Lamia Beligan: „Am avut o slăbiciune pentru tata, era blând, tolerant, bunuţ”

Invitată în emisiunea radiofonică a Andreei Esca, actriţa a depănat amintiri despre ea şi celebrul ei tată, Radu Beligan.

Este de-o discreţie rar întâlnită şi de o poezie demnă de fiica unui atât de mare actor cum a fost Radu Beligan. Lamia Beligan a fost invitata specială a Andreei Esca de sâmbăta trecută, de la Europa FM. Iată ce am descoperit despre ea.

Întrebată cum a primit numele de botez Lamia, atât de rar, actriţa a răspuns că: „Mama mea l-a ales. E foarte folosit în lumea arabă, nu ştiu dacă s-a gândit neapărat la asta, cred că s-a gândit mai degrabă la personajul mitologic cu conotaţii nu foarte pozitive, e o vrăjitoare pe care o cheamă Lamia, dar sună bine şi e un nume destul de rar şi muzical.”

Eu m-am născut în casa de pe strada Salcâmilor la nr. 12, unde după aceea s-a mutat după aceea Amza Pellea, iar apoi a fost sediul consulatului Austriei – undeva lângă Piaţa Gemeni. Era o casă foarte frumoasă, cu curte interioară, nu vedeai de afară, dar înăuntru avea piscină… Era o casă foarte frumoasă! (…) Ne-am mutat după aceea pe strada Rozelor, care acum se cheamă Washington, la nr. 14, şi acolo mi-aduc aminte că aveam mai mulţi prieteni”, a povestit actriţa în debutul interviului de la Europa FM.

„Am avut o copilărie cu doi părinţi preocupaţi cumva de carierele lor, cu personalităţi puternice, dar cu o casă întotdeauna plină de prieteni, cu multe seri în care ne întâlneam cu ei şi petreceam împreună şi cu Crăciunuri de neuitat – mama avea o pasiune pentru Crăciun (…). Eu am fost chiar un copil cuminte, spre deosebire de fraţii mei, care erau mai golani, mai năzbâtioşi. Puteam să stau ore întregi să mă joc cu două beţe, să citesc… Mi-am descoperit foarte repede pasiunea pentru dans, pentru balet. Ai mei au sesizat asta şi atunci m-au dat la liceul de coregrafie. În orice caz, la toate petrecerile eu nu ratam ocazia să dansez. Primisem un tutu şi dansam de fiecare dată…”, i-a povestit Lamia Beligan amuzată Andreei Esca.

„Tata era un om cald. Mama era mai severă şi nu ştia foarte tare să-şi arate sentimentele. Mai târziu ne-am înţeles mai bine, când am devenit eu adultă şi putea să fie un prieten foarte bun şi un om care să comunice. Era o femeie foarte deşteaptă, cultivată, puteam vorbi. Dar tata era mult mai tandru şi mai mămos. Am avut o slăbiciune pentru tata, era blând, tolerant, bunuţ. Într-adevăr fetele au o legătură specială cu taţii lor…”

Dacă pe Radu Beligan îl ştiu toţi românii, am aflat câteva lucruri şi despre mama Lamiei, Marica. Absolventă a Conservatorului din Bruxelles, fiica baronesei Jeanne de Siemmons şi a lui Petru Pop, cea de-a treia soție a lui Radu Beligan a ajuns în București în anul 1965 în calitate de traducătoare, într-un program de schimburi culturale între România și Belgia. Dragostea dintre ei a fost atât de puternică, încât Marica Pop a acceptat să se stabilească definitiv aici, unde a adus pe lume trei copii: pe Lamia, Raluca și Alexandru.

Mama mea traducea, scria. Din păcate, nu foarte multe dintre scrierile ei au fost publicate. S-a publicat un roman pe care l-a scris în franceză, tradus de Petru Popescu, „Cenuşa mea va fi caldă”, apoi a scris un volum de nuvele, a tradus foarte multe piese, a scris un eseu despre Camus, a scris o carte pentru copii… A scris foarte mult şi a tradus enorm de multe piese pe care, multe dintre ele, le-a jucat tata. Şi am făcut chiar la radio una dintre nuvelele ei, „O aspirină pentru doi”… S-a născut în Belgia, a venit într-o ţară străină ei. Acolo a avut o carieră extraordinară, tot ca actriţă, a făcut Conservatorul de Artă Dramatică de la Bruxelles, a jucat acolo, a scris acolo. Iar când l-a cunoscut pe tata, a hotărât să vină în România, însă părerea mea este că nu s-a adaptat niciodată până la capăt în ţara asta şi a suferit că nu a putut să înflorească aşa cum ar fi meritat şi cum şi-ar fi dorit. Şi cred că, cumva, şi-a proiectat ambiţiile ei către mine.”

Din păcate, în 1993, Marica Beligan a fost răpusă de cancer.

„De la tata am învăţat să iubesc în primul rând, am învăţat rigoarea şi seriozitatea – era un om extrem de disciplinat, de riguros, era un workoholic. Munca, respectul pentru profesie, iubirea de oameni, echilibrul în tot şi în toate”, a spus Lamia Beligan zâmbind. „Când vorbeam, era o bucurie, avea o blândeţe, o căldură şi un fel sfătos şi cu un dar de povestitor extraordinar. Dar, cumva, cred că i-a plăcut să aibă rolul ăsta de omul bun, pentru că venea mai rar, noi făceam tot felul de prostii, mama ne demasca, iar el era cu pacea, cel tolerant şi cel bun.”

„Am trei fraţi: doi fraţi mai mici şi o soră mai mare care trăieşte în Australia.”

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA