La mulţi ani, Florin Piersic! Actorul împlineşte 81 de ani FOTO

Este zi de sărbătoare în familia maestrului scenei româneşti, ajuns la vârsta de 81 de ani.

16195126_669806416539809_2907993267727420936_n

Este unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, iar astăzi îşi aniversează un nou majorat, doar că… invers. Maestrul Florin Piersic se simte, cumva, copleşit de vârsta sa şi, deşi e invadat de flori şi urări în fiecare an, preferă să nu facă mare tam-tam în jurul zilei sale de naştere.

”Nu sărbătoresc nicicum, pentru că nu am vrut. Nu ştiu dacă gândurile mele se vor înţelege. Pentru că am vârsta aceasta, zic eu, sunt foarte marcat de faptul că foarte mulţi colegi şi prieteni de-ai mei sunt în stele, printre ei parteneri, artişti, oameni simpli, cunoştinţe, colegi de şcoală, de liceu, de facultate, prieteni mai vechi şi mai noi. Toţi aceştia nu mai sunt, şi-atunci, nefiind pe lângă cei care, în felul lor, m-au iubit, au avut sentimente frumoase pentru mine, căci toţi îmi lipsesc, mi se pare o nedreptate ca eu să sălăşluiesc încă pe lumea asta”, spunea Florin Piersic la împlinirea a 80 de ani.

Iar anul ăsta chiar şi-a închis telefonul.

„Sunt Florin Piersic, vreau să vă mulţumesc pentru mesajele multe pe care mi le-aţi trimis! Mă bucură, am mai îmbătrânit şi eu cu încă un an. Vă doresc tot ce mi-aţi dorit dumneavoastră şi aşa mai departe. Toate cele bune!”, spune actorul în mesajul înregistrat pe telefon.

De altfel, maestrul preferă să sărbătorească pe scenă, el evoluând ieri în piesa „Străini în noapte”, la Opera Naţională din Timişoara.

Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiţi şi mai prolifici actori din România, cu o carieră impresionantă atât în teatru cât şi în cinema şi televiziune. A absolvit Liceul de băieţi nr. 3 din Cluj, iar apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (IATC, astăzi UNATC). I-a avut colegi de generaţie pe Leopoldina Bălănuţă, Geta Angheluţă, Ioana Bulcă, Ica Matache, Lucia Mara, Dumitru Furdui, Cosma Braşoveanu, Gheorghe Popovici Poenaru, Liviu Crăciun, Radu Voicescu, Anatolie Spânu şi alţii. A debutat la Teatrul Naţional din Bucureşti cu rolul Richard din „Discipolul…“ şi cu Alexei din „Tragedia optimistă“.

Din cariera de peste şase decenii, Florin Piersic are multe amintiri, dar momentele de început sunt cele care l-au marcat. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum „Ciulinii Bărăganului” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1964), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Zestrea Domniţei Ralu” (1971), „Colierul de turcoaze” (1985), „Fix alert” (2004) şi „Eminescu versus Eminem” (2005).

Citeşte şi:

Femeile din viața lui Florin Piersic

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci” şi „Străini în noapte”. A primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.

Pe 31 ianuarie 2011, la câteva zile după ce a împlinit 75 de ani, Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi magazinul Cocor. Florin Piersic a fost primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame.

În viaţa personală, a iubit şi a fost iubit. El a ajuns în faţa altarului de trei ori, şi are doi fii, Florin (băiatul său cu Tatiana Iekel) şi Daniel (născut în timpul mariajului cu Ana Seleş), despre care are numai cuvinte de laudă. Cel de-al treilea mariaj al său, cu Ana Torok, este și cel mai lung și durează deja de mai bine de 3 decenii.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA