Paula Seling – „Nu plănuiam o întoarcere la Eurovision“

Faceţi jocurile! Ruleta celui mai mare concurs de muzică european se-nvârte din nou, iar pariurile noastre merg spre o reţetă deja cunoscută.

După prestaţia incendiară de la Oslo din 2010, când a cules „bronzul“ pe scena Eurovisionului împreună cu Ovi, momentul Copenhaga din mai pare doar încă o ţintă de atins pentru Paula Seling, ca-ntr-un maraton cu traseul învăţat deja pe de rost. Culisele show-ului sunt mult mai complicate decât poate să perceapă ochiul simplului privitor al megaconcursului european. Însă Paula are deja nişte atuuri: „Miracle“, o piesă energică şi cu şanse de reuşită; pe Ovi, un partener de scenă desăvârşit şi un fin cunoscător al industriei muzicale nordice; pe Radu Bucura, soţul ei, maestru într-ale tehnicii şi scenografiei; şi chiar şi pe Samy, câinele familiei din rasa Samoyed, care face şi el vocalize, dintr-un soi de empatie curioasă. Dar, deşi pare un déjà-vu, miracolele nu se produc uşor.

OK!: Ai revenit pe scena Eurovisionului împreună cu Ovi şi ai ajuns din nou în finala competiţiei. Cu ce sentiment priveşti reuşita asta, care e totodată şi o premieră pentru România?
Paula Seling: Nu ştiu dacă este o premieră, din câte ştiu Cristian Faur a fost compozitorul care a câştigat de două ori Selecţia Naţională – prima oară cu o piesă pentru Luminiţa Anghel şi Sistem şi a doua oară cu Cezar Ouatu. Evident că eu, ca artist, mă simt onorată să reprrezint România pentru a doua oară şi mă bucur că este, din nou, alături de Ovi cu o piesă scrisă de el. Ovi chiar merită ce i s-a întâmplat, cred că este un artist extrem de complex, plin de talent, un compozitor şi interpret care are multe de arătat, este o persoană pasionată de Eurovision. Cred că putem fi mândri că a ales să se întoarcă acasă, chiar dacă a locuit mulţi ani în Norvegia – ce altă dovadă că Ovi iubeşte mult România vrem?

Crezi că vă va fi mai uşor, pentru că deja aveţi experienţa concursului, sau dimpotrivă, va fi mai dificil, tocmai pentru că trebuie să menţineţi ştacheta?
Cred că este puţin mai greu, pentru că mereu se va face comparaţia cu piesa pe care am avut-o în concurs în 2010 şi, cum mereu trecutul primeşte o aură aparte, noi trebuie să fim de o grămada de ori mai buni decât atunci, pentru a „câştiga“ în primul rând competiţia cu noi înşine.

De ce ai ales să formezi din nou un duet cu Ovi?
Ovi m-a ales pe mine. De fapt noi am rămas prieteni buni, ocazional parteneri de scenă, şi cred că împreună ne punem în valoare reciproc, ne completăm, devenim mai puternici. M-am bucurat enorm când mi-a trimis piesa „Miracle“ şi am simţit că este o piesă valoroasă din impactul pe care l-a avut asupra mea, prin felul în care am perceput-o prima oară. Ascultând-o în varianta demo, mi s-a „făcut poftă“ să o cânt alături de Ovi, am imaginat momentul de scenă… Vreau să-ţi spun că, iniţial, nu plănuiam o întoarcere la Eurovision, însă cu „Miracle“ am simţit că ar putea să existe această posibilitate, am simţit că îmi transmite o stare aparte, o energie pozitivă. Cred că este, cu adevărat, o piesă specială.

Crezi că riscai mai mult dacă intrai singură în competiţie?
Nu cred că aş fi intrat singură în competiţie.

Melodia cu care concuraţi, „Miracle“, aduce un pic cu cea din 2010, „Playing With Fire“. Mizaţi pe o reţetă câştigătoare, ca să zicem aşa?
Da, are pian, e cântată de mine şi de Ovi, are un pasaj greu de interpretat în partitura mea, însă asemănările se opresc aici. „Playing With Fire“ a fost o piesă concepută ca un „duel“ muzical, o joacă, un „concurs“ între noi doi. „Miracle“ este o piesă din altă zonă, mult mai complexă, atât ca partitură, cât şi ca orchestraţie, fără însă a complica linia melodică, este o piesă cu alt gen de mesaj şi cu altă încărcătură emoţională. E-adevărat că ambele sunt puternice, dar asta pentru ca Ovi, în general, compune piese puternice, fie că sunt balade, fie că sunt piese dance, pop-rock ş.a.m.d.

La fel ca acum patru ani, aţi avut un show cu flăcări. Vă place să vă jucaţi cu focul?
Nu am avut show cu flăcări, ci cu cu holograme. Pentru că ştiu ca fanii români şi europeni ai piesei „Playing With Fire“ au rămas nostalgici, am făcut un „moment miraculos“ în care, la intrarea în scenă, hologramă mea apărea dintr-o flacăra – era , dacă vrei, o punte între cele două momente. Apoi, mă „teleportam“ în scenă, în altă parte, printr-un artificu de lumină. Cred că show-ul nostru a fost puţin peste ceea ce am oferit în 2010. În general, ne jucăm cu focul doar atunci când ştim că din jocul nostru poate să iasă ceva frumos. (zâmbeşte) A doua hologramă cu mine şi cu Ovi exprimă dualitatea fiinţei umane, felul în care ne proiectăm, fiecare, în ochii celuilalt.

