INTERVIU Sasha, Violeta & Marcel Pavel – „Ne-ar plăcea să ne mutăm în Canterbury“

E oraşul în care Sasha a ales să studieze managementul artistic. Din fericire pentru noi, familia Pavel va rămâne în ţară, pentru că o are de crescut pe mezina Iuvenalia, care a schimbat un pic regulile casei.

DSC_3717

După decizia lui Sasha de-a pleca la studii în Anglia, Marcel Pavel a rămas cu o oarecare tristeţe în suflet. Aceea a părintelui care, după ce a investit ani întregi de muzică în fiul său mijlociu, trebuie să-l lase să-şi deschidă aripile spre alt orizont. Totuşi, fiul său cel mare, Richard (21), îşi continuă cu stoicism drumul în muzica clasică, studiind pianul, în timp ce Iuvenalia (3 ani şi jumătate), mezina casei, îşi demonstrează timid şi treptat talentele artistice. Poate nu va fi balerină ca mama sa, Violeta (45), şi nici cântăreaţă ca tatăl său, Marcel (57). Poate că picturile ei naive de acum vor exploda artistic ori vor rămâne la stadiul de joacă. Dar poate tocmai asta e frumuseţea vieţii: să laşi ca faptele să te surprindă.

Văd că Iuvenalia e șefa casei deja!
Marcel: Da, așa e!

Câte zile pe an te prinde acasă, la joacă?
Marcel: Acum, mult mai puține. În ultimul timp, am tot fost plecat. Lipseam două zile, eram acasă una, iarăși plecam trei…

Am văzut că în 2016 ai fost plimbăreț. Ai fost în Cuba, în SUA, la Rio, mai des la Chișinău…
Marcel: Contractele sunt ofertante, e-adevărat. La Rio de Janeiro am cântat la Gala Campionilor, cu două seri înainte de încheierea oficială a Jocurilor Olimpice. Am fost invitat de domnul Marius Vizer, președintele Federației de Judo, un om care chiar își păstrează onoarea și prietenia față de oamenii pe care îi cunoaște. Noi, cel puțin, ne știm de vreo 20 de ani și suntem nedespărțiți ca prieteni.

Ştii ce am observat? Că de când ai început cu muzica clasică, ai mai mult succes.
Marcel: Probabil s-a creat un anumit respect…

Ești mai solicitat, în tot cazul.
Marcel: Pot să spun că da, pentru că acopăr și partea de clasic. A fost dorința mea de-o viață să fac acest lucru şi sunt singurul artist din România, pe segmentul pop, care a reuşit să facă un dublu album de muzică clasică.

Ce ţi se cere să cânţi mai mult, pop sau clasic?
Marcel: Ambele îmi sunt cerute. Din păcate, evenimentele clasice sunt cam rare, pentru că necesită o investiţie mai mare. Dar mi-aş fi dorit ca în fiecare an să susţin un concert de Crăciun. Eu am reuşit să fac două concerte în acelaşi an, de Paşte şi de Crăciun, ceea ce a fost extraordinar. Mi-aş fi dorit să fiu o alternativă la ce se întâmplă astăzi în showbizul românesc. Dar organizatorii care fac spectacole clasice sunt un grup restrâns, greu de străpuns.

Memorabil rămâne concertul în care i-ai avut alături pe băieţii tăi, Sasha şi Richard.
Marcel: Bineînţeles! Şi cu fraţii mei – sora mea, Gina, şi cei doi fraţi, George şi Micky – , dar şi cu prietenii mei din branşă: Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Nico, Vlad Miriţă.

S-au schimbat multe de-atunci…
Marcel: Da, a apărut în viaţa noastră Iuvenalia.

Iar Sasha a schimbat macazul.
Marcel: Da, o surpriză pentru mine! Mi-aş fi dorit să continue pe plan artistic, pentru că a fost o investiţie de 13 ani şi pentru noi, şi pentru el. Dar el şi-a dorit ceea ce face acum şi îi respect opţiunea.
Sasha: După părerea mea, destinul nu a vrut să continuu astfel, eu am considerat că trebuie să schimb ceva în viaţă şi să plec să fac ce cred eu că e bine. Am foarte mare încredere în mine şi în ce mi-am propus.



INAPOI LA PRIMA PAGINA