Cum a reușit Kate Middleton să arate atât de bine la numai șapte ore de la naștere?

Apariția spectaculoasă a proaspetei mămici a stârnit atât admirație, cât și critici, având în vedere că nu trecuseră decât câteva ore de când îl adusese pe lume pe cel de-al treilea copil al ei și al Prințului William. Ce i se reproșează Ducesei de Cambridge și, mai ales, cum de a reușit performanța de-a arăta atât de bine post-naștere?

Când a intrat în travaliu, Kate Middleton a avut alături o întreagă echipă medicală, însă, tot atunci a început să apară la maternitate “glam squad-ul” ei, adică specialiștii care au făcut posibilă apariția spectaculoasă a proaspetei mămici.

Cu o oră înainte de naștere, fosta ei asistentă, care a devenit stilist între timp, Natasha Archer, a fost zărită părăsind spitalul St. Mary. Natasha o ajută pe Kate să-și pregătească ținutele pentru toate aparițiile ei oficiale, iar ieri, adică în ziua în care a venit pe lume încă un prinț britanic, aceasta i-a adus lui Middleton rochia roșie pe care a purtat-o pe scările Lindo Wing.

Prințesa Diana, în 1984, când l-a prezentat lumii pe Prințul Harry

Deja știe întregul mapamond că soția Prințului William a purtat o rochie Jenny Packham, pe care a accesorizat-o cu pantofi nude, iar ținuta a amintit de outfit-ul pe care Prințesa Diana l-a purtat atunci când l-a arătat lumii întregi pe Prințul Harry, în urmă cu aproape 34 de ani. Mămica regală a optat pentru același designer pentru debutul pe care și l-au făcut toți cei trei copii ai ei în fața lumii.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA