Lucian Mîndruţă va concura sâmbătă în Turul Franţei

Citeste tot despre:

, ,

Pasionat de ciclism, cum îl ştim, jurnalistul a decis să-şi testeze limitele participând la cel mai mare concurs de gen din Europa.

Este unul dintre principalii promoteri ai sportului în România, în special ai ciclismului şi ai iahtingului. Lui i se datorează multe dintre maratoanele pe bicicletă prin ţară, în cele mai frumoase colţuri din România şi pe trasee solicitante.

Anul acesta, Lucian Mîndruţă vrea să-şi testeze limitele, aşa că s-a înscris în cea mai dură competiţie de gen, Turul Franţei. Şi nu e singurul concurent român!

„Gata! Am împachetat bicicleta pentru drumul cel lung cu camionul până la Turul Franţei. Pe 15 particip, împreună cu alţi 10 români, la Etape du Tour, competiţia dedicată amatorilor. Biclă am. Antrenament ce-mi mai trebuie. Cursa: Col d’Izoard. 185 de kilometri, 3500 de metri diferenţă de nivel”, a anunţat Lucian Mîndruţă pe contul său de socializare.

„Aici merg, Turul Franţei, competiţia de amatori. Câteva lucruri de ştiut: 15.000 de oameni la start. Ţi se cere certificat medical că poţi. Nu termină toţi: în fiecare an sunt câteva infarcturi. Sau mai rău. Anul ăsta suntem 10 sportivi din România care încearcă să termine. Sunt 185 de kilometri şi 3.500 de metri diferenţă de nivel. E ca şi cum ai încerca să urci Transfăgărăşanul de vreo două ori şi după aia să te duci şi până la Cluj… Într-o zi. Sigur că e greu. Sigur că-s şanse mari să abandonez. Dar sigur că mi-e absolut imposibil să nu încerc!”, au venit şi explicaţiile, tot via Facebook, alături de un filmuleţ cu traseul.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA