Interviu Stana Katic, vedeta din „Absența”: „Toți colegii mei din serial arată bestial!“

Citeste tot despre:

, ,

Dacă ți-au plăcut serialele Blindspot și Dexter, sau chiar How to Get Away with Murder, o să iubești noul thriller TV Absența (en. Absentia), difuzat de AXN în fiecare luni, de la ora 22:00. Povestea de la care pleacă cele 10 episoade ale acestui sezon ți se poate părea familiară. Personajul principal, în cazul nostru agentul FBI Emily Byrne, dispare în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, este declarată moartă, dar, după șase ani de la dispariție, este găsită în viață într-o cabană părăsită. Odată întoarsă acasă, descoperă un univers cu alte coordonate: soțul ei s-a recăsătorit, copilul ei nu o mai recunoaște și, peste toate acestea, Emily nu își poate aminti ce i s-a întâmplat în tot timpul în care a fost răpită.

Pe Stana Katic (39), eroina noului serial original Sony Pictures Television, o știi grație rolului ei din serialul ABC Castle, acolo unde a jucat-o pe detectiva Kate Beckett. Actrița canadiano-americană, cu părinți sârbi originari din Croația, care este și producător executiv al serialului Absența, este considerată una dintre cele mai plăcute prezențe feminine de pe micile ecrane, fiind inclusă de cititorii CNN în topul personajelor feminine de pe TV care i-au inspirat cel mai mult.

Stana Katic, în rolul lui Emily Byrne, și Patrick Heusinger în rolul lui Nick Durand

În distribuția serialului îi mai întâlnim pe actorii Patrick Heusinger (agentul special Nick Durand și soțul lui Emily), Neil Jackson, Angel Bonanni, Cara Theobold sau Ralph Ineson.

OK! a avut prilejul să stea de vorbă cu Stana Katic chiar pe platourile serialului Absența, în apropierea orașului Sofia (Bulgaria), într-un moment în care filmările se aflau la debut.

Absența este difuzat de AXN în fiecare luni, de la ora 22:00

Stana, ce este atât de special în povestea serialului Absența?

Emily Byrne e un agent FBI care a fost răpit cu șase ani înainte ca povestea noastră să înceapă. Toată lumea o credea moartă, dar povestea începe cu ea întorcându-se, cumva, din morți. Se descoperă că a fost torturată cât timp a fost răpită. Odată întoarsă, descoperă că lumea ei s-a schimbat. Soțul ei s-a recăsătorit, copilul ei a crescut și îi spune „mamă“ unei alte femei și cam așa începe acțiunea în primul episod. Este vorba despre un film independent pentru televiziune, iar filmele independente au unele dintre cele mai interesante subiecte. Iar eu, în calitate de producător executiv, sunt mult mai atentă la detaliile filmului, decât dacă aș fi fost doar în distribuția lui.

Cum ai reușit să intri în pielea unei femei care a fost ținută captivă atâția ani?

Emily este o supraviețuitoare, pentru că a trecut printr-un lucru atât de extrem, iar să fii în stare să depășești asta este extraordinar. Îmi place că personajul meu este o luptătoare. Nu știu dacă ați auzit de cazurile reale ale unor tinere răpite și ținute în captivitate timp de zece ani sau chiar mai mult. Am vorbit cu oameni care erau familiarizați cu aceste cazuri, am citit cât se poate de mult despre asta, pentru a conferi personajului meu cât mai multă credibilitate. Este interesant că am filmat serialul în Balcani, zonă care cunoaște foarte bine ideea de a supraviețui unor aspecte extreme. Am pășit pe un teren care a văzut atât de multă istorie zbuciumată. Este o energie care m-a ajutat în procesul acesta al creionării personajului meu.

Stana are 39 de ani și este născută în Canada

Ce-ți place cel mai mult la personajul tău?

Tocmai asta. Îmi plac oamenii care luptă pentru supraviețuire. Este interesant să privești un luptător, un om care nu renunță. Nu am vrut să joc un personaj care se limitează la a fi o victimă. Este un lucru care se regăsește la multe personaje de tipul mamă-soție. În schimb, Emily este mamă, soție, dar și o luptătoare. Ca o paranteză, în fiecare zi mă întorceam la hotel, de la filmări, cu vânătăi noi. Și nu am unghii lungi dintr-un motiv foarte întemeiat. Este un rol foarte activ. Cât despre hainele purtate de personajul meu, ele sunt cool, dar nu la modă. Poate în sezonul viitor, cine știe.

Distribuția serialului pare destul de eterogenă, cu actori din țări și cu experiență diferită în TV. Cum vă înțelegeți?

Ce mai interesant la acest serial este că lucrez cu un grup de actori care sunt foarte implicați, vin cu idei extraordinare, arată toți bestial și tot ce propun ei reușește să dea un plus de calitate scenariului și poveștii. În plus, ne simțim ca și cum am filma pentru un lungmetraj. Nici măcar nu am filmat episoadele în ordinea lor. Până acum, am filmat scene din cinci episoade diferite. Am vrut să profităm de locația din Bulgaria. Este un pic neobișnuit. Este ca munca pentru un film.

Cum este pentru tine să fii parte din lumea asta strălucitoare a Hollywood-ului? Să trăiești în Lala Land?

Este destul de normal. Avem numeroase restaurante vegane, încercăm să mergem prin împrejurimi în mașini prietenoase cu mediul. Altfel, nu este deloc ieșit din comun să dai peste celebrități într-un restaurant. Dar pentru noi, care lucrăm în aceeași industrie, acest lucru nu capătă mari proporții. Întâlnești, pur și simplu, o altă persoană. Asta nu înseamnă că n-aș fi emoțioantă dacă m-aș întâlni, din întâmplare, pe undeva, cu Daniel Day-Lewis. Dar asta pentru că îi admir munca foarte mult. Există o versiune a Hollywood-ului destul de normală. Există școli, oamenii merg la întâlniri, la muncă, în fiecare zi. Doar pentru că lucrăm în lumea filmului nu înseamnă că este o lume atât de strălucitoare pe cât ar părea de la distanță.

Foto: Nino Munoz, AXN



INAPOI LA PRIMA PAGINA