Ethan Hawke, nominalizat la Oscarul pentru un rol secundar: „Frate, încă arăt bine!“

Chipeşul actor intră în pielea unui tată de familie în mult apreciata dramă a lui Richard Linklater, „Boyhood“, ale cărei filmări au durat 12 ani, o situaţie unică până acum în istoria cinematografiei. Po­vestea filmului urmăreşte schimbările care apar în viaţa şi-n familia lui Mason (Ellar Coltrane) pe parcursul unei decade, pornind de la vârsta de şase ani, iar distribuţia este întregită de Patricia Arquette, deja câştigătoare a unui Glob de Aur pentru acest rol, şi tânăra Lorelei Linklater, însăşi fiica regizorului. Hawke, nominalizat cu aceas­tă interpretare la un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, a mai lucrat cu regizorul Linklater în 1995, atunci când a apărut în trilogia romantică „Before Sunrise“, continuată cu „Before Sunset“ (2004) şi „Before Midnight“ (2013).

Că tot vorbim de probleme de familie, trebuie menţionat că actorul în vârstă de 44 de ani a tre­cut şi el prin clipe tensionate, ce au culminat cu un divorţ, cel de Uma Thurman, actriţă care i-a dăruit doi copii. Şi-a refăcut, apoi, viaţa alături de bona copiilor lui şi femeia cu care se zvoneşte că a înşelat-o pe Uma, Ryan Shawhughes, aceasta născându-i, la rândul ei, două fete. Viaţa bate, câ­teodată, chiar şi cel mai bun film de familie, însă noi am vorbit cu Ethan doar despre întâmplările din „Boyhood“ şi ceea ce a învăţat acesta din ele.

Pentru „Boyhood“ s-a lucrat timp de 12 ani. Ce se întâmpla în anii în care nu filmaţi? Păstraţi legătura cu copiii din film, pentru a crea acel sentiment de intimitate?

Ethan În pauzele de filmări nu existam. Ne deconectam de la film. Într-un an, m-am dus să-l vizitez pe Ellar (actorul care îl in­terpretează pe Mason). Tatăl lui este mu­zician, iar Ellar era ca un mic inginer de sunet pentru el. Îmi amintesc că i-am spus: „Este ceva foarte emoţionant în această verificare a sunetu­lui“. Este posibil ca acel moment să fi dus la ideea unui posibil final de film, în care personajul meu, care renunţase la visul de a fi muzician, primeşte vizita lui Ellar.

Nu te-a îngrijorat implicarea într-un proiect atât de ambiţios? 12 ani sunt, totuşi, mulţi.

Cunoscându-l pe Rick (Richard Linklater), nu m-am temut că nu-l vom termina. Am fost şi norocoşi. Cel mai mare noroc, din foarte multe puncte de vedere, l-am avut datorită lui Ellar şi-a lui Lorelei. Niciunul dintre noi n-am fi crezut că ei vor contribui la acest film în modul extraordi­nar în care au făcut-o.

Ce beneficii poate avea un actor care filmează 12 ani pentru o producţie?

Este distractiv să spui o poveste reală despre o familie reală. Cea mai mare problemă a unui film este că el creează un fals fir narativ, cu un început, o desfăşurare şi un final, toate având loc într-o perioadă de şase luni. Dar viaţa reală nu este aşa. Deci mi se pare interesant să spui o po­veste fără astfel de neadevăruri. Timpul are un rol foarte important în apropierea dintre oameni. Cum e acea expresie? „Nu-ţi poţi face noi prieteni vechi“. Timpul creează încredere. Iar publicului i se vor părea credibile aceste personaje, deoarece va vedea relaţia lor desfăşurată în timp.

Poţi spune că, după acest proiect, eşti un actor mai bun, unul complet?

Mi-ar plăcea să cred că sunt un actor mai bun, dar mă descurc cu capacităţile mele de acum. Nu sunt un actor mai bun acum. Mi-ar plăcea să fiu, ar fi plăcut. Să zicem că sunt un actor schimbat. Când mă uit la „The Explorers“, un film pe care l-am făcut când aveam 14 ani, diferenţele sunt evidente: nu ştiam să-mi pronunţ bine re­plicile, litera T suna ciudat, aproape că evitam ca­mera de filmat. Acum, de-abia, îmi dau seama de asta. Observ cât am învăţat în materie de tehnică actoricească, dar, totuşi, este şi ceva minunat în a avea inocenţa vârstei de 14 ani.

A fost greu să lucrezi cu copii?

Am fost puşi într-o situaţie interesantă, aceea a unor actori profesionişti care trebuie să joace alături de copii fără experienţă în acest domeniu. Este o situaţie periculoasă, deoarece imaginea ta de actor de film va fi foarte evidentă, şi nu în sen­sul bun, când stai lângă un copil de 12 ani care joacă atât de sincer. Îmi plac naturaleţea şi stân­găcia lor, aceste lucruri îi fac mai interesanţi.

Călătoria lui Ellar de la vârsta copilăriei către adolescenţă îţi aminteşte de situaţii pe care le-ai trăit şi tu, când ai crescut?

De-aia este amuzant acest film: toţi cei care îl văd se regăsesc în el. Samantha (fiica lui Ethan din film) îşi vopseşte părul roz. Aceste lucruri se întâmplă în adolescenţă. Propriile noastre experienţe se re­găsesc, într-o anumită proporţie, în film.

Revenind la viaţa reală, cum a fost, pentru tine, momentul în care a trebuit să le vorbeşti copiilor tăi despre sex? Te-ai simţit ciudat?

Pentru mine este ciudat faptul că ne este atât de greu să le vorbim copiilor noştri despre proble­mele sexuale, într-o societate sufocată de aluzii şi imagini cu tentă sexuală. Lorelei şi cu mine ne ştim de când ea era mică, iar acea stânjeneală din film chiar este pe bune. Este actorie şi nu prea. Ca tată, însă, nu mai este vorba despre a juca un rol. Pă­rinţii nu au un set de reguli despre cum trebuie să vorbească cu copiii lor despre lucrurile astea. Îmi aduc aminte că eram îngrozit şi tot ce-am putut să fac a fost să las o carte de educaţie sexuală în ca­mera fiicei mele. Avea fotografii şi scheme şi ches­tii de genul ăsta. Am lăsat-o acolo, pur şi simplu.

Şi fiica ta ce-a făcut cu cartea: a aruncat-o pe uşă sau a lăsat-o şi ea în faţa camerei tale?

Am o fiică de 16 ani şi am fost legat prin ju­rământ să nu vorbesc în interviu despre ea. Îmi pare rău, nu pot răspunde la această întrebare.

Când ai văzut pentru prima dată filmul finalizat, cum te-ai perceput?

Când începe filmul, primul lucru care-mi vine în minte este: „Frate, încă arăt bine!“ Apoi, pe mă­sură ce înaintăm în timp, mă răzgândesc. Este amuzant. Toţi vorbesc despre îmbătrânire şi e ceva care ni se întâmplă tuturor. Suntem îngroziţi de asta, dar asta e realitatea, e cursul vieţii. Aşa suntem toţi, omule!

Interviu: The interview feed. foto: guliver/getty images, www.cinemagia.ro



INAPOI LA PRIMA PAGINA