De ce nu mai apare Mihai Tatulici la TV? Uite ce spune despre interviul cu Regele Mihai VIDEO

Unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de programe de televiziune de dinainte şi de după Revoluţie este revoltat de grila de programe oferită telespectatorilor. Iată ce spune.

Mihai Tatulici este unul dintre reperele pe care jurnaliştii l-au avut şi-l au în ceea ce priveşte felul în care trebuie făcută presa de calitate. Poate tocmai de aceea, celebrul realizator de programe TV a refuzat, în ultimii ani, să mai apară pe sticlă.

Invitat de Anca Murgoci şi Val Vâlcu la „Interviurile DC News, acesta a spus că: „Unul dintre motivele pentru care nu mă duc la televiziuni decât dacă vorbesc despre cărțile mele și, într-o anumită măsură, despre viața mea este faptul că nu mai îmi place”.

„Televiziunile sunt producătoare de rumeguș în proporție de 90%. Dumneavoastră vedeți că nu mai este nicio anchetă? Sunt doar anchetele DNA. Niciun jurnalist nu face anchete. Investigații… zero. Mâncare de rahat, de dimineața până seara, despre ce se întâmplă la DNA. Cam acesta este subiectul. Și apar tot felul de băieți care vorbesc acolo fără pic de documentare, fără date certe, părerologi. Este nenorocire să stai ca prostul la televizor să le asculți prostiile, miorlăielile și revoltele care nu au nicio relevanță. Rumeguș! Prostim națiunea din această cauză”, a mai spus acesta pentru DC News.

Întrebat ce măsuri lua el însuşi când un jurnalist din echipa lui greşea, Mihai Tatulici a spus că: „la mine, băutura era greşeală, furtul era greşeală, restul lucrurilor erau mai complicat de sancţionat, pentru că (nu vreau să dau nume, pentru că mai lucrează şi astăzi în televiziune) erau absolvenţi de Ştefan Gheorghiu, pe care eu îi detestam nu pentru că făcuseră Ştefan Gheorghiu, ci pentru că nu ştiau limba română. Erau d-ăia, şcolarizaţi pe repede înainte.”

Vorbind despre transmisiunea în direct prilejuită de venirea lui Michael Jackson în România, din 1992, omul de televiziune a povestit că: „Şi pentru mine a fost o experienţă unică. Am avut avantajul că am fost „dus”, ca să zic aşa. S-a făcut o adresă oficială de la compania mamă a lui Marcel Avram care organiza turneul mondial al lui Michael Jackson, să mă scoată de la televiziune, eu n-am vrut să mă scot, că eram călare pe „Veniţi cu noi pe programul doi” şi pierdeam audienţa dacă lipseam o săptămână. Dar am zis că lucrez aşa. Dar între ziua de luni şi lunea următoare am fugit la Munchen să văd concertul şi să mă documentez, la Viena să văd concertul, să mă documentez şi să vorbesc cu echipa HBO, care se filma secvenţe şi pregătea live-ul de la Bucureşti. Pentru că concertul de la Bucureşti a fost primul concert mondial transmis în direct de HBO la o sumă uriaşă – pentru că Marcel Avram a vrut să impresioneze România; el fiind de origine română, născut la Timişoara, a vrut să se dea mare în România, nu în Germania. (…) Live-ul de la Bucureşti a costat aproximativ 280 de milioane de dolari, plătiţi de HBO pentru primul concert world tour în direct. (…) Eu am fost pe post de producător local, împreună cu o companie a lui companie a lui Marcel Avram din România, Cardinal Media, şi eu am asigurat toată partea de promovare, care însemna: echipe de filmare de la graniţă până la aeroport şi echipa de la „Veniţi cu noi pe programul 2″ s-a distribuit pe acest traseu. Aveam 8 echipe de filmare, care făceau un fel de jurnal zilnic, care se dădea la TVR cu tot ce se întâmpla înainte de concert, vreo 14 zile. (…) Efortul a fost extraordinar. Iar HBO a venit cu care legate în serie, cu foarte multe camere, vreo 32 de camere, eu aveam cele opt echipe de filmare în stadion. (…) Ăştia, în America, nu fac trucaje live. Live-ul în America e live, nu te poţi juca, dai banii pentru ceva adevărat, nu fals!”

Iată ce a spus şi despre interviul său cu Regele Mihai:



INAPOI LA PRIMA PAGINA