Diana Dumitrescu şi Ioana Ginghină, în tabăra de slăbit

Pentru că nu se mai simt confortabil cu noile lor siluete, fostele vedete de la Acasă TV au decis să plece împreună într-o tabără de slăbit. Iată ce program istovitor de exerciţii vor avea timp de o săptămână.

Nu e vorba de un program de detoxifiere, atât de la modă printre vedete ca Andreea Marin, Camelia Şucu ori Ileana Badiu, ci de un program intensiv de exerciţii fizice.

Instructorul de kangoo jumps Diana Ştirbu e cea care organizează această tabără inedită în România, unde Diana şi Ioana vor intra într-un cantonament drastic, demn de sportivii de performanţă.

“Vă pregătesc cinci zile cu 6 antrenamente pe zi, ore de kangoo jumps, fitness, aqua gym, trasee pe munte, workshop-uri de psihologia alimentaţiei şi de gătit. Noutatea va fi că vom găti împreună cele mai gustoase reţete sănătoase şi cu un minim de calorii. Scopul taberei este să ajut cât mai multe persoane să înţeleagă cum se slăbeşte sigur şi eficient. Important este ca persoanele care participă să înveţe cum să mănânce sănătos şi să descopere tipul de antrenament care li se potriveşte”, anunţă Diana Ştirbu pe pagina sa de internet.

„Sunt foarte încântată şi abia aştept să mergem în tabără. Vreau să îmi tonific musculatura şi în acelaşi timp sunt convinsă că ne vom simţi extraordinar, pentru că orele Dianei sunt foarte antrenante şi îţi dau foarte multă energie”, mărturiseşte Diana Dumitrescu, pe aceeaşi pagină.

“Mă bucur mult că merg în această tabără, pentru că o consider o mare investiţie în mine şi în sănătatea mea. Deşi familia mea nu o să mă vadă timp de 5 zile, dupa această experienţă o să fiu o mamă şi o soţie sănătoasă şi cu o putere mai mare să mă ocup de lucrurile importante din viaţa mea”, ne-a spus Ioana Ginghină.

Tabăra “Bye Bye Belly Camp” se va desfăsşura în perioada 26-30 noiembrie la Predeal.

Foto: pagina oficială



INAPOI LA PRIMA PAGINA