INTERVIU Violeta şi Marcel Pavel – în aşteptarea naşterii fetiţei lor

Sunt împreună de 21 de ani şi acum se pregătesc să devină a treia oară părinţi. Au deja doi băieţi talentaţi, iar fetiţa care va veni pe lume le-a reconfigurat viaţa şi viitorul.

Pentru unii, vestea că Marcel Pavel va deveni tată la vârsta de 54 de ani a fost un motiv de glumă ori de invidie masculină. Însă, pentru viitorul tătic, a fost mai întâi un motiv de panică, iar apoi unul de mândrie bărbătească. Şi Violeta s-a bucurat, dar a fost ceva mai precaută, din motive lesne de înţeles. Iar Saşa şi Richard, cei doi fii ai lor care s-au arătat iniţial sceptici, îşi revendică de pe-acum dreptul de a o apăra pe sora lor de viitorii pretendenţi.
Şi, dacă băieţii sunt deja nişte pianişti experimentaţi şi muzicieni în devenire, precum tatăl lor, pe cea mică nu ne-o putem imagina decât păşind pe urmele mamei sale, care în tinereţe a fost balerină în celebra companie rusă de dans a Teatrului Balşoi. Desigur, timpul va decide ce cale va urma mezina familiei Pavel, dar cert e că ea se va naşte în mijlocul unei familii de artişti dedicaţi, pentru care viaţa pe scenă e o raţiune de-a fi.

OK! Care a fost primul tău gând când ai aflat că eşti însărcinată?
Violeta „Nu este adevărat!“ (râde) Şi al doilea ştii care a fost? „Sigur nu e adevărat“. (râde) Eu nu m-am gândit că sunt însărcinată, ci că aveam alte probleme. Nu de sănătate, neapărat, ci dintre cele care apar la un moment dat, la o anumită vârstă. Mi-a fost foarte rău şi asta m-a trimis la medic.

Ţi-a dat de gândit că ar putea fi o sarcină?
Violeta Nu, pentru că nu am avut greţuri de dimineaţă, n-am avut alte semne… Sarcina a fost o surpriză totală, pentru că am şi o anumită vârstă, am luat şi măsuri severe de protecţie…
Marcel Pentru mine n-a fost o surpriză, a fost un şoc. Cine se gândea că la vârsta mea voi mai avea o fetiţă?

Unii bărbaţi te-ar invidia pentru asta.
Marcel Da? Să mi-i arăţi şi mie. (râde)
Violeta E, la bărbaţi lucrurile evoluează în felul următor: şoc, revenire din şoc şi gândul că „Aoleu, că am o anumită vârstă“, şi al treilea, care cuprinde tot: „Sunt foarte tânăr şi viril“. (râde)

Te simţi aşa?
Marcel Cum, ce-a spus ea? Da. (râde)

Prietenii ce-au zis, au făcut glume de genul ăsta?
Marcel Nu, n-a îndrăznit niciunul. Dimpotrivă. Mă întrebau de ce nu explodez de fericire. Şi eu le spuneam: „Staţi, că încă nu mi-am revenit“.

Dar au trecut destule luni de-atunci. Nu ţi-ai revenit?
Marcel Nu. Pentru că sunt momente în viaţă când începi să aşezi lucrurile. Deja ai făcut doi copii, care au crescut, sunt mari, ai trecut prin multe greutăţi şi simţi nevoia să te mai şi relaxezi. Iar faptul că se petrece acest minunat eveniment în viaţa noastră pe mine m-a pus pe gânduri, pentru că, la 70 de ani, nu voi mai avea forţa necesară să-mi ajut copilul. Iar pentru o fată, tatăl e foarte important.

Dar pentru Violeta, care a fost înconjurată numai de băieţi, e o bucurie cu atât mai mare…
Violeta E-adevărat, am vrut să am fată şi prima dată, şi a doua oară… Pe urmă, după 15 ani, m-am gândit că asta a fost. Nu a ieşit, nu s-a putut…

Aţi mai încercat între timp să mai aveţi un copil?
Marcel Nu. Nu s-a pus problema unui al treilea copil.
Violeta Poate ar fi fost frumos, dar nu am fost atât de hotărâţi încât să-l şi facem. A fost un gând fugar, de genul aş fi pieptănat-o, fi îmbrăcat-o aşa cum doresc eu… Oricum, nimic roz, că mi se pare mult prea flu-flu… (râde)

Marcel, cum a primit mama ta vestea?
Marcel
Cred că mamei i s-a spus, probabil, înainte s-apucăm s-o anunţăm noi. Mama este cea mai fericită, pentru că ea a avut patru copii, trei băieţi şi o fată, şi ei îi place ca familia să fie numeroasă. Asta chiar dacă a avut o viaţă plină de griji, a suferit foarte mult… Eu am fost foarte ataşat de ea, iar când am plecat de acasă, i-am simţit foarte mult lipsa. Ţin minte că-i spuneam când eram mic: „Mamă, eu o să am grijă de tine, n-am să te mai las să te chinui“.

