Kylie Minogue se iubește cu fostul soț al lui Halle Berry. Au mai format un cuplu în trecut

După 10 ani de la despărțire, se pare că artista Kylie Minogue și fostul iubit, Olivier Martinez, au revenit la sentimente mai bune și au reaprins flacăra iubirii. El este fostul soț al lui Halle Berry, o divă de la Hollywood de care a divorțat în 2015 și cu care are un băiețel de 3 ani  – Maceo, iar ea a rămas singură după despărțirea de actorul Joshua Sasse din luna februarie.

Kylie și fostul iubit, Oliver Martinez, par să reaprindă flacăra iubirii.

Recent au apărut zvonuri legate de o împăcare între cei doi, căci au fost văzuți joi seara la Chateau Marmont din Los Angeles, iar unul dintre angajații restaurantului a confirmat relația. Kylie Minogue și Oliver Martinez au fost văzuți împreună și păreau a forma un cuplu fericit, a spus unul dintre angajați pentru The Sun: „Olivier a sosit primul, cu casca de motocicletă în mână, și s-a plimbat prin restaurant înainte de a ocupa o masă pe colț. Apoi a apărut și Kylie, într-o rochie din denim foarte sexy, până la genunchi. Amândoi arătau de parcă ar fi fost încântați de această întâlnire, s-au îmbrățișat și s-au sărutat înainte să așeze la masă. În timpul cinei au părut foarte drăgăstoși și s-au sărutat de câteva ori. Kylie era fermecată de discuția cu Olivier. Au plecat braț la braț și păreau să se îndrepte spre hotelul Chateau, unde Kylie era cazată.” Această întâlnire vine la doi ani de la despărțirea actorului de 51 de ani de Halle Berry, mama băiețelului său și la 10 ani de când el și Kylie au pus punct unei relații de cinci ani.

Foto: Getty Images

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA