Acasă la Camelia Potec

Am început anul cu dreptul: o vizită în căminul unei mari campioane, actuala preşedintă a Federaţiei Române de Nataţie.

Pentru o jumătate de zi, am fost oas­peţi într-o casă cât se poate de caldă şi primitoare, fără pretenţii, dar plină de viaţă. „Dupa câştigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, am primit şi o sumă consistentă de bani pe care îmi doream să-i investesc. Nu-mi ajungeau, însă, pentru achiziţionarea unei case în Bucureşti ori pentru un apartament (ceea ce nu-mi mai do­ream oricum) ori pentru achiziţionarea unui te­ren (şi în timp să-mi construiesc casa). Dar, prin bunăvoinţa, deschiderea şi ajutorul domnului Ţânţăreanu, am reuşit să-mi iau acest teren şi să-mi construiască şi această casă. Aşa că, începând din 2006, m-am mutat în Corbeanca, Paradisul Verde“, îmi spune Camelia.

Iar acum, casa ei poartă din plin amprenta personalităţii ei de sportiv – medaliile şi trofeele câştigate de ea de-a lungul timpului sunt, desigur, cele mai de preţ obiecte de decor – dar şi a celor dragi, care locuiesc alături de ea – mama şi fratele său. Şi există acolo o comuniune, o complicitate, o dependenţă cuceritoare, căci Camelia este ge­nul de om care se dedică 100% carierei şi iubeşte „amestecul“ mamei în a-i mai ordona puţin via­ţa. „Suntem o familie foarte unită, ne iubim, ne respectăm şi ne ajutăm foarte mult. Eu şi fratele meu avem o relaţie foarte specială. El reprezin­tă (aproape) totul pentru mine şi absolut tot ce am este şi al lui. A fost şi este un sprijin major în viaţa mea şi sunt sigură că şi el consideră acelaşi lucru. Cât priveşte organizarea în casă, mama se ocupa de aproape tot. (râde) Suntem toţi nişte răsfăţaţi de cum venim de la birou şi intrăm pe uşă. Ne simţim ca nişte copii, fără probleme, fără stres, cu masa pusă şi cu pupături pe frunte din partea mamei“, povesteşte ea. Şi dacă vă închipu­iţi că are mai mult timp de când a ieşit din acti­vitatea competiţională şi a devenit, în noiembrie 2013, cel mai tânăr preşedinte de federaţie (la 31 de ani) – vă înşelaţi profund.

Şi asta nu doar pen­tru că, de la începutul anului, şi-a reluat antrena­mentele la bazinul de înot de la Stejarii Country Club. „Această funcţie îmi ocupă, în momentul de faţă, foarte mult timp. Îmi doresc sa ştiu tot, chiar dacă unele lucruri sunt făcute de alţii. Apar şi foarte multe situaţii urgente. De exemplu, în perioada aceasta, neavând încă bugetul, alergăm dupa sponsori, parteneri pentru a ajuta sportivii care sunt în pregătire. Fiindcă ei nu pot stopa ac­tivitatea doar pentru că este inceput de an. Ei nu au concedii, ci doar maxim o săptămână de va­canţă.“

Asta nu înseamnă, însă, că din viaţa ei lipseş­te… acea jumătate de care avem cu toţii nevoie. Însă Camelia este extrem de discretă – cel puţin pentru moment – cu atât mai mult cu cât iubitul ei nu este persoană publică. „Prietenul meu este o persoană deosebită. Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre viaţa personală… Dar îţi pot spune că pe Alex l-am cunoscut într-o conjunc­tură sportivă şi ne-am simpatizat imediat, având în vedere pasiunile comune, ambiţiile fiecăruia, sinceritatea şi chiar faptul că eram vecini. De aici până la dragoste a fost doar un pas, pe care l-am făcut şi acum profităm de viaţa de cuplu pe care o avem. Şi dacă asta era următoarea întrebare, nu, nu ne-am făcut planuri. Să fim sănătoşi, să ne în­ţelegem şi vom vedea ce ne rezervă viaţa“, mi-a mărturisit Camelia.

Foto: sorin stana, make-up: maria el dani, vestimentaţie: Avantpremiere – Lady Fashion Concept/ Marriott Bucuresti



INAPOI LA PRIMA PAGINA