Dar o mai şi supărai.
Marcel Da, cu pocherul, cu boxul, cu fotbalul… De la 11 ani făceam toate astea.

Erai „băiat de cartier“?
Marcel Da. Se poate spune, dar la nivelul acela. Cu toate acestea, eram înconjurat numai de oameni foarte bine educaţi, copii de medici, profesori… Şi ei erau năbădăioşi, dar noi învăţam mai bine decât ei.

Dar dacă aflai despre băieţii tăi că s-au apucat de lucruri care nu ţi-ar fi fost tocmai pe plac?
Marcel Eee, uite, de exemplu, Saşa e foarte năbădăios… Nu pare, dar este. La vârsta de 14 ani nu-şi găseşte identitatea, e greu de dialogat cu el…

Richard e foarte sobru.

Marcel Da. El ar putea fi un pic mai năbădăios. (râde)
Violeta În general, părinţii îşi doresc copii care să pară năbădăioşi, dar în realitate să fie cuminţi. Ai noştri sunt bine aşa cum sunt, din punctul meu de vedere.

Şi dacă o să aveţi o fetiţă rebelă?

Marcel Ce să fac? Asta este.
Violeta El poate c-o să fie mai puţin sever cu ea, dar va avea doi fraţi care nu cred c-o vor lăsa să fie năbădăioasă şi rebelă.
Marcel E şi cum vede în casă. La noi, de exemplu, e o atmosferă extraordinară. Bineînţeles, nu e totul perfect. Dar preocupările lor nu-i lasă să fie altfel decât trebuie. Adică, ei petrec 80% din zi studiind, aşa că nu au timp de golănit.

Nu ţi se pare că se maturizează prea rapid aşa?
Marcel Oricum, copiii de astăzi se maturizează mult mai repede. Saşa nu-l văd eu un matur. Chiar am descoperit astăzi că a lipit o carte de joc pe fereastră, dar în exterior. A încercat un truc, dar nu i-a ieşit şi a lipit-o cu lipici pe exterior. Cică a avut o viziune. Dar o viziune de genul ăsta… (râde)

Poate c-a vrut să te impresioneze.
Marcel El vrea să impresioneze pe toată lumea. Aşa eram şi eu când eram mic, eram mai egocentrist, să fiu mereu în centrul atenţiei, aveam un spirit de căpetenie… Richard e altfel. E un suflet prea bun pentru lumea aceasta şi-mi doresc din inimă să facă faţă provocărilor cotidiene.

Dar celebritatea ta nu e şi o povară pentru ei?
Marcel Ba da, dar ce putem să facem? Să zicem mersi că există şi povara asta. Asta trebuie să-i motiveze să meargă şi mai departe, să fie şi mai sus decât mine, din toate punctele de vedere.

Şi dacă băieţii tăi alegeau altceva?
Marcel Nici acum nu e târziu să aleagă altceva. Pe Saşa îl cred în stare să facă şi altceva. Pe Richard, însă, muzica l-a cucerit definitiv.

Dar despre fete ţi-au vorbit?
Marcel Richard, da. Saşa nu prea…

Să vedem cum o să fie când fetiţa voastră va avea pretendenţi.
Marcel Da… Dacă o să vină vreunul să o invite pe fata mea în oraş, o să-i deschid uşa, o să-i dau un pumn mai întâi şi o să-i spun: „Ştii tu de ce!“ (râde)

Aşa ai păţit şi tu?
Marcel Nu, am avut noroc.
Violeta Păi, el nu ducea fetele până la uşă. (râde)

Am auzit că Violeta nu te-a plăcut chiar din prima.

Marcel Nici din a doua, să ştii. (râde) Dar, până la urmă, a cedat.
Violeta El era foarte haios, făcea pe toată lumea să râdă… Când cânta, se duceau colegele mele balerine şi se uitau la el prin crăpătura cortinei. Eu nu mă uitam la el, dar ştiam că el era cu ochii pe mine.
Marcel O urmăream tot timpul, şi când se încălzea. Ce frumuseţi de fete! Ce fizic perfect, Doamne!
Violeta Şi, într-o zi, a plecat. Atunci am simţit că parcă am pierdut ceva.

Şi cum ai făcut să dai din nou de el?
Violeta Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă.
Marcel Dar unde crezi? În faţa bisericii de pe Academiei. Şi-mi spune: „Chiar mi-era dor să te văd!“. Eu, cu jumătate de gură: „Să ştii că şi mie“. Şi am mers să mâncăm împreună la prânz, cu o colegă de-a ei, care era nesuferită, apoi am ieşit pe seară la Lebăda, parcă, şi din seara aia am rămas împreună. Când i s-a terminat contractul, ce-am mai plâns…
Violeta Trebuia să plec acasă. Şi el a vrut să mă impresioneze cu tot dinadinsul şi a chemat taxiul pentru toată trupa, ca să ne ducă la gară…
Marcel Când a plecat trenul, a fost cea mai urâtă despărţire. Pe urmă am sunat-o acasă, iar ea a trebuit să explice cine o sună la ora aia.
Violeta Păi, dacă era 12 noaptea… Am zis şi eu că e un prieten. Am stat stat vreo lună acasă şi apoi am luat decizia să mă întorc la Bucureşti.
Marcel Se fac 21 de ani de-atunci.

