INTERVIU cu Margareta Pâslaru: „Evit turnul de fildeş“

 „Un mit al muzicii uşoare“. Este descrierea atât de concisă şi pertinentă făcută de compozitorul George Grigoriu doamnei cu care am avut onoarea să stăm de vorbă, la început de an nou

N-a fost greu să înţeleg, deşi n-am trăit fenomenul Pâslărismului, ce-i fascina pe părinţii sau chiar buni­cii noştri la această mare doamnă. Răsfoind albumele virtuale cu fo­tografii de arhivă, dar, mai ales, stând de vorbă personal cu Margareta cea veşnic tânără, am ajuns să înţeleg fascinaţia de atunci şi respectul de acum pentru cea care a făcut enter­tainment cu mult înainte ca acest cuvânt să fie cunoscut la noi. „Faptul că publicul meu îmi apre­ciază arta, dăruirea şi pasiunea îmi dă satisfacţia lucrului bine făcut“, declara Margareta în 2009, cu mult înainte ca această expresie să devină un slogan popular. Un lucru bine făcut timp de 57 de ani, ani în care artista a sedus o generaţie, a avut puterea s-o ia de la zero în America, pentru a se întoarce apoi acasă, plină de inspiraţie. Astăzi, este la fel: compune, cântă la pian, scrie, are pla­nuri, este activă. Pe scurt, Margareta Pâslaru nu trăieşte în trecut.

Probabil că aţi mai auzit această întrebare de mii de ori, dar, văzându-vă astăzi, la 71 de ani, atât de tânără fizic, dar şi în spirit, vă întreb şi eu: cum reuşiţi să opriţi timpul în loc?

Margareta Pâslaru Vă mulţumesc pentru com­pliment. Atitudinea dezvăluie starea interioară, iar ochii, vorba poetului, sunt oglinda sufletului. Cât despre timp, nu l-aş opri în tipare depăşite, timpul îmi dăruieşte zilnic ceva nou, o dinamică angajantă.

Sunteţi neobosită şi, de câte ori reiau legătura cu dvs., aveţi atâtea planuri să-mi împărtăşiţi.

Faptul că sunt invitată mă stimulează, iar pro­priile idei completează suita activităţilor care de­păşesc sfera muzicală. Artiştii care s-au afirmat în anii ‘60 rămân deschizători de drumuri prin diversitatea abordată.

Sunteţi conştientă că Pâslărismul este încă în floare în România? N-aveţi idee de câte ori se fredonează şi azi „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi“!

Mă bucur dacă pasiunea mea transmite emo­ţie. Totul derivă din muzică! O nouă generaţie de ascultători fredonează şi recenta compoziţie pro­prie, „Libertatea nu se învaţă“, piesa care deschide CD-ul „Margareta 70“, editat de Fundaţia Radio România, cu drepturile donate „Băncii de Alimen­te“. Aceeaşi compoziţie a fost preluată de duetul Marius Bodochi şi Mihai Bisericanu pe CD-ul de autor „Actorii cântă“, ale cărui încasări sunt donate campaniei UNITER „Artiştii pentru Artişti“. Profit de această împrejurare pentru a mulţumi întregu­lui colectiv pentru solidaritate, spre binele colegi­lor vârstnici: Rodica Mandache, Emilia Popescu, Marius Manole, Florin Zamfirescu, Maria Buză, Silviu Biriş, Gelu Niţu, Mihai Bisericanu, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Ovidiu Niculescu, Mirela Jienescu, Călin Grigoriu şi Jolt Kerestely.

Sunteţi oprită pe stradă de admiratori, primiţi complimente?

Recunosc entuziasmul lor sincer chiar şi la cumpărături. Unii vor să ne fotografiem cu telefo­nul, alţii mă ajută să găsesc un taxi. Admiratorii fi­deli au fost nelipsiţi de la evenimentele mele pre­cum lansarea CD-ului „Actorii cântă“, la Magazinul Muzica, reeditarea audiobook-ului „Basme ferme­cate“ la Târgul de carte Gaudeamus sau expoziţia creaţiilor mele vestimentare de la Muzeul Naţio­nal de Istorie şi îmi dăruiesc minunate buchete de flori chiar de la Galaţi, Craiova, Giurgiu.

Ei ar vrea să ştie şi ce se întâmplă în spatele cortinei. Cum arată o zi din viaţa dvs., atunci când nu cântaţi, compuneţi, scrieţi?

Nu-mi ajunge timpul pentru câte mai am de fă­cut. Ideile abundă, găsesc soluţii pentru a realiza un anume concept. Mă educ, şlefuiesc mesteşugul artistic, prin artă spiritul se purifică. Evit turnul de fildeş. (râde)

Sunteţi destul de activă şi pe pagina de Facebook. Dumneavoastră postaţi sau vă ajută cineva?

