Interviu Ilie Dumitrescu Jr.: „Nu m-ar deranja să mi se spună Jude Law de România!“

Are 19 ani şi a ales o cu totul altă carieră decât celebrul lui tată, un nume cu greutate în fotbal. Iar rolul său din pelicula Un pas în urma serafimilor îl recomandă întru totul pentru drumul ales al actoriei

Toto Dumitrescu: (prea) fermecătorul elev al seminarului teologic.

Preferă să i se spună Toto Dumitrescu şi asta pentru că vorbim de un Junior cu o identitate proprie, pe care şi-o desăvârşeşte acum studiind actoria la Londra – acolo unde vrea să se formeze ca un actor talentat, cu o imagine atrăgătoare. Nu este la prima sa prezenţă pe un platou de filmare: în 2014 apărea în Love by Design, iar în 2015 în filmul lui Bobby Păunescu, Palatul Pionierilor. „Serafimul“ Olah a fost, însă, prima provocare reală pe tărâmul actoriei pentru Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu din cea de-a doua sa căsnicie – cu modelul Letiţia Badea. Şi dacă alură de sex simbol e limpede că are (a moştenit sex appealul tatălui, dar şi frumuseţea mamei), ei bine, despre talent vă invit să vă convingeţi, mergând să vedeţi filmul Un pas în urma serafimilor, care rulează acum pe ecrane. Toto interpretează aici excelent rolul lui Olah, un personaj cu tuşe negative care-i dă replica lui Vlad Ivanov. Regizorul Daniel Sandu şi-a făcut, astfel, debutul de succes în lungmetraj, cu o poveste inspirată din experienţa sa ca elev al unui seminar teologic, acolo unde s-a izbit de un sistem complet corupt şi abuziv. Rezultatul cred că este unul dintre cele mai bune filme româneşti de după Revoluţie, unul pe care s-ar putea chiar să vrei să-l revezi…

Cum ai ajuns să joci în filmul ăsta?
Ilie Am fost la casting, m-a contactat directoarea de casting Floriela Grapini, ea a lucrat cu regizorul Daniel Sandu pentru a recruta actori pentru acest proiect și cred că a făcut o treabă minunată. Spun asta uitându-mă la restul distribuției. La casting, Daniel m-a impresionat din primul moment, fiindcă era foarte meticulos și atent la fiecare probă în parte, chiar dacă au fost sute de probe și oameni foarte diferiți pentru fiecare rol. Apoi m-au chemat din nou. Inițial n-am dat probă pentru Olah, ci pentru Aid, rolul arabului. Dar au considerat că sunt prea deschis la ten, nu puteam să păcălim chiar așa… La a doua probă, cea pentru Olah, Daniel nu a fost hotărât, avea pe altcineva în gând și m-a chemat și a treia oară. Iar a treia oară l-am convins.
Ai simțit anumite reacții, să spunem rezervate, anumite prejudecăți pentru că ești Ilie Dumitrescu Junior?
Nu. Mi-a plăcut că nu am simțit asta la Daniel. El nu a încadrat pe nimeni în vreo stereotipie. Am discutat mult și înainte și după casting despre viață, în general… A vrut să mă deschid puțin să vadă dacă sunt pe tipologia personajului. În general, mă mai lovesc de reacții de genul celor despre care ai spus, legate de numele meu. E un fel de ignoranță înțeleaptă, ca s-o numim elegant. Oamenii te cataloghează fără să te cunoască… Dar nu neapărat te cataloghează rău. Pentru că a fi Ilie Dumitrescu Junior poate însemna niște lucruri bune. Ca dovadă… (râde)
Zici că regizorul a vrut să vadă dacă ești pe tipologia personajului. Ce ai tu din Olah?
Am inteligența, sper. Așa mi s-a „reproșat“.


