INTERVIU Mircea Radu: „Acum fac iar ce-mi place“

După opt ani, străbate din nou ţara cu caravana Antenei 1 şi o redescoperă cu ochii omului matur, ai părintelui, ai autorului şi ai pasionatului de gusturi autentice care a devenit între timp.

Să-l vezi pe Mircea Radu coborând din rulota sa şi bătând la uşile românilor, aşa cum o făcea acum aproape un deceniu în emisiunea „Din dragoste“, este ceva ce credem că nici Antena 1 n-a îndrăznit, până de curând, să spere că se mai poate vedea. Practic, unul dintre pilonii vechii Antene s-a reîntors la matcă, reconstruind în jurul celebrei caravane un alt concept media, despre o altfel de dragoste: de România. „Ie, Românie!“ este un proiect care, la fel ca Mircea Radu (48), e net mai matur, dar la fel de avid de poveşti şi spectacol şi care îţi lasă acea plăcută senzație de déjà-vu… Dar cum a fost să se reîntoarcă „la origini“, ce talente ascunse are şi ce poveşti noi are în tolba sa? De citit şi de gustat. Pe îndelete.

OK!: Cum e să te întorci la Antena 1 după 8 ani?
Mircea Radu:
De Antena 1 mă leagă amintirea celei mai frumoase perioade profesionale din viața mea. Revenirea a fost ca-n pilda biblică cu întoarcerea fiului risipitor.

Cu ce sentiment străbați din nou țara cu caravana?
Cu bucurie. Cu mulțumirea de a face, din nou, ceva ce îmi place cu adevărat. Cu liniștea pe care mi-o dă o echipă de profesioniști coordonată de Marius Toader și Adrian Robe, gata de treabă, indiferent de e ploaie sau ger, pentru care nu contează ora din zi sau noapte. Nu în ultimul rând, cu o plăcută senzație de déjà-vu…

Acum nu mai prezinți singur, ai trei colegi, în postura de jurați: Andreea Bălan, Nicolai Tand şi Cosmin Seleşi. Cum v-aţi acomodat „pe teren“?
Nu am o problemă cu acomodarea atâta timp cât văd că tragem în aceeași direcție, că ne interesează pe toți succesul emisiunii. Dincolo de frumusețea și unicitatea formatului „Ie, Românie“, în programul ăsta s-au investit speranțe, multă muncă și bani. Aici nu e loc de orgolii și frustrări sau pentru răbufnirea unor complexe.

Care a fost cea mai amuzantă întâmplare de până acum la „Ie, Românie!“? Ori cea mai impresionantă?
Până colegii pregăteau platoul, omul în a cărei gospodărie filmam mă trage în bucătărie și îmi șoptește „Luați asta! Țuică. E bună înainte…“ Îi zic că nu beau ziua. „Eu beau“ și  o dă pe gât. Pune alt pahar. „50 de grame“, îmi zic în gând. „E originală. Prună-prună.“ Zâmbesc. „O fi, zic, dar nu beau la filmare“. Dă din umeri ca omul care nu înțelege ce are una cu alta. Prin perdeaua cu model îi văd pe colegi cum aranjează poziția camerelor, verifică microfoanele, pun în temă invitații. Strâng în palme cafeaua fierbinte mai mult ca să mă încălzesc decât… „Astă-toamnă când am făcut țuica nu mă gândeam c-o să veniți aici, la mine“, îmi spune cu un soi de bucurie. „Nici mie nu-mi dădea prin cap; dar c-o să refuz o așa țuică bună, vă gândeați?“ Râdem amândoi… Episodul ăsta m-a și impresionat – omului îi plecaseră fiii la muncă în străinătate, îi veneau acasă doar de Sărbători. Nu știa cum e să le spună nepoților povești înainte de culcare sau să-i țină pe genunchi. Rămăseseră doar el și nevasta lui, singuri ca niște cuci, într-o gospodărie mare, utilată, îngrijită zilnic și pregătită pentru urmașii care nu se vor mai întoarce niciodată. Prin parbriz i-am făcut cu mâna de la revedere; îi vedeam cum se fac mici, nemișcați în poarta înaltă, de lemn;  peste locul ăla, al copilăriei unor oameni mari, timpul va așeza bălării și uitare. Seara, la hotel, am dat pe gât o dușcă din țuica aia și le-am urat să-i ajute Dumnezeu.

   



INAPOI LA PRIMA PAGINA