Înainte de actorie, Mihai Călin şi-a ales o altă profesie. Uite despre ce este vorba

Îl ştiţi de pe vremea când prezenta concursul „Ştii şi câştigi” la Pro TV, dar şi din multe piese de teatru şi din serialul „Fructul oprit”, care rulează la Antena 1. Însă actoria n-a fost prima sa opţiune.

Mihai Călin a fost la un pas să urmeze altă carieră. Actorul, care îl interpretează pe medicul psiholog Mircea Adam în serialul de la Antena 1, mărturisește că, după terminarea liceului, a ales o facultate care nu are nici o legătură cu ceea ce face în prezent. Deși, pasiunea pentru actorie i s-a declanșat încă din adolescență, Mihai Călin a studiat cursurile de la Politehnică, pregătindu-se astfel pentru domeniul ingineriei.

Nu am vrut dintotdeauna să fac actorie, s-a declanșat pasiunea asta prin liceu, prin clasa a XI-a, apoi s-a mai dezvoltat în clasa a XII-a, dar am mai amânat să fac pasul către actorie. Am făcut mai întâi trei ani de Politehnică, am mai lucrat, abia din ‘90 am făcut pasul ăsta, a venit în mod firesc. Atunci chiar mi-am dorit foarte mult să renunț la orice altă activitate pentru actorie. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva, cu toate că o vreme m-am gândit să fac inginerie, pentru că pe vremea aceea, în anii ‘80, erau foarte puține locuri la facultățile de Artă. Important este să descoperi ce-ți place să faci, chiar dacă va fi greu”, spune Mihai Călin.

De aproape 24 de ani, acesta joacă pe scena Teatrului Național, iar pe lângă activitatea de pe scenă, a făcut parte și din alte proiecte, seriale, dar și emisiuni.

În fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, el poate fi urmărit de telespectatori, alături de o distribuție de excepție, într-o poveste impresionantă a serialului de la Antena 1, “Fructul oprit”, produs și regizat de Ruxandra Ion.



INAPOI LA PRIMA PAGINA