Dacă ne uităm la pozele tale de pe social media, pozezi și în bad guy cumva, deci și latura asta o ai din Olah.
Da, da, bad guy ca look. Dar dacă-mi dau barba jos, voi avea fața de the good guy next door.
Filmul pătrunde în culisele sumbre ale religiei, ale construirii oamenilor care sunt imaginea acestei religii. Cred că filmul şi rolul te-au atras şi pentru că ştiu că tu eşti credincios…
Da. Dar sunt și foarte deschis în fața ideii de diversitate a credințelor. Fiindcă, de fapt, pentru mine Dumnezeu înseamnă iubire. Și odată ce iubești oamenii, înseamnă că-L iubești pe Dumnezeul din oameni, iar Dumnezeu înseamnă și înțelegere, și iertare. Sunt pasionat de misticism, teoriile conspirației și de tot felul de doctrine pe care, aparent, oamenii nu le cunosc fiindcă sunt după cortină. Poate greșesc, dar eu sunt de părere că nimic nu e întâmplător și totul e interconectat.
Hai să vedem exact şi legătura ta cu actoria. Pentru că cei care nu știu nimic despre tine pot crede că ai fost luat în proiect pentru că ai un nume și ai avut niște conexiuni…
Dar chiar nu a fost cazul! Oricum, nu prea sunt eu genul pe conexiuni. Acum studiez actoria la Londra, sunt anul doi la Goldsmiths, care aparține de University of London. Goldsmiths e una dintre cele mai vechi instituții de învățământ de acolo, specializată pe arte, pictură, dans, actorie, dramă în general. Iar înainte, am studiat și aici, în paralel cu liceul, cursul de actorie al lui Bobby Păunescu, la Mandragora. Și când am început să studiez la el, am lucrat și cu Ivana Chubbuck. Tehnica ei m-a învățat foarte multe despre faptul că aparențele înșală și că, de fapt, nu trebuie să abordezi cu superficialitate nimic în actorie.
Tu nu erai născut în 1994, dar știi foarte bine că tatăl tău a făcut istorie atunci la Campionatul Mondial. Cum de nu ai fost atras de fotbal?
Am fost… Când eram mic, refuzam să mă duc oriunde fără echipamentul de fotbal pe mine. Și a trebuit să-mi facă o operație la doi ani, iar eu n-am vrut să intru în sala de operație fără echipament pe mine, cu tot cu crampoane. Îmi plăcea fotbalul foarte mult, însă tata nu m-a încurajat în direcția asta. Cred că și pentru că a văzut că nu eram atât de talentat pe cât s-ar fi așteptat el să fiu sau la înălțimea pretenților care știa că există având numele lui. Mi-a spus că sunt multe sacrificii, uzură fizică foarte mare, tinerețe pierdută.
Și descoperirea actoriei când s-a întâmplat?
Am jucat într-un spectacol la școală, când eram în clasa a doua. Clasa mea trebuia să facă povestea lui Rama, un zeu indian. Chiar m-am distrat pe scenă. Și mi-a spus mama că s-a văzut cât de tare mi-a plăcut: „Te-ai simțit foarte bine și interpretarea a fost impecabilă…“. Aşa am început să fac legăturile. Ea cumva mi-a deschis ochii… Mi-am dat seama că fusese o experiență și un sentiment pe care nu le mai avusesem. Am zis că-mi place chestia asta și ulterior s-a dezvoltat.
Presa a scris, la un moment dat, că ai fi un băiat de oraș sau un băiat de bani gata…
Nu sunt un băiat de bani gata. A fi de bani gata nu înseamnă că ai bani în buzunar, ci dacă tu ești tipul de persoană care nu prețuiește valoarea banului și care nu s-a confruntat cu nevoi. Faptul că eu nu m-am confruntat cu nevoi nu mă face vinovat de treaba asta. În plus, eu am o putere de empatie foarte mare, ceea ce mă și ajută în actorie. Încerc să explorez personaje diferite, tipologii de oameni diferiți din jurul meu. În felul ăsta eu și apreciez mai mult ce am și mă simt norocos. Iar dacă știi să profiți și să construiești ceva frumos cu resursele pe care le ai, nu văd de ce ai fi judecat.


Tatăl tău a fost un cuceritor. Tu ai moștenit sex appeal-ul lui și lumea, mai în glumă, mai în serios, are așteptări în privința asta, face comparații inevitabil….
Sincer, când eram mai tânăr eram foarte impresionat de chestia asta. Mă gândeam că wow, pot să fiu și eu un donjuan. Îmi plăcea ideea asta de cuceritor. Dar acum mi se pare că o persoană de care aș fi eu cu adevărat interesat nu s-ar uita doar la asta și ar încerca să caute mai mult decât oferă latura asta foarte puțin profundă a persoanei mele.
Vorbești de parcă ai avea 50 de ani. Ai doar 19 ani!
Da, dar poate m-am maturizat puțin mai repede, m-a schimbat mult și anul ăsta departe de casă, trăit la Londra. Deși eram și înainte, prin comparație cu alți tineri, puțin mai matur. Poate și fiindcă sunt open minded. Dacă nu ești open minded, nu poți evolua mai repede.
Spune-mi un sfat mișto pe care ți l-a dat tatăl tău legat de femei…
Am fost cu tata de mai multe ori în vacanță. Dar pe la 15 ani îmi amintesc de o astfel de vacanță în care am stat noi mai mult de vorbă despre fete, în general. I-am arătat Facebook-ul meu, ne mai sfătuiam. Adică el pe mine, eu n-aveam ce sfaturi să-i dau… (râde). Și mi-a spus că cel mai important e să nu-ți fie jenă de sentimentele tale sau de limbajul corpului tău, oricât de pasionale sau evidente ar fi reacțiile trupului, ca bărbat, când, să zicem, ești într-un dans prea excitant cu iubita. Nu ar trebui să-ți fie jenă de asta, înseamnă că ai fost sincer cu tine însuți și corpul tău a reacționat în consecință. Mi-a plăcut acea discuție de atunci.
Acum ești îndrăgostit?
Nu.
Dar știam că ai o relație cu solista Francesca Lucarelli…
Da, dar, din păcate, nu au funcționat lucrurile așa cum trebuia și am mers mai departe. Am hotărât să-și vadă fiecare de drumul lui.
Cum te vezi în următorii cinci ani: ești genul care își dorește familie devreme sau, din contră, cariera va fi pe primul plan?
Nu-mi doresc familie devreme. Primordial pentru mine e să construiesc o carieră, să mă dezvolt pe partea actoricească. Apariția unui copil înseamnă sacrificiu. Aș vrea să am copii atunci când chiar voi fi pregătit pentru asta…
Știi că ești comparat cu Jude Law deja…
Da. E un lucru foarte bun. Jude Law e un actor foarte bun. Am auzit că a fost în România și chiar că ar fi intrat într-o altercație pe aeroport. M-a amuzat. Foarte tare. E și în el un fel de Olah. (râde) Are și Jude Law ceva de la mine. Poate eu semăn cu el pe partea fizică. Deși mie nu mi se pare… Dar Jude Law de România să fie!

Foto: Cornel Lazia



INAPOI LA PRIMA PAGINA