FOTO EBA şi-a dus fetiţa în Parlamentul European

Nepoata lui Traian Băsescu şi-a făcut deja intrarea în politică, după ce mama sa a luat-o cu ea la Strasbourg. Iată de ce primire a avut parte.

Are doar două luni, dar Sofia Anais e deja vedetă în peisajul politic internaţional. Graţie mamei sale, Elena Băsescu, care n-a vrut să-şi reînceapă activitatea în Parlamentul European, fără a le face cunoştinţă colegilor săi cu fetiţa ei.

„De luni, am revenit la muncă după o pauză de două luni. Însă nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg“, a scris fiica preşedintelui pe contul ei de socializare. 

„Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară“, şi-a încheiat mesajul Elena Băsescu.

Foto: pagina personală



INAPOI LA PRIMA PAGINA