Mădălina Ghenea comentează zvonurile despre despărțirea de Matei Stratan

Frumoasa actriță a luat atitudine vizavi de un articol publicat în presa tabloidă, în care se specula că s-a despărțit de logodnicul său și că și-a lăsat fetița în grija altor persoane, în timp ce ea se reculege în străinătate. Mădălina a ținut să facă o dezmințire publică, prin intermediul contului ei de Instagram.

foto: Mădălina Ghenea Instagram

Actrița în vârstă de 29 de ani a precizat, însă, că fetița ei a fost în permanență alături de ea și că informațiile din articolul respectiv sunt fără fundament real. ”În afara unei sume de noi speculații cu privire la viața mea privată, textul insinuează faptul că mi-aș fi lăsat pentru un moment bebelușul în grija altor persoane, urmărind să petrec timp de una singură în străinatate. Această insinuare extrem de gravă este contrară adevărului. Copilul meu a crescut în permanență sub supravegherea mea directă, cu ajutorul mamei mele. Mi-am dedicat întreaga atenție și pricepere în sprijinul creșterii fiicei mele și nu pot nici măcar concepe ideea de a abandona supravegherea ei în favoarea altor persoane. De asemenea, nu am plecat nici în Italia, nici altundeva în străinatate, copilul meu aflându-se sub supravegherea mea în casa mea.”, a scris frumoasa româncă în dreptul unei fotografii cu micuța sa. Curios este, însă, faptul că Mădălina nu a ținut să lămurească și ideea separării de tatăl copilului ei, afaceristul Matei Stratan.

Actrița a precizat, însă, că a luat atitudine vizavi de publicația respectivă și că o face în numele fiicei sale: ”Reaua-intenție cu care această insinuare a fost emisă este evidentă, întrucât jurnalistul trebuie să cunoască prevederile art. 9 din Codul deontologic al ziaristului, care subliniază că “ziaristul care distorsioneaza intentionat informatia, face acuzatii nefondate […] savarseste abateri profesionale de maxima gravitate. Am vegheat mereu asupra copilului meu, nu l-am lăsat niciodată cu o terță persoană și nu pot accepta ca o astfel de calomnie să fie rostită la adresa mea.Indiferent de numărul și intensitatea articolelor neadevărate care vor fi publicate la adresa mea, voi continua să fac toate demersurile care îmi stau în putință pentru tragerea la răspundere și sancționarea pe cale legală a defăimării, a acuzației gratuite și, în cele din urmă, a lipsei de respect față de adevăr. Aceasta este singura soluție pe care o găsesc corectă pentru momentul în care fiica mea va crește mare și va putea citi articole precum cel de azi – atunci îi voi putea arăta că am luptat împotriva minciunii și o voi putea îndemna să facă același lucru.  Mădălina Ghenea”, mai stă scris pe contul ei de Instagram.

Așteptăm, așadar, să vedem dacă Mădălina va mai face vreo completare cu privire la acest subiect.



INAPOI LA PRIMA PAGINA