Malia Obama a fost cerută în căsătorie. Cum a reacționat?

Fiica cea mare a fostului președinte american, Barack Obama, Malia, este acum o domnișoară în toată regula, iar băieții roiesc în jurul său. După ce și-a luat un an pauză între liceu și facultate, Malia nu stă deloc degeaba, ci participă la tot felul de internshipuri pentru a căpăta experiență în viitoarea carieră în industria filmului.

Malia Obama a fost cerută de soție.

Așa că nici zilele de muncă ale tinerei de 18 ani nu sunt lipsite de peripeții sau incidente. Zilele trecute, programul său de la birou a fost întrerupt de o propunere de-a dreptul neașteptată. Conform TMZ, se pare că un tip a venit foarte hotărât și a cerut-o pe fiica fostul președinte al Americii în căsătorie. Dar incidentul a fost stins rapid, căci agenții de pază ai tinerei au acționat ca la carte, ridicându-l pe bărbatul care are deja o istorie cu poveste la Casa Albă.

Fiica cea mare a lui Barack Obama era urmărită de un bărbat. (Splash)

Conform surselor, un bărbat de 30 de ani pe nume Jair Nilton Cardoso a fost reținut după ce a apărut pe 10 aprilie la birourile companiei Weinstein din Manhattan, locul unde Malia este intern, cu o propunere neașteptată.  Bărbatul s-a poziționat chiar în fața ferestrei biroului cu o pancardă pe care scris: „Vrei să te căsătorești cu mine?”. Agenții de pază l-au dat afară, însă după alte două zile a apărut din nou în fața unei alte clădiri în care se afla Malia. De data aceasta, agenții l-au recunoscut, având deja antecendente pentru că încercase să intre în Casa Albă de mai multe ori. În ciuda acestui tip insistent care o urmărea, Malia nu s-a simțit niciodată amenințată, pentru că agenții de securitate o însoțeau pretutindeni. În urma incidentului, se pare că bărbatul a avut nevoie de o expertiză psihiatrică, așa că a fost dus la spital.

Foto: Arhiva OK, Splash



INAPOI LA PRIMA PAGINA