Mai sexy decât Melania Trump, la summitul G20 FOTO&VIDEO

Deşi părea că soţia preşedintelui american va fi în centrul atenţiei, o altă Primă Doamnă a fost în prim-plan. Chiar şi Donald Trump a remarcat-o!

Primarul Hamburgului, Olaf Scholz, alături de invitaţii summitului G20

Ajunsă pe tărâm european, Melania Trump a dat măsura eleganţei şi distincţiei care o plasează în rândul celor mai apreciate Prime Doamne ale vremii. Dar chiar dacă garderoba sa a fost inegalabilă, nu ea a fost în centrul atenţiei. Şi nu, nu e vorba despre Ivanka Trump, fiica soţului ei care e într-o competiţie făţişă cu ea. Şi nici despre Brigitte Macron, pe care toţi oficialii reuniţi la Hamburg au urmărit-o îndeaproape, de la vestimentaţie şi până la maniere.

Cea care a atras privirile tuturor a fost soţia preşedintelui argentinian, Juliana Awada. În vârstă de 43 de ani, frumoasa sud-americancă cu origini libaneze și siriene este căsătorită din 2010 cu actualul președinte al Argentinei, Mauricio Macri, şi activează în domeniul afacerilor.

Cu o siluetă longilină şi dimensiuni de manechin, Juliana Awada Juliana Awada i-a atras atenţia şi lui Donald Trump, care s-a aşezat lângă ea la dineul oficial – în timp ce pe locul lui s-a aşezat cu multă îndrăzneală Ivanka, iar Melania a avut misiunea de a-l cuceri pe Vladimir Putin.

Dar, în ciuda farmecelor lui Trump, Juliana a avut ochi doar pentru soţul său, Mauricio. De altfel, perechea prezidenţială argentiniană a oferit și cel mai romantic moment al summitului, un sărut în văzul tuturor, tot cu ocazia concertului simfonic de vineri.

o rochie neagră, cu bretele și decolteu în V, dublată de o rochie din plasă cu pietre strălucitoare, care-i dădea un aer lejer și sexy.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA