Cătălin Botezatu: „Risc un nou infarct“

Anul trecut, creatorul de modă român le dădea mari emoţii familiei, prietenilor şi colaboratorilor săi, după ce le-a spus că s-a internat într-o clinică din Turcia după ce a suferit al treilea infarct miocardic.

Cătălin Botezatu a fost la un pas de moarte, în 2012, după ce abia aterizase în Turcia, unde era solicitat la nişte filmări pentru emisiunea „Next Top Model“. Designerului i s-a făcut rău şi a fost internat de urgenţă într-un spital din Ankara, fiind diagnosticat cu infarct. Al treilea!

După recuperare, medicii i-au recomandat să se ferească de soare şi de căldură, dar cum, pe timpul verii, viaţa mondenă se mută din Bucureşti pe litoral, Bote n-are încotro şi trebuie să înfrunte temperaturile ridicate de la Mamaia.

„Medicii care m-au operat pe cord deschis m-au avertizat să fiu foarte atent cu statul la plajă, pentru că dacă fac apoi frisoane n-o să fie deloc bine, risc un nou infarct. Până acum n-am stat mai deloc la soare; ce-i drept, n-am avut nici timp pentru că alerg tot mereu de colo-colo, cu prezentări, pentru clubul de care mă ocup, cu diverse întâlniri. Asta e, când voi avea timp voi merge doar puţin sau voi sta sub umbrelă“, a mărturisit, pentru Ring, Cătălin Botezatu.

„Trebuia să merg la control la o lună după operaţie, să repet nişte analize şi, în urma rezultatelor, medicii să decidă dacă trebuie să îmi schimbe tratamentul sau nu. Am tot amânat pentru că am multe proiecte, prezentări, evenimente şi… n-am mai ajuns. O să mă duc la toamnă, sper să fie totul în regulă“, a mai spus el.

Un apropiat de-al lui a marturisit că, în primele zile când a sosit pe litoral, i s-a făcut rău.

„I-a fost foarte rău atunci, trei zile a stat doar în camera de hotel. S-a speriat şi şi-a adus aminte că medicii l-au avertizat să nu se joace cu viaţa lui“, a mărturisit un apropiat de-al designerului.

Foto: pagina personală



INAPOI LA PRIMA PAGINA