Şi una, şi alta. Un tehnician curăţă pagina de impurităţi.

Puţini ştiu că fiica dvs., Măriuca, care trăieşte în SUA, v-a dăruit, în urmă cu câţiva ani, un nepot. Spuneţi-ne mai multe despre acest eveniment fericit din viaţa dvs.

Luca, nepoţelul meu zburdalnic, a împlinit pa­tru ani şi jumătate. Îi plac poveştile pe care i le in­terpretez şi sportul cu mingea, fireşte. Mi-a dăruit un glob „pictat“ de el în nuanţe verzui, împreună cu un desen, abstract. Este minunat, facem naveta pe rând şi ne vedem zilnic pe Skype.

Care este locul dvs preferat din ţară? Dar al fetei şi-al nepoţelului dvs, când vin în România?

A numi un loc „preferat“ diminuează impor­tanţa altor spaţii cu aceeaşi valoare sentimentală. Prin urmare, semnificaţia expresiilor „cea mai“, „cel mai“ fluctuează. Iubim parcul Cişmigiu, pe aleile căruia am copilărit atât eu, adusă de buni­cu’, sculptorul Ion Dimitriu Bârlad, la o plimbare cu barca, cât şi fetiţa noastră, Măriuca, pe care o atrăgeau leagănele şi muzica din foişor. Desigur, şi valurile mării rămân amintiri frumoase, muzica lor m-a inspirat.

Spuneţi că nu trăiţi în trecut şi că vreţi să vorbiţi despre ziua de azi, activă fiind. Dar nu vă cuprinde niciodată melancolia şi dorinţa de a răsfoi albume cu fotografii vechi?

Sunt o visătoare care luptă pentru visele ei. Nu cunosc melancolia, lucrez la volumul al doilea al cărţii „Eu şi Timpul“, ceea ce mă obligă să caut fotografii din diferite decenii, ilustraţii aşteptate de cititori. Mă mândresc cu ele, fireşte.

Aţi fost vreodată vanitoasă?

Nu.

Aţi avut, de-a lungul timpului, nişte reguli alimentare stricte? Bănuiesc că aţi fost adepta unui meniu sănătos, pentru a ajunge să arătaţi atât de bine acum. Ce consumaţi cu preponderenţă la o masă şi de ce alimente vă feriţi?

Având un program imprevizibil uneori, hrana era frugală. Mâncam ce găseam, între repetiţii, pe drum, în autobuzul de turneu, la cabină. După spectacol, comandam o supă fierbinte în camera de la hotel. Din fericire, nu sunt gurmandă, nu gătesc. Îmi plac andivele, ouăle fierte, peştele cu lămâie, pâinea prăjită cu brânzeturi, fructele. Mă răsfăţ, uneori, când găsesc la cofetărie plăcintă proaspătă cu mere.

Nu vă era greu să vă afişaţi atât de frumoasă şi seducătoare în epoca sobrietăţii comuniste? Nu vă era frică de invidia cuiva… nu dăm nume?

Exteriorul trecător nu m-a preocupat nicioda­tă. Diversitatea propriilor posibilităţi îmi călăuzea imaginaţia către valori rezistente în timp.

Am înţeles că vă ocupaţi singură de vestimentaţiile de scenă. Cum aşa? Eraţi propriul dvs. designer?

Da. Încă din anii ‘60 îmi schiţam costumele po­trivit melodiilor încredinţate, colaboram cu arhi­tecţii Ghiţulescu. Am fost aleasa a 63 de compozi­tori, care mi-au îmbogăţit repertoriul, aproximativ 700 de înregistrări dintre o mie de melodii, inclu­siv compoziţii proprii, cântate în turnee interna­ţionale. Câteva creaţii vestimentare proprii, care au susţinut creaţii muzicale, se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie.

În încheiere, vreau să vă întreb unde v-a prins Anul Nou? Şi ce vă doriţi pentru anul acesta?

Revelionul m-a prins în familie. Trebuie să re­cunosc că după anul aniversar 2013, chiar şi 2014 a fost unul bun profesional, iar de la 2015 îmi do­resc realizarea a două proiecte: o galerie de artă multifuncţională şi un spectacol coregrafic ine­dit, pe vocile artiştilor care interpretează muzica CD-ului „Actorii cântă“.

Ascultă aici noua melodie compoziţie pro­prie „Libertatea nu se învaţă“!

Foto: Lucian Năstase



INAPOI LA PRIMA PAGINA