Mădălina Ghenea iubește din nou FOTO

O femeie frumoasă ca ea nu putea sta mult timp singură. Iar acum, norocosul este un celebru designer vestimentar.

Madalina Philipp Plein
Mădălina Ghenea și Philipp Plein

La un an de la despărțirea de Michael Fassbender, Mădălina Ghenea zâmbește din nou. Noua ei cucerire este un bărbat din lumea modei, care îi pune lumea la picioare și care s-a grăbit să anunțe pe rețelele de socializare că sunt împreună.

Philipp Plein conduce un Lamborghini

Philipp

E vorba despre designerul vestimentar german Philipp Plein (38), cel care i-a și creat ținute memorabile în trecut și care, iată, a transformat-o acum în muza lui. El a postat pe Instagram două fotografii grăitoare, din care reiese clar că relația lor este plină de pasiune.

Se pare că cei doi s-ar fi cuplat după ce Mădălina s-a făcut remarcată la celebrul festival italian Sanremo.

Madalina Ghenea
Alintată cu sute de trandafiri roșii.

Într-una dintre imagini, românca noastră stă întinsă e pe un covor pufos, înconjurată de cinci buchete impresionante de trandafiri roșii. În cealaltă poză, îndrăgostiții se sărută pasional și sunt într-o sală de fitness.

Madalina Ghenea Philipp Plein sala fitness
Amor în sala de fitness.

Mai mult, pentru a-și pecetlui dragostea, cei doi și-au făcut tatuaje identice, Philipp Plein filmând-o pe Mădălina Ghenea chiar în momentul în care aceasta era pe masa unui tattoo artist, care îi făcea un mic desen cu cerneală permanentă. Acum, amândoi au câte o cruce de mici dimensiuni tatuată pe inelarul mâinii stângi. Să înțelegem de aici că Plein are intenții mai mult decât serioase cu frumoasa româncă?

Madalina Ghenea Philipp Plein
Și-au făcut tatuaje identice pe inelar.

#donttrythisathome because we did it !!!! @officialmadalinaghenea 😂😂❤️

A video posted by Philipp Plein (@philippplein78) on

Ei bine, noi îi dorim Mădălinei ca visul de-a îmbrăca rochia de mireasă să i se îndeplinească, mai ales că celelalte relații i-au lăsat un gust amar. V-amintiți, desigur, în afară de legătura pe care a avut-o cu actorul de Michael Fassbender, și de scurta relație cu craiul de la Hollywood Leonardo DiCaprio. Iar cu actorul scoțian Gerard Butler, cel cu care s-a iubit un an de zile, chiar a fost aproape de altar, dar relația lor s-a rupt la scurt timp după ce presa tabloidă a speculat că cei vor să se căsătorească.

Nici Philipp nu este la prima relație cu o celebritate. În urmă cu câțiva ani, au existat zvonuri că s-ar fi iubit cu celebra Naomi Campbell, după ce au fost văzuți împreună la un show de modă, la care erau destul de apropiați.

Prin 2011, același designer celebru, originar din Germania, se iubea cu actrița Lindsay Lohan. Acesteia i-a oferit un job în cadrul campaniei sale de lansare a unei colecții de modă, pe care Linday l-a acceptat bucuroasă, pentru că era în pană de colaborări și se adâncea din ce în ce mai tare în problema sa cu drogurile.



INAPOI LA PRIMA PAGINA