 

Voi aţi făcut doar cununia civilă. Acum, că o să vină un botez, o să faceţi şi căsătoria religioasă?
Marcel Să vedem, nu ştiu.
Violeta Dacă o s-o facem, o să fie la 25 de ani de la cununie. Nu odată cu botezul. Mai ales că o să fiu preocupată cu ce face copilul, ce trebuie pregătit, cum îl îmbrac… Ori, la nuntă, vreau ca eu să fiu personajul principal.

O să năşească tot Nicu Gheară?
Marcel Nu ne-am gândit încă. Pentru domnul Nicu Gheară am un respect extraordinar, în primul rând pentru că l-a botezat pe Saşa. Dar o să facem altceva acum. Soţia mea mi-a zis aşa: „Tu ai decis la băieţi, lasă-mă şi pe mine să decid la fetiţă“. Şi ar putea fi un botez după modelul rusesc, cu mai mulţi naşi.

V-aţi gândit şi la un nume?
Marcel Ne-am gândit, dar nu-l spunem.

Alte pregătiri aţi făcut? Camera, poate…
Violeta Nu încă. Ştiu că băieţii nu vor să cedeze din teritoriul lor. Deocamdată, nu va fi o cameră anume, dar o să aibă loc o mică permutare.

Ai superstiţii legate de cumpărăturile înainte de venirea pe lume a bebeluşului?
Violeta Nu. Dar nu i-am luat încă hăinuţe, pentru că fiecare are o personalitate, chiar şi copiii mici. Şi-atunci vreau să o descopăr cum este ca după aceea să ştiu ce pot să-i ofer, să i se potrivească. Nu e o superstiţie, e felul meu de-a gândi.

Ţi-ai dori să facă balet?
Violeta Da.
Marcel Va face oricum. Dar nu vrem să facă neapărat o carieră din asta.
Violeta Va fi alegerea ei. Dacă va dori să facă asta, eu nu pot să mă împotrivesc. La mine, tata a fost împotrivă, până când a venit odată la spectacol şi m-a văzut şi a spus: „Da, cred că greşesc“. A văzut că arăt bine pe scenă. (râde)

Când ai dansat ultima oară?
Violeta Acum vreo 21 de ani.

Aşa de mult?
Marcel Da, pentru că eu i-am spus să se gândească bine, pentru că în România nu e acelaşi nivel ca cel din Rusia. Şi când a văzut cum e, a rămas dezamăgită.
Violeta Nu e numai asta. Baletul este şi o profesie egoistă. Pentru că trebuie să dedici cel puţin şase ore profesiei, plus alte ore îngrijirii proprii, astfel că aproape toată ziua eşti tu cu tine. Când ai familie, nu-ţi mai permiţi s-o faci.

Dar te-ai gândit să fii profesoară de balet?
Violeta Bineînţeles.
Marcel S-a gândit timpul, dar n-am avut condiţiile respective. Voiam să facem noi o şcoală a noastră şi să avem un sediu… Dar nu ne-a ieşit.

 

Între timp, însă, tu ai evoluat frumos, profesional vorbind, şi ai ajuns „very classic”.
Marcel Într-adevăr. Am pus acest nume dublului album pe care-l voi lansa pe 28 aprilie, la Sala Palatului, de la ora 19.00. Am spus „Very Classic“ pentru că eu, oricum, sunt un clasic. Apoi, m-am gândit că trebuie să încununez cumva fericirea de-a fi absolvit Conservatorul şi am înregistrat 47 de piese, cu arii din operă foarte dificile. Dar m-am gândit să nu dau chiar totul ascultătorilor mei şi să le lansez pe rând.

Ai crezut că vei ajunge atât de departe în muzică?
Marcel Tot timpul am sperat că voi ajunge. Am crezut în mine. Şi soţia mea la fel. Dacă nu era ea… Îi mulţumesc din toată inima pentru ce a făcut pentru mine.

Cât la sută din succesul tău i-l datorezi Violetei?
Marcel Păi, eu spun că 50%. Pentru că ea mi-a dat stabilitate, ea este pilonul în această familie. E vorba de siguranţa pe care mi-o dă ea, când ştiu că vin acasă şi că băieţii sunt îngrijiţi extrem de bine. Plus că ea gândeşte mult mai matur decât mine, e foarte pragmatică şi mi-a dat echilibru şi linişte interioară şi m-a lăsat să fac ceea ce mi-am dorit eu.

Care a fost cel mai bun moment din cariera ta?
Marcel Cred că cel cu „Frumoasa mea“.
Violeta Eu zic că cel mai bun moment urmează. Pentru că nu trebuie să te plafonezi. Şi-atunci poate urma ceva şi mai bun.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA