FOTO Cum e sărbătorit Traian Băsescu în familie

Astăzi, preşedintele României împlineşte vârsta de 63 de ani. Motiv pentru ca toată familia lui să se reunească la o masă festivă, iar nepoata lui să-l ajute să sufle în lumânări. Uite ce cadou i-au pregătit cei dragi.

Traian Băsescu împlineşte astăzi 63 de ani, iar aniversarea de anul acesta e cu atât mai specială cu cât este ultima în calitate de preşedinte al României, dar şi cea de-a treia pe care şi-o sărbătoreşte în plină campanie electorală pentru prezidenţiale, după cele din 2009 şi din 2004, când era şi candidat.

Astăzi se anunţă a fi o zi liniştită, sărbătorită în sânul familiei, nu ca în alte dăţi, când primea şi vizite oficiale.

Familia s-a pregătit deja pentru eveniment, iar una dintre surprize a fost un tort în formă de vapor, numit Biruinţa, în amintirea navei petroliere pe care o comanda pe vremea când era ofiţer de marină comercială.

Vizita nepoatei lui, Sofia Anais, l-a înveselit peste măsură, aşa cum se întâmplă de obicei. Şi, până la urmă, această imagine de bunic e poate cea mai reuşit portret al său.

Foto: pagina oficială



INAPOI LA PRIMA PAGINA