Nadia Comăneci, cu un look tânăr și natural la un eveniment de presă

În vârstă de 55 de ani, fosta noastră gimnastă este un exemplu de prospețime, cu fiecare apariție a sa. Fără ca fața ei să poarte urmele evidente ale unor fillere sau alte proceduri cosmetice menite a ascunde vârsta, Nadia impresionează tocmai prin naturalețea afișată la evenimentele la care participă, chiar dacă asta înseamnă să lase la vedere eventuale riduri sau semne ale bătrâneții.

Nadia Comaneci a aplicat foarte puțin machiaj
Fosta sportivă, invitată, ieri, la Istanbul

Ieri, Nadia a participat la o întâlnire cu presa turcească în Istanbul, ocazie cu care Nadia afișat un look foarte natural, cu minimum de machiaj sau chiar deloc, lăsând la vedere un chip mai tănâr decât în aparițiile ei foarte cosmetizate.

Și look-ul abordat de fosta sportivă a fost foarte neutru și sobru, Nadia alegând pentru întâlnirea cu ziariștii turci un costum gri cu taior și pantaloni.

Nadia a fost numai zâmbet atunci când s-a întâlnit cu tinerii sportivi locali, așa cum o arată și fotografia postată de aceasta pe contul ei de Facebook.

Foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA