi, când o să vină succesul, tura următoare să fie mai atent cu ce oameni se înconjoară. Pentru că au fost şi inşi care i-au consumat timpul şi energia inutil.

E greu şi când eşti sus?
Marius: Inţial, credeam că e foarte greu să intri în industrie, dar acum cred că este mai greu să exişti constant şi să oferi muzică de calitate, pentru că azi eşti plăcut, mâine ai toate şansele să nu mai fii plăcut, mai ales dacă se schimbă valul şi se întâmplă ca ţie să nu-ţi placă noul val. Eu sunt recunoscător că am reuşit să mă adaptez că au venit valuri de muzică care mi-au plăcut şi mie. Sper să nu se întoarcă din nou house-ul în engleză, că nu ştiu ce-am să fac. (zâmbeşte) Dar consider că există loc sub soare pentru toţi cât să ne punem pâinea pe masă. Şi, dacă nu va mai merge cu muzica, o să meargă cu informatica, cu pictura…

Pictură! Uite, de lucrul ăsta nu ştiam.
Marius: Mi-a plăcut să pictez când eram copil, dar mi-am dat seama că nu pot să trăiesc din pictură şi am ales muzica. Şi mai aveam un vis, să trăiesc din poezie. Tata îmi tot zicea că e complicat, aşa că întâi m-am concentrat pe şcoală. Dar, la 21 de ani, când am revenit la ideea de-a face muzică, n-au mai avut ce să-mi facă. Atunci şi-au dat seama că au două variante: ori mă susţin, ori or să mă deprime foarte tare. Şi le mulţumesc pentru că au ales să mă susţină.

Dar versuri tot faci.
Marius: Da, dintotdeauna, şi cred că este cea mai frumoasă pasiune a mea, de care nu mă pot lepăda, orice s-ar întâmpla.

Câte versuri i-ai dedicat Siminei?
Marius: Din toate piesele lansate de mine, în afară de cele care au tentă socială, toate sunt cu şi despre iubita mea, fie că vorbim despre ce trăim acum, fie că vorbim despre anii trecuţi, când ni s-a întâmplat şi nouă să ne despărţim, să simţim gustul dorului… Scriu piese inclusiv inspirate din acele sentimente, chiar dacă le am doar stocate în memorie.

Noi ştim de un moment anume, cel cu „Taxi“. Au mai fost şi altel despărţiri?
Simina: Au mai fost la începutul relaţiei, după primele trei luni, când am avut o pauză de alte trei luni, când am simţit că nu pot ţine pasul, m-au copleşit multe lucruri într-o perioadă foarte scurtă. Este extrem de greu să trăieşti lângă un artist, iar adaptarea se face în timp şi, odată ce şi creşti alături de ei, vă educaţi reciproc. Acum, după opt ani de relaţie, pot spune că apariţia lui Marius în viaţa mea a îmbinat toate pasiunile mele şi tot ce mi-aş dori să fac vreodată. Cumva, am trăit prin el toate lucrurile astea.

Şi cum ai adus-o, dom’ne, înapoi? Nu-mi spune că tot cu taxiul.
Marius: Nu. (râde)
Simina: De fiecare dată m-a adus înapoi cu o piesă.
Marius: Îmi ceruse să o las în pace două săptămâni, ca să-şi limpezească gândurile. Eu n-am avut răbdare şi am tot sunat-o, am tot sunat-o, ea tot îmi respingea apelurile şi, din două săptămâni, s-au făcut trei luni. Până într-o seară, în care am primit un răspuns care nu mi-a prea plăcut şi n-am mai sunat-o. Abia apoi m-a căutat ea. A jucat şah cu pionul numit „ignoranţă“. Când ignori omul, atunci îl deranjezi cel mai tare. Şi chiar dacă m-am oprit din a o căuta, am făcut-o doar ca s-o aduc înapoi.
Simina: Nici eu n-aş fi renunţat!



INAPOI LA PRIMA PAGINA