Kristen Stewart și Robert Pattinson, împreună la cinci ani de la despărțire!

Au format un cuplu pe micile ecrane, în pelicula ”Twilight”, dar și-n realitate, împlinind visele oricărei adolescente. Totuși, relația lor a ajuns la un final abrupt atunci când Kristen Stewart i-a fost infidelă lui Robert Pattinson cu regizorul Rupert Sanderson, cu care lucrase la pelicula ”Snow White and the Huntsman”.

Au fost împreună timp de patru ani

Acum, la cinci ani de la despărțirea lor, Robert Pattinson și Kristen Stewart au găsit puterea de a se ierta și de a avea o relație de amiciție. Cei doi actori au fost văzuți împreună, într-un bar, de către fanii lor. Chipurile, Robert și Kristen se aflau, în weekendul trecut, într-un bar din Los Angeles, depănând amintiri. ”Acel moment când ești într-un bar din Los Angeles iar, dintr-odată, Robert Pattinson și Kristen Stewart apar în fața ta. Edward și Bella în carne și oase”, a scris o admiratoare pe rețelele de socializare.

În scurt timp, postarea a ajuns virală, mulții fani s-au arătat încântați de reuniunea celor doi actori. Alții au sperat că acesta e un semn că Robert și Kristen își vor mai da o șansă și-și vor repune pe picioare relația amoroasă. Totuși, sursa declară că cei doi se comportau mai degrabă ca doi buni prieteni: ”Păreau doi buni prieteni care petrec timpul împreună într-un bar. ”

Amintim că Robert și Kristen au fost fotografiați ultima oară împreună în Germania, în noiembrie 2012, pe când încă formau un cuplu. Cei doi au fost într-o relație amoroasă timp de patru ani. S-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei ”Twilight”, unde Kristen a jucat-o pe Bella Swan, iar Robert pe Edward Cullen.



INAPOI LA PRIMA PAGINA