Liam Neeson a făcut un anunț șocant: ”Nu mai pot face asta, am 65 de ani…”

A trăit o frumoasă poveste de iubire cu Natasha Richardson, însă după moartea ei Liam nu și-a mai găsit nicicând liniștea sau fericirea pe plan amoros. Are doi copii care-i calcă pe urme, respectiv pe Michael și Daniel Neeson, asupra cărora veghează îndeaproape. Iar pe plan profesional, actorul este un colos al cinematografiei americane actuale.

Totuși, actorul a declarat într-un interviu recent, acordat în timpul festivalului de Film de la Toronto, că e ceva ce nu va mai face niciodată de acum încolo în ceea ce-i privește activitatea cinematografică.

Celebrul actor a mărturisit că nu mai are de gând să facă niciun film de acțiune sau unul cu eroi, căci simte că timpul lui a trecut și că un rol, într-un astfel de film, la această vârstă nu ar mai fi credibil. ”Încă îmi fac oferte colosale să fac tot felul de filme. Iar eu le spun, <<Băieți, am deja șaizeci și cinci de ani>>. O să-mi spună telespectatorii <<Lasă-ne cu așa ceva!>>”, a declarat, jovial, actorul vizavi de întrebarea dacă va mai face vreun film de acțiune precum ”Taken” sau „Batman Begins”. Așadar, rolurile în filmele de acțiune sunt istorie, iar noi ar trebui să ne hrănim din arhiva celor realizate deja.

Liam în filmul ”Taken”


INAPOI LA PRIMA PAGINA