Ca să rămânem în aceeaşi notă, au fost şi unele voci care v-au „ars“, spunând că n-aţi fost preferaţii publicului, ci doar ai juriului.
Nu cred că ne-a ars nimeni. Nu am fost nici preferaţii publicului, nici a trei dintre juraţi, ci am luat 10 puncte de la trei juraţi şi 12 puncte de la ceilalţi doi. În preferinţele publicului am fost pe locul doi. Per total, prestaţia noastra a fost, în mod constant, preferată pe locuri fruntaşe, spre deosebire de alte numere care au fost când pe locuri bune, când spre capătul de jos al preferinţelor juraţilor. Pentru că acest concurs are nişte reguli cărora trebuie să ne supunem toţi, dacă vrem să participăm, aş putea spune că media preferinţelor, în ceea ce priveşte „Miracolul“ nostru a fost mai sus decât media altor piese.

Cârcotaşii spun că şi căzătura ta pe scenă, când ai scăpat trofeul, a fost un semn.
Nu am căzut, m-am lăsat în genunchi, aveţi atâtea camere care au surprins momentul. Dumnezeu nu dă astfel de semne.

Şi tot cârcotaşii cred că ar trebui să apelezi la un nou designer.
Dacă e să ne luăm după cârcotaşi, şi în 2010 trebuia să îl schimb. (râde)

Te-ai gândit ce vei purta la Copenhaga?
Ştiu ce stare vreau să creez cu ţinuta mea, dar încă nu este finalizată.

Dar în materie de spectacol, aţi început deja să puneţi la punct anumite detalii?
Desigur. Aşteptăm câteva detalii tehnice, vrem să vedem câte proiectoare putem să avem, câte ecrane putem instala, ce set-up de lumini putem folosi în tandem cu proiecţiile holografice care necesită un anumit nivel de lumină pentru a fi percepute de cameră. Şi, când  acestea vor fi stabilite de producătorii din Copenhaga, coregrafa noastră împreună cu regizorul vor trasa liniile generale ale show-ului şi ale proiecţiilor de background şi de frontline. Până atunci, studiem fiecare, în aşa fel încât să fim pregătiâi pentru orice neprevăzut.

Dată fiind prietenia ta cu Ovi, îi cunoşti familia, copiii?
Sigur. Are o familie superbă, trei copii minunaţi şi o soţie frumoasă, deşteaptă şi foarte pricepută la muzica.

Te-a invitat vreodată la masă? Am înţeles că e un bucătar foarte bun.
Am fost de câteva ori la masă, însă atunci a gătit soţia lui nişte feluri speciale norvegiene.

Cum el s-a stabilit în Norvegia, iar contractele voastre internaţionale s-au înmulţit după Eurovisionul din 2010, te-a tentat vreodată să te stabileşti în altă ţară?
Ovi s-a întors, din 2011, în România, trăieşte cu toata familia la Corbeanca. Cât despre mine, eu am avut, la un moment dat, o tentativă de-a mă muta la Paris, însă mi-a fost prea dor de casă şi m-am întors. (zâmbeşte)

Având în vedere titlul piesei, nu pot să nu te întreb: crezi în miracole?
Eşti un suflet pierdut dacă nu crezi în miracole. Viaţa este un miracol, tot ceea ce a lăsat Dumnezeu pe lumea asta este un miracol, relaţia noastră cu Divinitatea, iubirea, prietenia…

Unul dintre cei mai mari suporteri ai tăi de acasă este soţul tău, Radu. Este şi el implicat în „afacerea Eurovision“?
Eurovisionul nu este o afacere, este o iubire, o scenă pe care, dacă ai cunoscut-o, ai luat-o cu tine peste tot. Soţul meu a fost implicat în tot ceea ce a însemnat producţia de scenă, ideile momentului nostru, atât în 2010, cât şi acum, în 2014. El a avut ideea hologramelor şi tot el îmi va fi alături şi va avea grijă ca totul să funcţioneze în parametri necesari.

Dar cum se face că Radu preferă să rămână în umbră mereu?
Asta ar trebui să îl întrebaţi pe el.

Vă ştiţi de-o viaţă, am putea spune, şi sunteţi căsătoriţi de 9 ani. Cum funcţionează o relaţie după atâta timp?
Cred că bine. Suntem mereu împreună, nu ne place să stăm separat.

Vă ajută faptul că lucraţi în acelaşi domeniu sau, uneori, e motiv de tensiune între voi?
Între noi, ca soţ şi soţie, nu. Păstrăm viaţa personală separat de cea profesională. (zâmbeşte)

Se spune că iubirea are nevoie de revitalizare permanentă. Voi cum reuşiţi să menţineţi focul pasiunii, mai aveţi timp să fiţi romantici unul cu celălalt?
Nu ştiu. Cred că, pur şi simplu, ne asemănăm şi ne completăm. Am învăţat să ne cunoaştem, să ne înţelegem reciproc.

Cum le răspunzi celor care spun despre relaţia voastră că ar fi în declin?
Dacă asta îi face pe ei fericiţi, să creadă ce vor.

În general, pui la suflet ceea ce se scrie despre tine în presă?
Unele lucruri mă amuză, unele mă supără. Mă deranjează teribil minciunile care pot să-i afecteze pe cei dragi mie, şi asta mă consumă.

Ai admiratori care şi-ar dori să te vadă mămică. Amâni voit acest moment?
Nu.

Ar putea fi apariţia unui copil un miracol al vieţii tale?

Cu siguranţă. (zâmbeşte)

Foto: Radu Bucura



INAPOI LA PRIMA PAGINA