Cristina Stamate, operată pe cord deschis

Mereu veselă şi pusă pe glume, n-ai fi zis că are grave probleme de sănătate. Deunăzi, actriţa de comedie a fost supusă unei intervenţii chirugicale pe cord la o clinică privată din Bucureşti. Uite care este acum starea sa.

Săptămâna trecută, Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis din cauza unei afecţiuni grave. Actriţei i s-a înlocuit valva mitrale cu o proteză şi i s-au montat trei by-passuri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac. Acum, actriţa se află încă la Terapie Intensivă, urmând ca săptămâna viitoare să fie externată.

Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Sanador a dezvăluit că artista se află într-o stare bună, iar la începutul săptămânii viitoare va fi externată. "Intervenţia a fost complexă, dar s-a încheiat cu succes. Pentru cele trei bypassuri am folosit o arteră mamară şi două vene. Inima dânsei a fost oprită două ore în timpul operaţiei, când a fost trecută pe circulaţie extracorporală. Doamna Cristina Stamate s-a trezit la scurt timp după operaţie cu un tonus bun, în vervă. Am fost la dânsa în salon. Se simțea bine şi se uita la televizor, la emisiunea lui Teo. Lunea viitoare va fi externată", a declarat conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan pentru Ring.

Printr-un comunicat de presă s-a explicat situaţia gravă în care s-a aflat artista. "Doamna Cristina Stamate a fost internată la noi cu diagnosticul de insuficienţă mitrală severă şi angină pectorală prin leziuni tricoronariene. Intervenţia efectuată a fost deosebit de complexă, însă a decurs cu succes, iar, momentan, pacienta se află în recuperare, în Secţia de Terapie Intensivă.… Rezolvarea acestui caz medical nu ar fi fost posibilă fără aparatura performantă de care dispunem şi fără experienţa echipei medicale multidisciplinare care s-a ocupat de acest caz", a mai spus medicul Horaţiu Moldovan. 

Recuperarea Cristinei Stamate se va face între șase și 12 săptămâni, iar reluarea activităţii fizice se face treptat, la indicaţiile medicului.

”Mă simt bine şi sunt nerăbdătoare să ies de aici. Îmi displace să fiu în lumina refectoarelor cu asemenea subiecte”, a spus, în exclusivitate, celebra actriță pentru spynews.ro.

Colegii ei de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase au aflat abia când vedeta a trebuit să se supună unei operaţii pe cord. Intervenţia a fost programată din timp, iar în ultima perioadă ea a fost înlocuită în spectacole. 

„Le-a spus colegilor că este răcită şi regizorul tehnic a aflat că ar avea nişte probleme cu plămânii. Atunci, el a hotărât să o înlocuiască pentru o perioadă. Am vorbit cu ea cu o zi înainte de operaţie. Mi-a spus că se simte bine şi că nu-i este teamă de ceea ce urmează. Începuse tratamentul cu două săptămâni înainte şi totul a decurs bine. Mi-a promis că mă va suna imediat dupa ce va ieşi de la terapie intensivă, ceea ce s-a şi întâmplat“, a declarat Alexandru Arşinel pentru spynews.ro.

Foto: arhiva ADH



INAPOI LA PRIMA PAGINA