Jamie Dornan s-a împărțit între soție și Dakota Johnson la premiera filmului „Fifty Shades Freed”

După numeroase zvonuri că protagoniștii seriei „Fifty Shades” ar avea o relație amoroasă, soția lui Jamie Dornan a devenit geloasă pe colega de platou a soțului său. Astfel, într-o emisiune televizată, aflam că faima acestei producții nu i-a adus multe lucruri bune pentru că rolul lui Christian Grey a venit cu tensiuni în cuplu.

Alături de colega lui de filmări, Dakota Johnson.

Soția actorului nu a văzut până acum vreunul dintre cele trei filme în care soțul său apare în ipostaze provocatoare alături de Dakota Johnson, gelozia spunându-și cuvântul în acest sens. Chiar Jamie afirma acest lucrui în emisiunea lui Ellen DeGeneres. Aseară însă, partenera de viață a lui Jamie, Amelia Warner, l-a însoțit pe tatăl copiilor ei la premiera filmului „Fifty Shades Freed” în Paris, Franța.

Inevitabil, soția lui Jamie a dat nas în nas cu rivala sa închipuită, Dakota Johnson, Dornan pozând la panou atât alături de partenera din film, cât și alături de cea din viața reală. Și nu e de mirare că soția lui „Christian Grey” face crize de gelozie, căci Dakota arată incredibil de bine. Actrița în vârstă de 28 de ani a fost sexy într-o rochie culoarea fildeșului, cu o croială clasică, care i-a accentuat fizicul incredibil. Protagonista seriei „Fifty Shades Freed” a întors toate privirile pe covorul roșu din Paris, stând foarte aproape de unul dintre cei mai sexy actori, Jamie Dornan.

În compania soției sale, Amelia Warner.

Pe lângă faptul că s-a mulat perfect pe silueta ei, rochia din paiete a fost o alegere potrivită pentru Dakota, eclipsând-o pe soția geloasă a lui Dornan care a purtat albastru. Așa că Jamie a fost pus la mijloc și a reușit să se împartă între colega de platou și soție. Gelozia Ameliei să fie și motivul pentru care acesta este ultimul film din franciză în care Jamie acceptă să apară? Luni, actorul a făcut această dezvăluire, motivând însă că seria care i-a adus celebritatea este foarte probabil să se sfârșească aici pentru că s-au terminat și cărțile după care a fost făcută ecranizarea:  „Da, cred că nu mai există alte cărți. Am făcut cele trei filme… Doar dacă Erica nu scrie mai multe … Totuși, știu că sunt prea în vârstă pentru asta. „

Foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA